Vârsta de Aur a Galaţilor

Violeta Ionescu, şi dumneaei un mister al Galaţilor, scriitor cu adevărat îndrăgostit (şi) de Istorie şi de istorisiri (să ne aducem aminte sau să căutăm „Diocleţian”, romanul său de căpătâi, scris în stil clasic, sau de „Serbările” galante şi nu numai ale „Antichităţii”, unde talentul literar este frate bun cu cercetarea pură! Sau de cărţile despre aviatori, scrise în colaborare cu Dan Antoniu!), ne invită la o altă călătorie prin timp, în interbelicul gălăţean, cu 16 povestiri „aproape adevărate”, inspirate din ilustrate, cărţi poştale (partea cu fotografii de epocă este deosebită în economia cărţii!), fotografii din albume vechi păstrate de colecţionari împătimiţi, cercetări în arhive, biblioteci, anuare, articole din presa vremii, amintiri ale bunicilor, dar şi „ale unor scriitori vrednici să lase o pată de culoare pe retina noastră neştiutoare.”

Cam aşa mărturiseşte scriitoarea la „una mică” prefaţă, încheind: „de fiecare dată am pornit de la adevăruri consemnate în cronicile vremii, dar dacă întâmplările redate aici nu sunt consemnate în cronicile vremii, dar dacă întâmplările redate aici nu sunt în totalitate adevărate, vă asigur că nici false nu sunt!” (p.8)

În ultima povestire din volum, „Adelina”, deoarece călătoriile temporale chiar sunt de domeniul S.F. & F., chiar avem o ispită literară fantastică la propriu, de cea mai bună factură, în maniera unui Mircea Eliade, de pildă! Dar mai fantastic decât fantasticul se arată a fi chiar realitatea transpusă/ transfigurată literar de către Violeta Ionescu!

Pe baza acestor povestiri, chiar aş aştepta un micro-roman poliţist! Şi pentru că, uneori, filonul literaturii poliţiste se simte: în multe dintre texte există „anchete”: unii se sinucid, mulţi aruncându-se în Dunăre (ce frumos ar fi un pod peste Dunăre numai pentru acest aspect… sociologic!), sunt crime pasionale, incendieri voite pentru obţinerea de bani din asigurări, dispariţii la fel de misterioase…

Nici poveştile de dragoste nu sunt uitate (de aceea există şi crime pasionale!), unele chiar se termină cu bine (cum este cazul Violettei Jasmine Laroche!), ba chiar frumos, chiar dacă se îngheaţă un pic! Este cazul din „Miss Covurlui”, unde eroina este fata consulului francez la Galaţi din perioada 1912-1917! Tot bine se termină povestea, poate paradoxal, ţinând cont de titlu, din „Testamentul lui Bonachi”!

Umor de calitate – de data aceasta pe linia lui Caragiale cel Mare şi Bătrân! De la Mateiu au fost luate doar misterele! – este şi el de găsit în „Jour fixe”, „Escadra engleză”, „Hai la circ!”, „Panglicile doamnei Paula”, acesta din urmă fiind şi o satiră la adresa unui naţionalism exacerbat! „Paula Lichtenberg, modista cu nume de cartier berlinez, după soţul ei decedat într-un accident de automobil, franţuzoaică după accent, o femeie subţire, brunetă, tunsă scurt, cu breton, după moda parisiană, mereu elegantă, purtând un ţigaret lung, de abanos, cu muştiuc de fildeş, confecţiona prin lucrătoarele ei şi şnururi, panglici, eşarfe, cordoane, flori, pene, voalete, dantele”, avea „Casa Paula”, care dădea, în a doua jumătate a deceniului ’30, „tonul modei în Galaţi”. Invitată la congresul modei de la Paris, se întoarce cu ideea fixistă de a promova „culori care, îmbinate, să sugereze aspiraţia lumii spre un viitor mai bun. Şi a ales: roşu-pasiune, alb-fidelitate şi verde-speranţă – etichetate de ea drept culorile acestui an.” (p.52) Şeful Poliţiei, comisarul Balaban, autosesizându-se („acesta este drapelul de stat al Regatului Ungariei”), mai că ar transforma-o pe Madame într-o Mata Hari, ajungându-se la vizite simandicoase ( „comandor aviator Nuţescu, locotenent comandor Bâtcă, reprezentanţi ai aviaţiei şi armatei de uscat din comisia de judecată a Tribunalului militar; procuror Lupaşcu şi grefier locotenent Stănescu”, başca comisarul), confiscări de materiale compromiţătoare, proces-verbal de contravenţie, declaraţia procurorului general Lupaşcu: „M-am interesat şi nicăieri nu scrie că moda anului 1937 este cu tricolor unguresc! Asta este invenţia dumitale sau ai fost sfătuită s-o aplici? Dumneata nu ştii că România, Slovacia (n.n.: Cehoslovacia) şi Iugoslavia suntem în Mica Antantă, tocmai pentru a preîntâmpina iredentismul maghiar? Nu ştii că regimul horthyst revendică de la noi Transilvania şi Banatul de este, iar Regatul României a interzis afişarea sub orice formă a însemnelor ungureşti? (…) Ei, află, Paula Lichtenberg, că leznaţiunea se pedepseşte în ţara aceasta nu numai cu amendă, ci şi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani!” Curat Caragiale!

Tragicul ori durerea condiţiei umane (de pildă în cazul textului „Zile fierbinţi”, evocare a unor fapte cu adevărat triste din istoria Galaţiului – anul 1940 şi ceea ce a urmat ultimatumului sovietic-, care dovedesc că Răul porneşte întotdeauna, totuşi, de la individ!) sunt în aşa fel transfigurate încât – magie, nu alta! – parcă am avea în faţa ochilor acele filme vechi, alb-negru, cu Charlie Chaplin, dacă vreţi, mute… Simţi tristeţea pierderilor, dar o speranţă anume există întotdeauna, este speranţa care cânta la pianul acelor prime cinematografe, animând la propriu aparenţele de suflete care se jucau de-a lumina pe ecrane…

La urma urmelor, scriitoarea, ca şi Milan Kundera, ne aduce aminte că „Viaţa este în altă parte”. Cel puţin pentru mulţi dintre noi, pare să fie doar o repetiţie, o ceremonie a monotoniei aproape metafizice! O viaţă care ţine atât de puţin şi poate fi, chiar culmea, frumoasă! Cum este la propriu atât doamna Violeta Ionescu, cât şi cartea domniei sale, o carte de delicatesuri, cu muzică la patefon şi dichis, focuri de revolvere, tabinet, belotă clasică, nave de război, o stradă Domnească, Hotel Bristol, avioane de tip Havilland DH (să nu încercaţi azi să vă luaţi bilete de avion pentru Galaţi!), o pălărie şi un palton (de la un om dispărut!), Galaţiul din deal, Galaţiul din vale, valurile Dunării, avocaţi, negustori, femei uşoare, o gară „unde încep şi se sfârşesc toate călătoriile”, restaurante şi mai ales alţi şi alţi oameni, printre care şi un Crişan V. Muşeţeanu, mentorul intrat şi el în legendă (şi mister) al Violetei Ionescu…

„Misterele Galaţilor. Povestiri aproape adevărate” de Violeta Ionescu

Editura: Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 150

ISBN: 978-606-8374-52-9