Sub pașii noștri. O călătorie arheologică prin București. O analiză

Cartea Sub pașii noștri. O călătorie arheologică prin București a apărut sub coordonarea lui Vasile Opriș la Editura Corint, în 2025, în colecția Istorii Urbane, coordonată de Adrian Majuru căruia îi aparține și prefața volumului. Analiza de față este rezultatul mai multor studii la care au contribuit mai mulți autori, muzeografi sau arheologi: Radu Nicolae (muzeograf, Secția Arheologie Preventivă, Muzeul Municipiului București), Vasile Opriș (șeful Secției Arheologie Sistematică și Istorie, Muzeul Municipiului București), Alina Pîrvulescu (muzeograf, Cabinetul Numismatic și Medalistic, în cadrul aceluiași muzeu), Dan Pîrvulescu (directorul Muzeului Municipiului București), Diana Sonu (muzeograf), Camelia-Mirela Vintilă (arheolog), Sorin Cleșiu (arheolog), Adelina-Elena Darie (conservator la Secția Arheologie Preventivă), Elena Gavrilă (arheolog), Theodor Ignat (șef de Secție Arheologie Preventivă), Ioana Manea (muzeograf) și Raluca-Iuliana Moței (arheolog), cu toții fiind afiliați Muzeului Municipiului București.

Lucrarea este structurată în opt mari părți, însoțite de prefața lui Adrian Majuru și Scurtă introducere în arheologia Bucureștiului, scrisă de Vasile Opriș, precum și de o bibliografie selectivă, dar extrem de utilă pentru cei interesați de tematica volumului. Epicentrul cercetării de față este reprezentat de arheologie și descoperirile făcute în galeriile Bucureștiului cu ajutorul acestei științe auxiliare a istoriei, scoțând la lumină numeroase elemente complet necunoscute despre orașul în care mulți dintre noi trăim și pe straturile căruia călcăm zilnic, negândindu-ne că, sub picioarele noastre, se află enigme ale unor lumi dispărute de dinaintea apariției noastre. Încă din prefață, Adrian Majuru identifică principalele direcții stabilite de volumul analizat: pe de o parte, volumul își dorește să ofere în premieră oportunitatea publicului larg de a descoperi cât de interesantă este arheologia și cât de importantă este munca arheologilor, pe de altă parte reprezintă primul proiect editorial ce abordează teme de arheologie urbană pentru publicul larg, cu referire la București. Așa și este pentru că unul dintre marile merite ale cărții este acela că nu se adresează numai specialiștilor, ci și tuturor celor interesați, pasionați de trecutul urbei lor sau de trecutul orașului care astăzi întruchipează capitala propriei țări, chiar dacă nu locuiesc aici. Cheia în care se citește și este proiectată cartea este cea a descoperirilor arheologice, mai ales a celor din ultimii 25 de ani, iar demersul este unul liniar, începe de la periferia preistorică a Bucureștiului, apoi ajunge în inima istorică a orașului, reprezentată de Curtea Veche, după cum susține coordonatorul cărții. Informația este precedată de numeroase fotografii și schițe ale siturilor arheologice sau ale obiectelor, ruinelor descoperite, ceea ce oferă o plusvaloare volumului. Se urmărește o prezentare cronologică a locuirii, existenței și evoluției Bucureștiului, dar nu se pierde din vedere revalorificarea vieților trăite pe acest teritoriu, astfel cartea devine și o istorie socială, a mentalităților, a felului în care acest spațiu istoric a evoluat în diverse perioade și sub diverse influențe. Fiecare descoperire este o piesă dintr-un vast puzzle care nu este nici pe departe terminat, dar această carte are meritul de a inventaria și de a aduce în atenția tuturor viețile Bucureștiului dintre toate straturile sale.

Printre primii locuitori ai actualului București au fost mamuții, după cum o dovedește fildeșul de mamut descoperit într-o exploatație de nisip din zona Lacului Pantelimon. Dovada arheologică a fost expusă temporar la Casa Filipescu-Cesianu între 2021 și 2022. Ulterior, s-au făcut numeroase descoperiri arheologice valoroase care susțin prezența unor culturi arheologice prin obiectele descoperite. De pildă, Radu Nicolae scrie despre situl arheologic București-Dealul Piscului, situat în mijlocul Parcului Tineretului, unde s-au găsit așezări preistorice din Epoca Bronzului și Fierului, fiind vorba despre șase complexe datate din Epoca Bronzului. Din aceeași perioadă, cu aproximație, dăinuie și obiectele inventariate în ultima parte a cărții, numită sugestiv Biografii de obiecte regăsite. Astfel, printre acestea se numără artefacte din nefrit, piese ornamentale, brățară masivă din cupru, topor eneolitic, unelte din cupru, iar apoi figurinele zoomorfe sau antropomorfe, vase din lut, fusaiole din lut, etc. Toate acestea dovedesc dinamica existenței în Preistorie pe acest teritoriu. Urcând în timp, Bucureștiul este marcat și azi de Curtea Domnească, ale cărei ruine ne-au rămas. Din secolul al XVI-lea ne-au parvenit rămășițe ale unei clădiri modeste, construită din chirpici, pe pari de lemn. Abia în secolele următoare curtea domnească începe să se consolideze și să capete fast, mai ales în timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714). În perioada fanariotă, lucrurile au cunoscut modificări semnificative lăsând în urmă dovezi arheologice extrem de importante.

