Viață de emigrant (recomandări de lectură)

La recent încheiatul Târg de Carte Bookfest, romanul Camping al Laviniei Braniște a ocupat al doilea loc la vânzări într-un top 10 al Editurii Polirom. Cum se explică un astfel de succes la public? De obicei, prin numele unui scriitor deja consacrat, prin fidelizarea în raport cu cititorii, dar incontestabil și prin aspectele tematice abordate.

Deloc de neglijat, acest ultim criteriu devine din ce în ce mai important, deoarece publicul consumator de carte, de la noi sau de aiurea, se vrea racordat la realitățile și provocările lumii în care trăiește. Chiar și cărțile care explorează și reconstituie secolele anterioare o fac din perspectiva prezentului, alegând o formulă estetică și acele tehnici, literare moderne, capabile să-l țină pe cititor (din ce în ce mai pretențios) în mrejele unei lecturi captivante.

Romanul Laviniei Braniște are în centru un personaj feminin plecat la muncă în străinătate, în Spania, inițial pentru trei luni, ulterior pentru douăzeci de ani. Tema emigrației și condiția incertă a emigrantului român este deja una de actualitate, abordată de mai mulți prozatori între timp, dar care nu și-a epuizat resursele în ceea ce privește interesul cititorilor. Ceea ce diferențiază cartea aceasta de altele cu subiect asemănător este condiția emigrantului român: Sofiaeste în pragul pensionării și își pregătește minuțios nu doar ieșirea la pensie, ci și reîntoarcerea în țară, în localitatea natală, pentru a fi alături de tatăl nonagenar și de fiul ei, Robert (rămași acasă, cu care a ținut legătura în condițiile cunoscute de toți cei plecați la muncă în străinătate). Romanul nu se centrează pe acțiune sau evenimențial, ci pe trăirile protagonistei și pe atmosfera mediului în care aceasta a trăit și a lucrat în cei mai mulți dintre cei douăzeci de ani: un parc de rulote pentru turiști, un camping, unde Sofia trebuia să gestioneze, alături de alți colegi recepționeri, atât cazarea, cât și conflictele mai mult sau mai puțin spontane într-o astfel de comunitate eterogenă.

Nici cronologia acestor ani departe de familie nu este respectată, ci urmează firul retrospectiv și introspectiv al stărilor și atitudinilor Sofiei: începe în prezent, cu fiul venit a nu știu câta oară în vizită, în anii pandemiei, mama nutrind speranța secretă, dovedită nerealistă, de a-l instala în postul ocupat de ea după ce se va fi pensionat. Sunt inserate apoi, într-un soi de monolog atipic, la persoana a treia, combinat cu relatarea auctorială, pasaje despre povestea de familie: moartea soțului, pierderea locului de muncă în primii ani postrevoluționari, ispita banilor făcuți „afară”, plecarea, avatarurile vieții de emigrant/imigrant, cu slujbe temporare și multă uzură fizică și psihică etc. Sofia este mereu sfârtecată de remușcări: când a plecat, băiețelul ei avea patru ani, iar tatăl (bunicul copilului pe linie maternă) șaptezeci. Deși le trimite regulat bani și pachete, relația afectivă se fragilizează în timp. Băiatul crește introvertit, iar bunicul consideră că fiica sa l-a uitat și nu îl mai iubește cu adevărat. Vizitele Sofiei în țară nasc mai degrabă confuzie și dezorientare, de ambele părți, decât bucurie și așezare. Fiecare dintre ei se simte „un rătăcit”: Sofia, în Spania, bunicul și nepotul – în țară. Sunt cu rostul bulversat de această relație la distanță, secondată mereu de promisiunea Sofiei că va reveni de tot în țară:

„Sofia avea atunci sentimentul de rătăcire pe care și l-au transmis unul altuia de la o generație la alta, pentru că mai mult de atât n-au avut posibilitatea să-și transmită. Și taică-su era tot un rătăcit” (pagina 130).

Din loc în loc, între capitole sunt inserate comment-uri (întrebări și răspunsuri) de pe pagina de Facebook „Români în Spania”, un grup al diasporezilor din această țară. Aici se cer și se oferă informații diverse: modalitatea de trimitere a pachetelor, transportul de mobilă și electrocasnice, costuri, taxe și impozite, cetățenie, înmormântări, șomaj, legislație etc. În același timp, dincolo de utilitatea lui imediată, existența unui astfel de grup reprezintă o formă de comunicare a unor dezrădăcinați, un reper care salvează, fie și parțial, de la alienarea provocată, printre altele, de frâne și bariere de tot felul: lingvistice, sociale, legislative etc.

La nivel de receptare, cartea Lavinei Braniște poate interesa cititorul pe două segmente: descrierea atmosferei din campingul „El Titi”, ca loc de muncă și de relaxare turistică, relațiile interumane, conflictele și gestionarea acestora, micile aventuri erotice, bârfele, invidiile inerente; al doilea segment este cel centrat pe Sofia, un personaj complex, care ilustrează magistral ipostaza emigrantului inadaptat, în ciuda celor douăzeci de ani trăiți în Spania. Sofia trăiește între cele două țări, cea maternă și cea de adopție, fără să mai simtă că aparține vreuneia dintre ele. Nici limba română și cea spaniolă nu-i (mai) sunt confortabile. Sofia este, din acest punct de vedere, un personaj bovaric: țara natală este văzută ca un paradis pierdut, iar cea adoptivă un loc devenit brusc sufocant și periculos. În aceste condiții, Sofia visează la reîntoarcerea acasă și se teme de aceasta, conștientă cumva că idealizează un loc de care, în fond, s-a rupt. Desincronizările sunt evidente, iar amintirile din tinerețe, cu alegeri (ne)inspirate, nu fac altceva decât să-i alimenteze nefast exercițiul introspectiv. Când băiatul vinde apartamentul pe care i l-a cumpărat din toate economiile ei, bani strânși cu trudă în Spania, Sofia simte, pe lângă furie, ceva mai destrămător: zădărnicia sacrificiului matern, sensul-explicație pentru plecarea ei afară, pentru amânarea reîntoarcerii la tatăl vârstnic, pe care intuiește că l-a dezamăgit și l-a trădat. Este aceeași tulburare pe care a avut-o când fiul ei, elev în Spania, așa cum și-a dorit ea când l-a luat din țară, îi cere imperios „să-i de drumul”, adică să-l lase să revină acasă, în grija bunicului.

Nu este deloc o carte comodă, dimpotrivă, te scutură, te pune pe gânduri, căci emigrația reprezintă deja un fenomen global, iar asumarea unui astfel de… să-i spun destin presupune luciditate în ceea ce privește cunoașterea propriilor limite. Internetul, rețelele de socializare, banii și pachetele trimise celor rămași acasă nu sunt decât paliative care narcotizează conștiința. În realitate, legăturile întreținute artificial se fragilizează în timp și se rup. Ne pierdem unii pe alții, unii de alții, o înstrăinare care înaintează insesizabil și naște, uneori, monștri.

Camping de Lavinia Braniște