Întâmplarea face ca în ziua în care s-a susținut cel de-al doilea atelier din cadrul proiectului 10 pentru BAC (proiect inițiat de Asociația Arte dell’Anima) să răspund întrebărilor unei studente la jurnalism pe tema promovării scriitorilor români contemporani și a literaturii române în rândul tinerilor. După ce-am participat la atelier, mi-am dat seama că lucrurile se leagă și că n-ar fi deloc rău ca (și) astfel de proiecte să fie din ce în ce mai multe.
Din comunicatul de presă referitor la proiectul 10 pentru BAC am aflat că:
„În datele de 21, 22 și 25 ianuarie vor avea loc online cele trei ateliere interactive, pentru elevii din clasele IX-XII ale Colegiului Național „Mihai Viteazul” și ale Colegiului Național „Elena Cuza” din București. Echipa artistică este formată din actorii Andreea Bibiri, Adrian Ciobanu, Lucian Iftime și Vlad Lință. Regizorul spectacolelor lectură este Mara Oprea. Irina Cerchia, filolog și teatrolog, va fi moderatorul dezbaterilor. Pentru o bună coordonare a echipei de filmare a atelierelor, am apelat la sprijinul directorului de imagine Ștefan Coman. Managerul proiectului este Crina Lință, actriță și fondatoarea Asociației Arte dell’Anima. Mari autori români vor fi aduși în dezbatere prin spectacolele lectură: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Marin Preda, Camil Petrescu, etc.”
În anii anteriori au mai fost astfel de inițitiative în București; eu am participat la unul din atelierele de lectură susținut de actorii Teatrului Mic, în care țin minte că s-au citit fragmente din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. Dar spre deosebire de acel proiect, cei de la Arte dell’Anima au avut curajul să propună în același atelier trei texte diferite (din toate punctele de vedere) și o cu totul altă punere în scenă. O „distribuție” eterogenă din punctul de vedere al generațiilor, dar omogenă din cel al pregătirii profesionale, patru actori care s-au completat foarte frumos, au improvizat cât trebuie, dar mai ales au impresionat publicul. Faptul că elevii – din clasele IX-XII – au fost dincolo de ecrane (actorii erau în sala Teatrului Arte dell’Anima, iar copiii i-au privit pe zoom) nu a influențat aproape deloc dinamica întâlnirii. Dialogurile s-au închegat firesc și s-au auzit unele dintre cele mai pertinente întrebări. Irina Cerchia, moderatorul întâlnirii a făcut ca totul să pară de un firesc absent din cele mai multe întâlniri dintre elevi și invitații lor, iar actorii au fost mai mult decât deschiși, răspunzând și veșnicelor (și banalelor și contraproductivelor) întrebări de genul „ce-a vrut să zică poetul”, dar și celor mai profunde, care țineau de construcția personajelor interpretate sau de experiența de actor pe scenele din România.
Dezinvoltura elevilor a fost dublată de o curiozitate deloc de conveniență și de un interes crescut pentru textele dramatizate. Dacă la O scrisoare pierdută s-au așteptat oarecum la împărțirea pe roluri, la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război surpriza a fost dată de faptul că cei trei actori l-au interpretat pe Ștefan Gheorghidiu. O punere în scenă care aduce în discuție unghiurile diferite de interpretare a gesturilor și faptelor personajului în sine, dar care aduce în atenția celor mai puțin obișnuiți cu scena și ideea de construcția în sine a unei anumite tipologii – astfel ei devin conștienți de ce un anumit actor a jucat mai bine într-un anumit spectacol, iar într-un altul personajul a părut fără vlagă sau lipsit de personalitate. Cele mai multe întrebări au fost după lectura din Luceafărul, poate și pentru că actorii au povestit câte ceva din experiențele lor de liceeni provocate de întâlnirea cu poezia lui Eminescu, dar și după lectura din Camil Petrescu.
Au fost peste peste 90 de elevi prezenți pe zoom, elevi care veneau după șase ore de școală și care n-au dat semne de plictis sau oboseală. Din discuțiile de final am înțeles că la sesiunea anterioară fuseseră peste 150! Copii care au stat peste două pe zoom ca să audă și să vadă actorii la treabă! Pentru mulți dintre ei se prea poate să fi fost prima intrare într-o sală de spectacol (fie ea și virtuală, la intrare mă refer), pentru alții a fost un bun prilej să afle că piesa e textul scris de autor, iar spectacolul e ceea ce se joacă pe scenă, montarea care ține de viziunea unui regizor și care capătă sens și concretețe datorită trupei de actori. Andreea Bibiri îmi povestea la finalul întâlnirii că a rămas profund surprinsă de maturitatea și inteligența de care au dat dovadă elevii, la sesiunea anterioară ei aducând în discuție studiile de gen și felul cum se schimbă abordarea de personaj din acest punct de vedere. De altfel, tot ea a dat și cea mai bună definiție pentru aceste întâlniri: „Teatrul înseamnă întâlnire!”. Tinerețea lui Vlad Lință s-a combinat fantastic cu spiritul ludic al lui Adrian Ciobanu, iar Lucian Iftime și Andreea Bibiri au fost „condimentele” atelierului. O distribuție pe care mi-aș dori să o văd și în spectacolele montate pe diferite scene din București sau alte orașe. Mara Oprea, regizoarea atelierelor, a știut să se folosească de atuurile fiecăruia dintre cei patru, astfel încât dinamismul să fie una din cheile de succes ale proiectului 10 pentru Bac.
Urmărindu-i pe cei patru fantastici, dar și pe cei aflați acasă, în scaunele lor confortabile de la birourile personale, mi-am dat seama că fără teatru lumea chiar este mai săracă! De la 2021 îmi doresc ca această reîntoarcere acasă, în sala de teatru să fie definitivă! Și-mi mai doresc să fie din ce în ce mai mulți spectactori dornici să respire praful scenei! Sper ca întâlnirea despre care vorbea Andreea Bibiri să fie magică și reînnoită cu fiecare nouă reprezentație!
