„Alegeri dificile” reprezintă debutul editorial al Ioanei Creţoiu. Cartea a apărut în colecţia Ego Proză a Editurii Polirom şi este disponibilă şi în ediţie digitală.
DESPRE CARTE
Poveşti ale unor oameni obişnuiţi care înfruntă greutăţile de zi cu zi, poveşti ale unor oameni de succes, vacanţe fericite ale unei familii în care tatăl munceşte în altă localitate, viaţa într-un salon de spital… Savuroasă îmbinare de autobiografie şi ficţiune, proza Ioanei Creţoiu oferă imaginea caleidoscopică a unei lumi româneşti familiare multora dintre cititorii de astăzi. Oscilînd între tandreţe, ironie şi tristeţe, rememorările anilor copilăriei, plasate în perioada de început a regimului popular, stau alături de povestiri despre adaptarea ingenioasă la penuria de alimente şi absurdul vieţii din ceauşism, dar şi despre depopularea satelor, plecarea tinerilor la studii în străinătate şi pierderea reperelor valorice.
FRAGMENT
Aşa începea mereu ziua de lucru, dar ce fusese mai greu trecuse. Era tânăr şi nu reuşise să se obişnuiască cu acest loc de muncă din institutul de cercetare şi proiectare aflat pe platforma industrială din nordul capitalei. Îi era ruşine să se vaite, colegi de-ai săi fuseseră aruncaţi în toate colţurile ţării, unul dintre ei fiind chiar repartizat într-un institut care era în construcţie, aciuindu-se vremelnic pe şantierul viitoarei clădiri. Astăzi, ziua începuse bine: zmeul cel rău nu-i aruncase în cale un autobuz care să facă pană la mijlocul drumului, căţeaua cu dinţii de fier care păzea intrarea nu adulmecase cele două minute întârziate şi vrăjitoarea s-a transformat brusc într-o zână bună, întinzându-i pixul ca să semneze mai repede condica. Marian nu înţelegea de ce trebuia să depună zilnic efortul de a semna condica la ora 7 fix pentru ca apoi, în majoritatea zilelor, să nu aibă altceva de făcut decât să aştepte ora de plecare. „Ca să primeşti o leafă“, i s-a răspuns invariabil. Această explicaţie nu îl mulţumea. Era obişnuit să depună eforturi fizice care l-au făcut mereu mai puternic, dar marşul forţat pe aleea de noroi nu făcea decât să-l umilească.
Uşa s-a tot trântit până când toate locurile din atelier au fost ocupate. Ultima, ca de obicei, a intrat Getuţa, spărgând seminţe de floarea-soarelui între dinţi.
— Iar ai întârziat, domnişoară, a mustrat-o părinteşte şeful atelierului, căpetenia slujbaşilor, fără să ridice ochii din hârţoagele şi catastifele în care era deja cufundat.
— Când o să circule autobuzele, am să ajung şi eu la timp, i-a răspuns ea cu arţag.
— Dar mie are să-mi facă observaţie Şeful cel Mare…
— Eu n-am salariul lui şi prime barosane ca să-mi cumpăr maşină mică, nu s-a lăsat întârziata.
Acest dialog marca zilnic începutul ritualului de pregătire a cafelei. De la director la femeia de serviciu, era de neconceput să-ţi începi ziua de muncă, sau de ars gazul, fără să bei o cafea. Este drept că celor care lucrau singuri în birou cafeaua le era făcută de secretare, după gust, cu sau fără caimac, cu sau fără zahăr. Se spunea că Şeful cel Mare şi-a ales secretara după ce a băut o cafea făcută de ea, care, deşi era din nechezol, avea aromă de arabica.
În atelierul de proiectare, unde se pripăşise tânărul nostru, au început să zdrăngăne ibrice, fierbătoare, să se toarne cafeaua în ceşti, să se împrumute câte o linguriţă de zahăr, să se aprindă ţigări. Erau clipele cele mai relaxate ale zilei, când se pierdeau în discuţii interminabile, continuând serialele despre notele luate de copii la şcoală, veşnicele războaie purtate în bucătărie cu soacrele, succesele sau insuccesele avute la vânătoarea cotidiană de alimente.
DESPRE AUTOARE
Ioana Creţoiu este de profesie arhitect. În 2013 a urmat cursul de creative writing „Punct…”, susţinut de scriitorul Cristian Teodorescu. De-a lungul anilor a publicat în diverse reviste (România literară, Dilema, LiterNet). Mai multe texte ale sale au fost incluse în volumul Şi eu am trăit în comunism, coordonat de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 2015). Alegeri dificile reprezintă debutul său editorial.