Însă viața a lăsat urme și în afara zidurilor curții domnești, mai ales în lăcașurile de cult, acolo unde mormintele vorbesc cel mai mult despre existența și tiparul acesteia în secolele premodernității și modernității. Rămânem în centrul orașului unde, pe strada Academiei nr. 22, se află Biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei – Făcătorul de Minuni. Pe locul acestei biserici, la începutul secolului al XVII-lea, fusese ridicată de către Neagu postelnic o biserică mică din lemn. Biserica va fi lăsată moștenire fiicei ctitorului, Marica, devenită Doamna lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cercetările arheologice au scos la lumină un inventar funerar bogat , fiind descoperite inele sigilare, cruciulițe, cercei, bumbi, nasturi, monede, o iconiță, etc. În relativă apropiere se găsește Biserica Colțea. Originea acesteia se află tot într-o bisericuță din lemn ctitorită de Colțea Doicescu prin anul 1667, pentru ușurarea sufletului lui de apăsarea că patruzeci de ani mai înainte împlinise cu silă porunca lui Mihnea Vodă cel Rău de a merge la Constantinopol să îndemne pe marele vizir să ucidă pe Cantacuzino postelnicul. S-au găsit monede europene, dar și emisiuni ale Imperiului Otoman, podoabe, iar felul în care s-a realizat construcția, straturile de materiale, toate au dezvăluit numeroase informații despre epocă și viața de atunci. O altă biserică valoroasă pentru cercetarea arheologică este Biserica „Manea Brutaru” unde sub podeaua de cărămidă […], într-un pământ întunecat și rece, printre numeroasele morminte descoperite, au fost identificate și un număr semnificativ de morminte de copii. Mahalaua era mediul neprielnic vieții copiilor, fiind locul unei vieți decadente, plină de boli și lipsuri. Însă s-a identificat și un mormânt aparte, al unui copil, fetiță, care a lăsat în urmă cercei de aur, ceea ce dovedește condiția socială a acesteia, neputând face parte din copiii mahalalei.

Pe lângă biserici, hanurile sunt locuri care ne oferă multe informații despre viața trăită în vechiul București. Printre cele mai importante astfel de construcții se numără: Hanul și Biserica Grecilor din mijlocul Bucureștilor, despre cea din urmă aflăm că a fost ridicată puțin după jumătatea secolului al XVI-lea, Hanul Șerban Vodă, Hanul Zlătari, Hanul Verde ș.a.m.d. Ruinele Hanului Șerban Vodă pot fi văzute astăzi în fața Băncii Naționale. Acesta a fost construit de domnitorul Șerban Cantacuzino între 1683 și 1685 și a reprezentat unul dintre cele mai importante repere economice ale Bucureștiului secolelor XVII-XIX. Pentru secolele XVIII-XIX a înflorit Hanul Zlătari, locul schimburilor comerciale și al contactelor sociale. Descoperirile arheologice au adus la lumină materiale, oale, ulcele, cahle.

Tot în zona centrală, de relativ puțin timp, s-a deschis situl arheologic de la Universitate, locul care marchează începuturile învățământului românesc de la Academia Sfântul Sava. Pași importanți ai descoperirii complexului s-au făcut odată cu săpăturile pentru parcarea subterană de la Universitate când au fost găsite ruine ale Bisericii Sf. Sava. Descoperirile au uimit și continuă să uimească prin complexitatea lor. Ruine, obiecte, artefactele din pivnița Academiei, toate acestea aduc la lumină și în atenție aspecte extrem de relevante despre Bucureștiul de sub picioarele noastre, care ne spun atât de multe despre societate, educație, mentalități și circulația ideilor în spațiul românesc.

Munca arheologilor de la MMB a scos în evidență faptul că istoria și trecutul nu au fost îndepărtate prin construcția Palatului Universității. Descoperindu-le, le-am dat o nouă semnificație. Nu sunt doar simple ziduri de cărămizi legate cu mortar, ci sunt rădăcinile adânc înfipte ale Universității și ale educației. O moștenire, o oază de liniște în mijlocul orașului ce trebuie înțeleasă și prețuită, în ciuda rezistenței și presiunii venite dinspre spațiul urban.

Multe s-au descoperit și multe vor mai fi de aflat despre Bucureștiul de sub noi. Însă cartea de față reprezintă o contribuție istoriografică esențială în vastul demers de reconstituire, descoperire și cunoaștere a felului în care a arătat orașul și s-a trăit în el de-a lungul veacurilor. Cu o prețioasă acuratețe, autorii volumului Sub pașii noștri. O călătorie arheologică în București au redat cititorilor felii întregi, consistente de istorie urbană, în mare parte vag sau deloc cunoscută. Se poate citi ca un mic trat de arheologie urbană, ca o istorie sau ca un ghid de călătorie în straturile orașului care este astăzi Bucureștiul. Oricum ar fi abordată lectura acestei cărți este un câștig pentru cei care ajung să o răsfoiască, să și-o apropie.

Sub pașii noștri. O călătorie arheologică prin București – Vasile Opriș (coordonator)