Apărut în anul 2025, la Editura Siono, romanul Conacul Presidium constituie un proiect ambițios al scriitoarei Victoria Constantinescu, după cum reiese din mărturisirea proprie, aflată în „Cuvânt înainte” (p.9). Este un thriller de atmosferă, în care accentul cade pe tensiunea în care trăiesc personajele și care este transmisă și cititorului, situat cumva alături de acestea, în special de protagonist.
Evenimentele propriu-zise sunt puțin numeroase: un tânăr student la Medicină, Paul Naghin, investighează dispariția, posibila moarte, a tatălui său, ce s-a petrecut la misteriosul conac Presidium, aflat undeva, în împrejurimile Brăilei; conacul este înconjurat de mister, zvonindu-se chiar un blestem, întrucât nici unul dintre străinii care-i calcă pragul nu a mai fost văzut, iar trecutul îi este bântuit de morți suspecte. Protagonistul se confruntă cu o atmosferă ciudată, ce-i trezește suspiciuni, mai ales în urma întâlnirii cu Teodor Freiner, stăpânul, și cu Medeea – nume cu rezonanță mitologică – având un statut incert, de mamă-doică-menajeră, dar în mod sigur, cu o autoritate vizibilă.
Este, de asemenea, indusă ideea unor apariții supranaturale malefice, subînțelegându-se manifestarea unei femei-vampir, cu recuzita muzicii de pian, părul când roșu strălucitor, când întunecat, erotism exacerbat, răni fizice, otravă, privarea de somn, confuzia dintre somn și starea de veghe, cimitirul de pe proprietate, servitorii sibilinici, inocenții sacrificați, moartea ce se întinde de la oameni la natură. Nu lipsește povestea de iubire dintre stăpânul conacului și protagonist, utilizată însă de cel dintâi ca instrument de investigație. Modelele de la care s-a pornit nu sunt greu de identificat (cele mai evidente fiind Eliade și Poe), însă autoarea le transformă într-o realizare ficțională promițătoare, cu un final rotund, echilibrat.
Deși pe alocuri, faptele se precipită și devin violente, conținutul se sprijină în mare măsură pe relațiile dintre personaje, pe tatonări, căutări ce dau impresia unui joc de-a șoarecele și pisica. Cel mai reușit personaj este Teodor Freiner, stăpânul conacului, cu un trecut tulbure, marcat de moartea părinților și de accidentul din fabrica familiei, în urma căruia au decedat muncitorii. În prezent, este dominat de nevoia de afecțiune, fapt pentru care este ușor de manipulat, atât de Medeea, cât și de Paul. Teodor oscilează între geniul malefic al castelului, ucigașul cu sânge rece, îndrăgostitul în același timp nemilos, egoist și lipsit de speranță, fiind în realitate patetic, dezechilibrat și demn de milă. Toate acestea, privite din perspectiva lui Paul, respectiv, a cititorului, sunt redate gradat, în chip convingător. Relația cu protagonistul este sintetizată de acesta din urmă, în momentul în care se despart:
„ – Chiar ai crezut că te-am iubit? Cu un zâmbet amar, îl privea. În tot acest timp, chiar și când păreai că mă urăști, tu m-ai iubit. Cum ai putut să crezi că aș rămâne cu un nebun ca tine? Să-mi părăsesc prietenii, familia pentru un prost ca tine… Credeai că aș fi lăsat-o pe ucigașa aia să nască copilul meu? Ucisă de otrăvurile mamei sale…Cât de ironic, râse scurt, iar apoi continuă. Nu ești în toate mințile, Teodor. Cum să crezi că poți fi iubit? Azi ești fericit, mâine vrei să mori. Un moment ești deștept, altul ești țicnit. Cine ar putea iubit așa ceva? Silvestru și unchii tăi au avut dreptate. Nu meriți conacul” (p. 230).
Un alt personaj bine conturat este Ofelia – din nou, nume cu rezonanță – , despre care la început protagonistul crede că este o apariție supranaturală, cu însușiri de vampir. Scriitoarea îi redă percepția oscilantă asupra acesteia, de la manifestările de dincolo de moarte, în vis și în stare de veghe, la victima propriei mame și la ucigașa victimelor de la conac.
De altfel, scriitoarea însăși dezvăluie în amănunțitul „Cuvânt înainte” importanța pe care o au personajele în economia romanului, sugerând în același timp că încărcătura emoțională a fiecăruia dintre ele reprezintă aspecte ale propriilor emoții și temeri.
„Personajele nu sunt ființe reale, ci fragmente ale propriilor mele neliniști și ale emoțiilor colective. Conacul nu e doar un decor fictiv, ci și spațiul unde mi-am ascuns și explorat propriile umbre.
Am dorit să creez o lume ficțională în care personajele să fie mai mult decât simple figuri narative; le-am construit ca pe niște minți vii, încărcate de emoții, anxietăți și frământări interioare. Prin ele, am vrut să transmit intensitatea unor stări psihologice reale, astfel încât cititorul să simtă nu doar povestea, ci și tensiunea emoțională și vulnerabilitatea fiecărui personaj” (p.15).
Preocuparea pentru complexitatea lumii ficționale la care face referire autoarea nu-și găsește însă corespondent pe măsură în grija pentru limbajul în care aceasta este exprimată. Sunt de semnalat unele construcții mai puțin fericite, despre care cred că vor fi remediate o dată cu experiența auctorială pe care fără îndoială că doamna Victoria Constantinescu o va acumula. Dintre acestea, voi enumera doar câteva: „Ar lăsa-o pe mama cu mintea mereu pe gânduri” (p.21); „Ies afară în unele zile și nu mă pot ține pe picioare, atunci cad la pământ și plâng cu o lacrimă pe obraz” (p. 45); „De banda abrazivă frecă chibritul până se aprinse” (p. 148); „îți simt absența peste perete” (p. 160); „Aroma de tutun, îmbibată în pielea tatălui meu, să-mi umple nările îmi doresc” (p. 186).
Conacul Presidium îndeplinește cu toate acestea obiectivele propuse și are puncte de interes ce rețin atenția cititorului, în special a celui mai tânăr, hrănit cu creații fantasy: personaje, atmosferă și o intrigă neașteptată.
Conacul Presidium de Victoria Constantinescu
Editura: Siono
Anul apariției: 2026
Nr. de pagini: 236
ISBN: 978-630-6509-88-1
Cartea poate fi cumpărată de aici.
