Nu ştiu de unde mi-a venit ideea în ziua aia,
poate de la vârstă, poate de la soare,
primăvara venise ca de obicei, nasul îmi curgea niţel
preţurile stabile, moartea stabilă şi ea
din senin m-am hotărât să încep să vorbesc urât
Prietenilor nu le-am zis, aşteptau asta de mult, ar fi făcut chef
şi m-ar fi încoronat Regele Porcoşenilor pentru o noapte
Am sunat mama, soția
fiicei i-am dat un mesaj că era la ora de română
unde învăţa să vorbească frumos
Toate trei s-au opus calm: nu era cazul, aveam un serviciu instabil
în oraş mă cunoştea lumea, nu se cădea
– Uite, dă firul ierbii!
Bine. Am vorbit cu şefii, le-a fost indiferent
doar să scriu demisia în termeni decenţi până la sfârşitul zilei
Demisia a ieşit o bijuterie. Au zis că puteam să mai stau
pentru un salariu triplu, dar să lucrez pentru ei de acasă
mă plăteau la negru, dar să nu ştie nimeni
Am scris altă demisie numai cu sudălmi din copilăria bunicului
n-au înţeles, le-am explicat vorbele, m-au lăsat în pace:
am plecat cu un taxi plătit ei
La bodega din oraş a venit toată lumea, le-am zis de planul meu
au strâmbat din nas, le-am mai dat nişte bere şi nişte vin
De fericire au vrut să mă pupe pe gură, dar i-am înjurat
frumos să mă lase în pace,
s-au ofticat, mi-au cerut buletinul
După ce am scris nişte porcării pe el, l-am dat,
am plecat cu toate străzile din oraş după mine apoi
Câteva zile toţi locuitorii oraşului au rămas captivi în bodegă
înjurându-se. că n-aveau nici un drum care să îi ducă acasă.
Străzile m-au însoţit spre mijlocul primăverii
peste dealuri, peste munţi, peste Marele Oraş
peste şuruburile ruginite, peste tăcerea lui Cordel
Multe străzi înjurau în urma mea şi mă întrebau
dacă ce ziceau era bine
Era perfect!
Pe unde treceam pomii abia înfrunziţi
mă băteau pe umăr, mă luau în braţe
câteva flori rare neivite miroseau în pământ
a înjurături de la începutul lumii.
Eu însumi miroseam a început de lume
Cum dumnezeu e doar o floare-n vis de muritor,
oraşele pe care le traversam
mă rugau să le dau nişte nume pornografice pentru google map
să le dau strălucire şi bunătate
le-am botezat pe toate de le-a luat dracu (altă floare, acelaşi vis de muritor)
La bojdeuca Primăverii am ajuns noaptea târziu
străzile obosiseră şi se târau în cârcă unele pe altele: mici intersecţii
acoperite de cuvinte scabroase ca nişte bobiţe de rouă
Primăvara stătea goală în pridvor, o pungă cu coji de seminţe
aşezată între sânii ei translucizi şi nervoşi
(străzile din oraşul meu au pornit atunci înapoi spre casă)
Lângă ea dormea mahmură Iarna, altă lesbiană.
Pupând-o tandru pe colţul gurii, Primăvara şi îi dădea grijulie într-o parte
părul verde de pe fruntea albă
I-am zis de planul meu, de ideea cu vorbitul urât.
– Nu se poate, meştere! Eşti prea bătrân, pentru tine e prea târziu!
Am muit-o scurt
din două cuvinte alese cu grijă de i-a căzut punga cu seminţe dintre sâni
şi a muşcat-o pe Iarna de buză. Lesbiana cu părul verde s-a trezit
din mahmureală:
– Unde sunt? Ia laptele de pe foc! Să înceapă, să înceapă!
apoi a vomat muguri de brad.
A trecut vremea.
De atunci nici un pom nu mai înfloreşte fără înjurăturile mele.
de atunci lucrez la negru pentru primăvară, mi-a dat buletin
cu ce nume vreau eu, am un salariu foarte mare, uriaş
îl trimit acasă pe tot anonim
lumea m-a uitat, vorbește chiar şi mai frumos mergând visători
pe sub pomii înfloriţi din vorbele mele urâte
Ca să uit de bătrâneţe şi de singurătate scriu poezii
lungi şi trecătoare în care înfloreşte un singur cuvânt urât.
