Am răspuns cu o reală și nedisimulată plăcere invitației de a participa la evenimentul dedicat celebrării celor 10 ani de „Raftul Denisei”.
Când vorbim de sărbători livrești, pare că șansele noastre culturale de a evolua nu sunt chiar puține. Și dacă e să ne luăm după ce public a fost aseară, chiar avem șanse! De multă vreme n-am văzut un public atât de eclectic, aproape „divizat” în tineri și înțelepți, cu toții prietenii colecției „Raftul Denisei”. M-a bucurat să-i regăsesc în public pe Gabriela Creția, Monica Pillat, Vlad Zografi, Ana Blandiana și Romulus Rusan, Dinu Flămând, asta așa, la o primă amintire.
Amfitrionul aniversării a fost Dan C. Mihăilescu, într-o vervă de zile mari și cu un umor debordant care a reușit să mai risipească din emoțiile momentului. Prima parte a evenimentului a fost dedicată lansării volumului Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr. Au recomandat-o Ioana Bâldea Constantinescu şi Andreea Răsuceanu, care au vorbit la superlativ despre personajul principal și întâmplările lui, un roman atipic pe care vreau să-l citesc cât mai repede cu putință.
Miezul întâlnirii a fost dedicat uneia dintre cele mai frumoase colecții de literatură universală de pe piața editorială românească, „Raful Denisei”; 10 ani, peste 370 (!!) de titluri publicate, multe serii de autor (să ne amintim de seriile Amos Oz și Fernando Pessoa, de exemplu), multe, multe bestselleruri, multe titluri premiate cu prestigioase premii (de la Pulitzer la Nobel și altele de calibre asemănătoare). E greu să te oprești doar la câteva titluri! S-a făcut apel la memorie în repetate rânduri și mi-am adus aminte de vorbele Norei Iuga, care, într-un alt context, le spunea celor tineri că nu poți construi un viitor frumos, nu-ți poți face planuri renegându-ți trecutul. Și Denisa Comănescu cu asta a început: cum a ajuns ea să reunească într-o singură colecție alte două serii mai vechi ale Editurii Humanitas, excelent coordonate și acelea de către Ioana Pîrvulescu și Radu Paraschivescu, mă refer la „Cartea de pe noptieră” și „Raftul întâi”. De altfel, a reluat o parte din acele titluri, pe care și-a propus să le readucă în atenția cititorilor odată cu cele mai noi volume apărute în lumea cărților.
Excelentă ideea Denisei Comănescu de a ruga pe o parte dintre colaboratorii „Raftului Denisei” să-și prezinte titlul favorit din serie. Și au fost dintre cele mai variate; de la Maestrul și Margareta recomandat de Marius Constantinescu la Sărăcuțul lui Dumnezeu a lui Nikos Kazantzakis, de la seria Amos Oz la Memoriile lui Hadrian scrisă de Marguerite Yourcenar, de la Laur la Confidentul și enumerarea poate continua. După cum vedeți, cărți pentru toate gusturile. Ce mi-a plăcut la acest moment a fost că au pledat în favoarea acestora oameni frumoși, cum ar fi Gabriela Creția, Adriana Bittel, Lidia Bodea, tineri sau mai puțin tineri, trecerea de la istoricul timp trecut spre viitorul mai mult sau mai puțin proiectat realizându-se firesc, în cel mai natural mod posibil. Când vorbim despre cărți bune și literatură universală segregarea pe vârste nu-și prea mai are locul.
S-a vorbit mult despre cum ajunge o carte să facă parte din „Raftul Denisei”, cât de mult contează traducătorul (și mulți dintre traducători au fost în sală!) și cum ajungem să contribuim la dezvoltarea limbii române (aflată într-un declin periculos, după cum bine semnala Denisa Comănescu) citind literatură universală (am zâmbit, de altfel, când în prezentarea sa dna Gabriela Creția a folosit cuvântul mefiență, cuvânt din ce în ce mai rar auzit în limbajul curent).
Vedeta serii, deși nu a fost prezentă, a fost, cine alta decât mascota „Raftului Denisei”, Mița, după cum bine știți, pisica neagră care a devenit mai mult decât port-bonheur-ul colecției. De altfel, Denisa Comănescu a povestit și cum a ajuns să o promoveze pe Mița drept logoul Raftului, cu umor și afecțiune.
Am plecat spre casă cu bucuria de a fi participat la eveniment stând între Alexandru Tomescu (căruia i-am mărturisit că ultima oară când am stat relativ lângă domnia sa – adică pe scenă – a fost la un concert dat la Sala Radio împreună cu Eduard Kunz) și Sandra Ecobescu de la Fundația Calea Victoriei, cu care m-am conversat pe marginea titlurilor prezentate. Dar n-am putut pleca fără să-i mărturisesc doamnei Monica Pillat cât de mult o iubesc pentru tot ceea ce reprezintă pentru literatura română și pentru cultura noastră și pentru mine, în mod special. Mi-a zâmbit cu zâmbetul acela al ei sfios, spunându-mi că nu crede că merită toate laudele. O, și câte ar mai fi fost de spus!…
Să mai fie încă de zece ori câte 10 ani de „Raftul Denisei”! Avem nevoie ca tradiția să meargă mai departe și astfel să citim literatură de cea mai bună calitate. Mulțumim, Denisa Comănescu pentru selectivitate, dărnicie, dedicație, umor… pentru tot „Raftul Denisei”!