„Biblioteca secretă din Varșovia” – cărțile ca refugiu în vreme de război

Madeline Martin este o scriitoare de ficțiune istorică, cărțile sale fiind traduse, la nivel mondial, în peste 25 de limbi. În anul 2023, a publicat The keeper of hidden books, tradusă în 2024 la Editura Corint, în colecția Corint Fiction, de Carmen Ion, sub titlul Biblioteca secretă din Varșovia. La baza cărții se află o documentare serioasă, autoarea mergând în Polonia pentru cercetare, unde a aflat poveștile extraordinare ale bibliotecarilor polonezi, care au încercat și reușit să salveze numeroase volume chiar cu prețul vieții, în timpul ocupației naziste. Pe durata documentării, autoarea a locuit în Orașul Vechi, cel care a fost supus unui bombardament masiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dorind să fie cât mai aproape de filonul evenimentelor trecute. Dincolo de personajele ficționale, Madeline Martin mărturisește că a folosit și persoane reale în roman, accentuând dramatismul și curajul dovedit de cei care s-au așezat în fața tancurilor naziste, în diverse moduri.

Romanul este structurat în trei părți, urmate de un epilog, cel din urmă oferind o privire de perspectivă la jumătate de secol după tragedia adusă de cea de-a doua conflagrație mondială. August 1939 păstra în aer încă arșița verii, însoțită de zvonuri îndepărtate despre o posibilă expansiune nazistă în Europa Centrală și de sud-est, nimic concret care să fi putut fi perceput ca o amenințare reală. Trei prietene, trei destine extrem de diferite: Zofia, Janina și Maria, pregătite să înceapă ultimul an de liceu și visând la ceea ce vor face odată cu intrarea în lumea adulților. Mai mult decât o prietenie de o viață, pe cele trei fete le unea și dragostea pentru carte și citit, având un club de carte, devenit curând clubul de lectură anti-Hitler, unde se citeau cărțile de pe listele interzise de naziști. Copilăria celor trei se petrecuse în Polonia liberă, cea de după sistemul Versailles, Primul Război Mondial fiind pentru ele un eveniment povestit de părinți. Însă înainte de a se bucura prea mult de libertate, istoria își lua revanșa. În dimineața lui 1 septembrie 1939, peste Polonia ploua cu bombele naziste. Ceea ce ar fi trebuit să fie începutul ultimului an de liceu avea să se transforme în începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a șase ani neîntrerupți al celor mai atroce evenimente, de tragedii care vor duce la metamorfoze ireversibile.

Vuietul nefamiliar al unei alarme o trezi din somn pe Zofia a doua zi de dimineață. Se zvârcoli să se deznoade din cearșafuri cu mintea galopând frenetic, în timp ce ușa camerei ei a fost trântită de perete. – Este sirena de raid aerian […] Un zumzet de avioane acoperi sunetul alarmei și făcu să vibreze ferestrele. Matka scoase un țipăt și se ghemui, cu toate că avioanele erau afară. – Zofia, strigă ea, nemții au ajuns la Varșovia!

Acesta avea să fie drumul unei tragedii incomparabile, atât la nivel statal, social, economic, politic, cât și la nivel personal. Multe încep să se dezvăluie în lumina noii realități. Relațiile de familie, uneori forțate, bazate pe obișnuință și toleranță. Rănile abandonului, ale lăsării în urmă cărate greu pe umeri, puse și deasupra propriilor copii. Familia Zofiei, familia Novak, era una respectată, tatăl fetei fiind un medic cunoscut. Însă relația mamă-fiică este una de la început conturată ca disfuncțională. Matka, neglijată și abandonată de părinții săi bogați, nu poate stabili o normalitate în legătura cu propria fiică, fiind mai degrabă autoritară, dominatoare și departe de a oferi afecțiunea de care fata, asemenea oricărui copil, ar fi avut nevoie. Prin ochii Zofiei va fi redată întreaga narațiune și vor fi văzute toate episoadele tragice.

Dacă stăteai pe loc și priveai, peisajul urban îți părea suprarealist. Cu două săptămâni înainte, acesta fusese un oraș unde copiii râdeau și se jucau pe stradă, unde viața trepida mulțumită vânzătorilor ambulanți care își îmbiau clienții și unde prietenii – inclusiv amicele ei – se întâlneau pentru a împrumuta cărți noi. Acum, lumea se năruia sub propria povară, frumusețea Varșoviei ardea în flăcări și nu mai era timp pentru citit, la fel cum nu mai era timp de mâncat.

Biblioteca devine un personaj real al romanului, locul culturii, al liniștii, al marilor cărți ale omenirii, devenind curând un loc al refugiului, al paradei bocancilor naziștilor, incapabili de a înțelege această lume atât de diferită de răul întruchipat de ei. În vremuri fără de scăpare, oamenii se ascund printre pagini, în poveștile din cărțile permise sau cele interzise, chiar cu riscul de a fi împușcați. Unii reușesc să lucreze în depozitul bibliotecii creând o lume subterană a rezistenței prin citit. A citi o carte interzisă echivalează cu o răzvrătire, cu un act de rezistență și mulți riscă pentru a putea spera. Însă lumea dinafară rămâne un infern și amenință să devină din ce în ce mai rău cu fiecare clipă. Melancolia și speranța Zofiei de a se întoarce la zilele liniștite, cele ale lecturilor și plimbărilor pe străzile luminoase ale Varșoviei se vor curma curând. Acea lume se va destrăma sub potopul unui alt bombardament nazist, care îi va lua prima persoană dragă, pe Maria.

