La GULLIVER – TEATRUL FAMILIEI TALE, și această duminică reprezintă un nou prilej de întâlnire cu poveștile mult îndrăgite. Incursiunea în minunata lume a imaginației, înlesnită admirabil prin intermediul teatrului, începe la ora 10:30 iar săptămâna aceasta este dedicată poveștii  „Jack şi fasolea fermecată”.

Astfel, cunoscutul basm englezesc, în regia lui Daniel Stanciu, invită toți spectatorii la o aventură inedită, o evadare din cotidian, lansând provocarea de a îndrăzni să urcăm pe vrejul fermecat al fanteziei. Mai mult decât atât, Jack ne învață nevoia de implicare și  asumare a propriului destin, precum și importanța păstrării vii a simțului umorului și a imaginației, ce pot transforma totul într-o sărbătoare.

În „Jack şi fasolea fermecată” arta animaţiei, jocul actoricesc şi tehnica modernă se îmbină sugestiv, oferind un spectacol inedit şi plin de culoare. Scenografa Daniela Drăgulescu reuşeşte să îmbine remarcabil lumea feerică a basmului cu cea a scenei, iar regizorul Daniel Stanciu dă viaţă şi vivacitate unor personaje care fac deliciul copiilor. În distribuţie îi regăsim pe actorii Adina Ariton, Elena Emandi, Eduard Şişu, Nicole Lungu şi Aurelian Iorga.

Biletele pentru spectacolul de duminică se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura