Absurdul convertit în metaforă

Să citești în miezul verii o carte bună ține loc de intermezzo; să citești în miezul verii o carte foarte bună ține loc de vacanță. Nu cred că va exista cititor înrăit căruia să-i cadă Casa mai multor primăveri de Alexandru Bordian în mână și să nu fie de acord cu „eticheta” excelenței.

„Jan Krasovski locuia în alt oraș. Acolo avea un apartament curat. Părinții lui mergeau la concerte în haine îngrijite. I-am întâlnit în autobuz. Vorbeau politicos cu mine.

Casa în care te muți simte ce boli porți cu tine.

Casa în care dormi e un monstru care îți mângâie oasele.

Casa în care bei te pune să-i arborezi drapelul, așa cum îl punea pe smintitul care a locuit acolo înainte de tine.

Casa în care nu iubești se înveninează și ucide. Încet. Încet. Te înghite. Și de nu-ți hrănești casa cu zahăr, ea îți umple gura cu sare.

Casa care te surprinde dezgolit, desfigurat, iritat, îți vede angoasele, părul răvășit și unghiile aspre. Dacă ea, casa, ar fotografia grimasele tale, ai descoperi fața unui ucigaș.

Casa îți măsoară febra și îți veghează somnul alert.

Casa decide când să te facă orb și sărac.

Casa știe cât de lungă o să-ți fie tinerețea.

Casa, într-o bună zi, se hotărăște să moară, iar pe tine te îneacă în marinată de Porto.” (p.40)

În al doilea său volum, da, incredibil, Alexandru Bordian n-are state vechi ca scriitor, acesta nu face altceva decât să ia în răspăr canoanele literaturii și să se joace cu ele până la limita suportabilității. Un joc al metaforelor din care cititorul câștigă ore de bună-dispoziție și o clarviziune pe care o declarase pierdută cândva. Utopie care pe alocuri este chiar distopie, Casa mai multor primăveri este, în fapt, rescrierea în cheie parodică a istoriei spațiului sovietic din ultima sută de ani. O istorie apăsătoare, căreia i-au căzut victime milioane de oameni; supraviețuitorii sunt cei care trebuie să povestească, să (re)scrie istoria după cum îi lasă memoria (afectivă?).

„Praf! Praf! Praf!

Uși. Lânoase. Pereți. Spinoși.

Pantofi. Albaștri. Ziare. Uleioase.

Clor. Orbitor. Respirație. Proaspătă.

Salivă. Crudă. Înghițită. Tuse.

Vera Bernaz, cu rouă pe față, a spart ferestrele agenției de știri. A fost după ce i-au interzis să plece din preaiubita republică. Ești o destrăbălată, i-au spus și au trimis-o la pușcărie. Despre protestul Verei Bernaz s-a vorbit la Vocea Americii. A fost înainte să-l cunoască pe Zavatin.” (p. 45)

Casa mai multor primăveri debutează cu un prolog, urmat de două părți (fiecare cu mai multe capitole) și o a treia parte, total diferită de primele, subintitulată Mendel Portugali. În realitate, aici alegoria îl înghite pe Alexandru Bordian scriitorul, care devin personaj în propria lui poveste. Pe de altă parte, primele două părți sunt o combinație de prezent continuu și referințe ancestrale (fraze întregi par scoase direct din blestemele și incantațiile vrăjitoarele și babelor responsabile cu salvarea sufletelor), iar Mendel Portugali este povestea originii răului; Stalin este pomenit ca atare, scrisorile i se adresează. Cei mai în vârstă trebuie să-și aducă aminte de isteria care a cuprins mase întregi de oameni, la moartea lui sau de miile de scrisori trimise acestuia, cu speranța că îl vor face să înceteze exilurile în Siberia sau toate celelalte orori.

„Să te ferească Dumnezeu de gloria lui Pinochet și decăderea lui Mickey Rourke, zahărul e regele Californiei, dar e și ucigașul soților noștri, e imposibil să învingi într-o luptă cu zahărul. Soții noștri, spun moldovencele, când au aflat că avem salarii mari, n-au înghițit asta și au făcut afaceri cu zahărul, soții noștri lacomi spuneau: zahărul conține bunătate, zahărul alungă spaimele și depresiile, soții noștri știau multe, dar și-au pierdut mințile în fabricile de zahăr, soții noștri au fost oameni și au ajuns putregai de salcie. Noi, moldovencele, ne trăim doliul mâncând sandvici de un dolar, bând bere de un dolar, închiriind o casă cu un dolar, soții noștri cu ochi de taur negri nu s-ar bucura să vadă toate astea, dar soții noștri sunt morți. (p. 49)

Bătălia dintre bine și rău, clasica opoziție a oricărei povești, se regăsește aici sub forma unei confruntări continue între cei doi bărbați, cauza fiind, cum altfel, o femeie. E interesant cum se conturează portretele Verei Bernaz, ale lui Mendel Portugali și Zavatin. Pe de altă parte, remarcabil este talentului scriitorului de a nu plasa într-un loc anume acțiunea, casele fiind nume generice pentru locuri și spații unde personajele se întâlnesc. Interioarele devin luxuriante și descrierile lor abundă în detalii deloc insignifiante. Titlul nu este deloc întâmplător, căci Casa mai multor primăveri este locul unde povestea se țese și se povestește urmașilor. Este locul cultivat intens de adepții realismului magic, dar și de suprarealiști. Casa capătă puteri magice, nu grație oamenilor, ci grație propriilor însușiri, iar sufletul ei nu împrumută nimic din calitățile sau defectelor celor care viețuiesc în ea vremelnic. Locul/casa capătă puteri magice, iar cine înțelege acest lucru câștigă bătălia cu timpul.

„Casele sunt dușmanii femeilor. Femeile nu au nevoie de case. Femeile pot fi salvate doar de femei și de orașe. Orașul niciodată nu ți-ar lua tinerețea. Orașul este o promisiune pentru femei. Orașul este prelungirea femeilor. Casa îi păzește de timp doar pe bărbați, iar orașul le ocrotește pe femei de alienare. Dar cât timp eu, Vera, voi mai putea rămâne în oraș? (p. 55)

Atunci când mucegaiul pătrunde la tine în casă – devii oaspetele lui. (p. 66)

Cine se îmbăiază vinerea nu are boli de oase. (p. 70)

Tinerețea este cel mai sfidător imperiu, iar sezonul de vară începe acum, cu un șir de case luminoase și cu multă prospețime. (p. 85)

Casa mai multor primăveri de Alexandru Bordian este confirmarea unui talent scriitoricesc rarisim hrănit cu mii de pagini citite. Istoria pentru autor este ceva mai mult decât suma mărturiilor, a dovezilor despre ce-a fost și cum a fost, istoria este pretext pentru ce va fi și cum va fi. Un volum care-și cere continuarea, pentru că finalul ne dă de înțeles că „va urma”.

Casa mai multor primăveri de Alexandru Bordian