Însă în timp ce se afundau și mai adânc pe alee pentru a se refugia, nu doar pe Maria o lăsară în urmă; lăsară și copilăria, și inocența lor: Le fuseseră smulse și în locul lor rămăsese o găoace acum prea mică, în care sufletele lor crude și vulnerabile nu mai puteau încăpea niciodată în noua lume periculoasă a războiului. Indiferent ce urma să se întâmple pe viitor, nimic nu avea să mai fie la fel.

Astfel, Zofia începea să se concentreze să reziste, să apere oameni și cărți, pe a se răzbuna pe cei care, rând pe rând, îi vor răpi aproape pe toți cei dragi. Stăpânirea nazistă începe să aplice și politica antisemită, evreii fiind nevoiți să își abandoneze casele, să suporte viața îngrozitoare din ghetou, iar mai apoi deportările. Pentru prima dată în viața lor, Zofia avea să fie despărțită de prietena ei Janina, care provenea dintr-o familie evreiască. Ambele fete, acolo unde erau, aveau același scop. De a sfida nazismul și de a răspândi povești, de a apăra cărți de gloanțele care aveau să le mutileze. Janina riscă în ghetou și pune bazele unei biblioteci pentru copiii aflați acolo, Zofia ascunde și salvează cărți, le împrumută celor de încredere, crează o lume paralelă, singura realitate care merita a fi trăită. Minunata lume nouă, Pe frontul de vest nimic nou, Război și pace, Pe aripile vântului, Omul invizibil, Mașina timpului și multe altele sunt cărțile citite la Clubul Bandiților, noul nume pe care și l-a luat clubul de lectură anti-Hitler, sau răspândite printre cititorii de încredere și fideli cauzei. În acele vremuri, oamenii și cărțile s-au salvat simultan.

Cărțile bune erau ca niște apusuri uimitoare sau peisaje splendide, savurate mai bine în tovărășia cuiva. Nicio experiență pe lumea aceasta nu se poate compara cu dragostea pentru lectură, cu discuțiile pe marginea temelor principale ale unui roman în timp ce retrăiai povestea.

În mijlocul tragediei, foametei, bolilor, violenței de toate felurile, Zofia mai întrezăreștele și micile clipiri de frumos și bine, în persoana lui Darek, tânărul alături de care își găsește puterea de a citi, de a lupta, de a rezista și de a salva pe cine și ce avea nevoie. O dragoste mărturisită prea târziu, dar simțită ca un fior, singurul fior de fericire între ruinele dimprejur. Odată cu fuga Janinei din ghetou, lupta subterană, ascunsă avea să devină una de la nivel ideatic la nivel fizic. Tinerii care se strângeau în jurul cărților, se strâng acum în jurul armelor. Darek, Zofia, Janina, dar și alții dornici de eliberare trec în prima linie, acolo unde granița dintre viață și moarte se constituie din ceva extrem de fragil. Orașul Vechi devine un teatru de război în care Armata Teritorială poloneză luptă cu toată forța împotriva ocupației naziste. Mulți vor pieri, vor dispărea, vor fi răniți și obligați să se refugieze, din nou, la bibliotecă. Zofia revine în locul în care se simțea mai mult acasă decât oriunde, în mijlocul cărților, regăsind o carte recomandată de Darek, despre care nu știa nimic, dacă trăia, dacă pierise. Încă o dată Darek o salva.

Literatura avea putere. O putere strălucitoare și de netăgăduit. Cărțile încurajau gândirea liberă și empatia, înțelegerea globală și acceptarea tuturor. În paginile cărților care erau arse, interzise și distruse pentru a fi transformate în celuloză, Zofia se regăsise. Acestea erau părțile umane, puternice și iubitoare din ea, părțile care înțelegeau vieți pe care nu le trăise niciodată.

După înfrângerea naziștilor, la scurt timp, Polonia avea să pice în spatele Cortinei de Fier, devenind stat satelit al Moscovei. Eliberarea de sub ocupația nazistă avea un preț, care avea să se dovedească mult prea mare. Polonia nu avea să fie liberă, ci avea să își schimbe ocupantul, atât. În noiembrie 1989, când, în sfârșit, după aproape o jumătate de secol, Polonia respira iarăși zorii libertății, Zofia așterne ultimele gânduri, pășind pe teritoriul țării sale, pentru prima dată, după ce plecase la finalul războiului.

Polonia e, în fine, liberă. Plâng în timp ce aștern pe hârtie cuvintele pe care m-am temut că nu voi apuca să le rostesc vreodată. Și totuși, după aproape patruzeci și cinci de ani, ele nu-mi sună străin în ureche. Sună așa cum ar trebui să sune.

Durerea și suferința pot paraliza sufletul unui om. La capătul unui drum cât o viață întreagă, Zofia se întreabă: Cum poate cineva să treacă prin atâtea pierderi și totuși să nu atingă abisul suferinței?

Mai mult decât o poveste, romanul lui Madeline Martin este o invitație la reflecție asupra condiției umane. O lecție despre efemeritatea libertății, despre importanța vitală a cărții, despre istorii care trebuie să iasă la suprafață. Libertatea nu este un dat, ci s-a obținut prin lupte cumplite, devenind extrem de prețioasă și păstrându-se tot prin luptă. Liniștea și pacea nici ele nu sunt un dat, ci pot fi perturbate în orice clipă. Și, mai presus de toate, cartea este un univers întreg, de aceea trebuie prețuită și valorificată. Cărțile oferă aripile libertății tuturor celor care le deschid copertele.

Lumea trebuie de asemenea să-și amintească să nu ia niciodată ca pe ceva de la sine înțeles ceea ce am primit în dar prin sacrificiul altora: dreptul la educație și învățătură, puterea și luxul libertății și frumusețea de a putea aprecia rutina vieții simple de zi cu zi.

Biblioteca secretă din Varșovia de Madeline Martin