O spun de la bun început, ca să fiu bine înțeleasă: n-am urmărit nici măcar un singur episod complet din Las Fierbinți, din Mondenii sau La bloc cu atât mai puțin, deși am consumat cu nesaț sitcomuri ca S.M.A.S.H., Seinfeld, Married…with children (în schimb, Friends sau The Nanny nici vorbă). Poate că și vârsta și-a spus cuvântul, la vremea când rulau primele seriale pomenite aici eram studentă și curiozități diverse, dar știu că nici atunci relația mea cu umorul n-a fost tocmai una de mare iubire. Dar tot în acea perioadă, Divertis făcea legea, iertată să-mi fie exprimarea, în show-ul românesc, „sold out” pe afișe fiind ceva obișnuit la foarte puțin timp de la punerea în vânzare a biletelor, indiferent în ce loc din țară „jucau”. Pun ghilimelele, pentru că ce fac Divertișii și astăzi, la zeci de ani de la prima lor ieșire la scenă și la aproape un an de la reunire/revenire e greu de clasificat. Cert e că ei știu cel mai bine cum e să faci spectacol din comedie, sau comedie din spectacol, după cum vă place! Toate acestea fiind spuse, este evident că din pură curiozitate am venit să văd live, din sală, cea de-a treia conferință din seria Anatomia comediei, Viața bate gluma. De la bancuri la stand-up, Cine plătește comedia? și Viața bate gluma sunt cele trei conferințe desfășurate sub genericul Anatomia comediei, parte dintr-un proiect aparte pus la cale de Toni Grecu, numit nici mai mult, nici mai puțin decât Dicționarul de umor Divertis.
Radiografia umorului postdecembrist este un demers pe cât de necesar, pe atât de dificil de realizat. Toni Grecu are suficient de multă experiență și, mai ales, cultură profesională, încât să nu se rezume la experiența Divertis. Fenomenul Divertis a existat (și încă există), asta nu poate fi contestat, dar în același timp a generat un anumit tip de consum de umor, care s-a regăsit ulterior în programele TV și în oferta de spectacole propuse de diverși producători culturali. Și, totuși, niciun alt grup de umor n-a avut succesul Divertis, nici Vouă, nici Vacanța Mare. E o diferență uriașă între primul și celelalte două grupuri, una care ține de calitatea scheciurilor și mă opresc aici cu comparația. După 1989 s-a mai întâmplat ceva: teatrul de revistă intră pe cu totul alt trend, spectacolele lor nu mai mizează pe pamflet și satiră politică, scheciurile nu mai sunt nici pe departe subtile, ci mizează pe grosolănie și umor subțire. În tot acest timp, cinematografia românească se zbate să nu moară de-a binelea, resuscitarea realizându-se prin intermediul unor filme de referință și mă îndoiesc că n-a auzit cineva măcar o dată despre Noul Val Românesc. Interesant este că în lista filmelor produse de regizorii Noului Val Românesc comediile sunt numărate pe degete, iar filme ca E pericoloso sporgersi nu sunt neapărat asociate cu acest curent artistic. După 2000 încep să apară și în România ceea ce astăzi numim generic stand-up comedy, numai că puțini își aduc aminte de începuturi și de câți spectatori strângea un astfel de show sau în ce localuri se țineau (nici pe departe pe o scenă ca Sala Palatului).
În cele trei conferințe vorbitorii au fost reprezentanți din diverse domenii ce țin de artele spectacolului, toți având legătură cu divertismentul: practicieni, teoreticieni, producători de spectacole, regizori sau comedianți (mp refer la actorii de stand up comedy). E meritul integral al lui Toni Grecu aici, pentru că doar așa se poate face o radiografie corectă a umorului românesc din ultimii 35 de ani; bun sau rău, de calitate sau nu, rămâne de văzut. Dar pentru început e bine să se afle ce tip de umor consumă românii, la ce tip de glume reacționează, pentru ce tip de show sunt dispuși să dea bani (și nu puțini, de multe ori), ce formă de show se pretează pentru Sala Palatului și dacă se mai face comedie în cluburi sau alte locuri. Să nu uit, între timp, a început să prindă la publicul din România improvizația, care mizează enorm tot pe umor și în care publicul se lasă antrenat cu o singură condiție: cei de pe scenă să știe meserie, nu glumă! Show-urile de tip iUmor au deja sezoane întregi la activ, semn că sunt consumatori și de astfel de emisiuni, iar podcasturile încep și ele să facă concurență serioasă emisiunilor TV.
