Antigona – lupta cu destinul și victimele colaterale

Găsim foarte rar în programele teatrelor din România spectacole de dans, indiferent de stil și tehnică. Acestea sunt greu de realizat, dintr-o cauză prea puțin evidențiată – lipsa trupei de profesioniști capabili să lucreze în tehnici și formule diferite. Deși de ani de zile se vorbește de actorul complet, actorul total, care (trebuie să) știe să cânte și să danseze la fel de bine cum își joacă rolul, realitatea e departe de orice ideal. Școlile de coregrafie din România sunt numărate pe degetele de la cele două mâini, în programele universităților de arte găsești cursuri de specializare, dar absolvenții au rareori norocul să se angajeze într-o instituție de teatru. În București avem CNDB și Linotip, două locuri unde putem vedea spectacole de dans contemporan, iar la Opera Națională există și spectacole de balet, vânate de iubitorii genului (biletele se vând foarte repede atunci când soliștii sunt balerini consacrați); de asemenea, regăsim în programele unor teatre independente spectacole de tip one-man-show/one-woman-show (mă gândesc, de exemplu, la Cataclisma de la unteatru). Prea puțin pentru ce populație are România și mult prea puțin pentru o țară europeană. E inutilă orice comparație cu alte țări, de aceea mă bucur când am ocazia să văd un nou spectacol de dans.

Antigona – subiect clasic, transpunere scenică în cheie contemporană. Scenografie minimalistă – cuburi de dimensiuni mari, mobile, din care ies țăruși de care se folosesc dansatorii în construcția poveștii. Peretele din spatele scenei, singurul element fix, este când scăldat în lumină, când lăsat în umbră, dar țărușii care ies din acesta sunt folosiți cel mai mult – ei devin cârlige pentru sinucigași, pat pentru morții care se cer îngropați, chiar dacă cu prețul încălcării cutumei, sprijin în conflictele dintre cele două tabere etc. Filtrele de lumină variază în tonuri de galben și formează contrast puternic cu costumele negre, deloc personalizate (trenciuri unisex). Miezul tragediei rămâne neatins de trecerea timpului – tabuul rămâne intact și efectul acestuia resimțit puternic de cei implicați direct, dar și de comunitatea întreagă. E de admirat felul cum echipa formată din dramaturgă și coregraf (Czvikker Katalin, respectiv Györfi Csaba) n-au suprimat niciunul din efectele tabuului, ba chiar s-au folosit de acestea în construcția momentelor spectacolului. Sunt trei mari raporturi puse în evidență – cu Legea (Divină), cu comunitatea și cu legea umană. Sunt momente când cele trei raporturi se suprapun și acest lucru este rezolvat perfect de tandemul pomenit mai sus, iar trupa a lucrat la detaliu fiecare mișcare, astfel încât să existe continuitate între scenele de grup și scenele de tip monolog și/sau duet. Spectatorul înțelege perfect drama, n-are nevoie de chei de decodare, simplitatea expresiei coregrafice capătă valoare intrinsecă tocmai pentru că expune trama așa cum este ea, fără înflorituri sau suprainterpretări. E un risc asumat aici, pentru această abordare cere dansatori experimentați, care să-și asume partiturile ad integrum.

Succesul spectacolului Ansamblului Nagyvárad al Teatrului Szigligeti Oradea este asigurat și de muzica originală, scrisă de Cári Tibor. Un compozitor care știe cum se ridică la scenă un spectacol, care are în portofoliul personal colaborări cu regizori și teatre de peste din România. El înțelege perfect rolul unei ilustrații muzicale pentru un spectacol de teatru, numai că de această dată muzica era element esențial, fără ea spectacolul n-ar fi ieșit cum trebuie. Prelucrări ale unor motive și teme clasice sau compoziții noi, toate gândite de Cári Tibor astfel încât să sublinieze tensiunea fiecărui moment în parte. Datorită muzicii, putem vorbi de un univers specific Antigonei. Spectatorul iese din sală cu o stare de bine, paradoxal dar așa este: el a fost acolo, pe scenă, în spatele unuia sau altuia dintre dansatori, a luat parte la drama Antigonei, care, dintr-odată, devine și drama lui. Vorbim deci, despre o poveste etern actuală, atemporală.

De apreciat nivelul de pregătire al dansatorilor, care n-au lăsat să se vadă efortul, după cum n-au trădat partea artistică în favoarea execuției tehnice. O colaborare excelentă între toții protagoniștii, ceea ce e de dorit să vezi mai des pe scenă. Foarte bine distribuiți în roluri Antigona și Creon, Törteli Nadin și Györfi Csaba, dar tot ansamblul se remarcă prin nivelul de pregătire și dorința de a-și face bine treaba.

Un spectacol pe care nu-l uiți, tocmai pentru că-ți dă o stare de bine cum rar ți se întâmplă. Un spectacol memorabil și pentru că trupa de dansatori are aceiași energie de la început și până la final.

Spectacol urmărit pe scena Teatrului Odeon, în cadrul Bukfeszt – Festivalul Teatrelor Maghiare 2022