Toate acestea fiind spuse, să ne întoarcem la Anatomia Comediei și abia acum putem să înțelegem cu adevărat amploarea unui demers ca cel inițiat de Toni Grecu. Un lucru extrem de important: în tot acest timp, Divertis și-a conservat poziția, chiar dacă au fost ani de pauză, când ei n-au mai urcat pe nicio scenă din România sau aiurea, publicul nu i-a uitat, dimpotrivă. Înregistrările accesibile pe diverse canale (YouTube ș.cl.) au contribuit la menținerea acestei relații, dar nici calitatea umorului produs de membrii Divertis n-a putut fi depășită decât pe alocuri. Am fost în sală la cea de-a treia conferință, Viața bate gluma, iar vecinii mei de scaun erau oameni care mă depășeau cu mult la vârstă. Au fost și tineri în sala ARCUB, gazda celor trei conferințe, fanii lui Mihai Bendeac, pentru că îl filmau și fotografiau cu predilecție pe el. Dar… seniorii care îmi erau în preajmă știau și de spectacolele sau filmele în care a jucat Bendeac, semn că aceștia sunt mult mai deschiși și mai curioși decât cei din generațiile tinere (am fost în sală la două din spectacolele Divertis din ultimul an, la Sala Palatului erau și familii cu trei generații, dar despre asta discutăm altă dată). În schimb, la intervențiile lui Nae Caranfil a reacționat toată sala, fără niciu dubiu. Comediile lui au făcut istorie și nu doar că au fost premiate la marile festivaluri, dar și-au câștigat fanii pe bună dreptate. Foarte interesante intervențiile lui Mihai Bendeac care au făcut apel la istoria filmului românesc – filmele cu B.D. și comedia de dinainte de 1989 – completate excelent cu un contrapunct de mare clasă oferit de Nae Caranfil: în 1925 Goana după aur intra pentru prima dată pe ecrane, film care și astăzi face săli pline!
Patru idei de reținut din toate cele auzite la conferința Viața bate gluma: Mihai Bendeac nu poate fi contrazis, Filantropica rămâne „cel mai bun film românesc de comedie”; Toni Grecu a confirmat că interviurile cu proști sunt cele mai vizionate înregistrări Divertis și cele mai gustate momente din show-urile lor (și la momentul actual); Nae Caranfil a spus că democratizarea excesivă a comunicării a venit la pachet cu o scădere a calității umorului, idee completată de Toni Greu cu referința la deficitul cultural cu care ne confruntăm la momentul actual.
Ca să închei cercul, revin la ce spuneam la început și spun doar atât: conferința a fost moderată de Andrei Boncea, unul din producătorii Las Fierbinți, serial care a ajuns la 27 sezoane, 13 ani și 700 de episoade. Succesul se măsoară și așa, iar rețeta poate fi multiplicată, dar niciodată copiată. Mimi Brănescu, scenaristul serialului, este recunoscut unanim de breaslă și astăzi susține ateliere de creative writing pentru viitorii scenariști sau autori de texte dramatice. Viața bate gluma, n-ai cum să contești asta, cum bine remarca Toni Grecu în timpul dezbaterii; când știrile TV sunt cu și despre cuplul Trump – Musk sau când afli că Paul Ciprian Pintea, senatorul POT cu un CV halucinant, a trecut la PSD, n-are rost să te gândești să faci glume mai bune, pentru că viața ți-a servit deja cele mai bune glume posibile. Judecând după reacțiile sălii de la final, se pare că seria de conferințe a avut succes; comedia face rating în continuare, indiferent în ce formă, doar să fie de calitate.
*
Anatomia Comediei 2025, ep. III. Viața bate gluma – un podcast care deschide oficial proiectul Dicționarul de umor Divertis.
Creat de Asociația COOLT în colaborare cu grupul de umor Divertis și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiectul explorează transformările simțului umorului românesc din anii ’80 până în prezent. Evenimentul este organizat cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
