Când mai era mai puțin de o săptămână până la finalul stagiunii 2025-2026, Filarmonica George Enescu a propus publicului un concert aparte, atât din punctul de vedere al programului, cât și din punctul de vedere al invitaților. Un concert așezat sub semnul curajului, ar spune unii, în realitate unul care confirmă forma excelentă a instrumentiștilor din Orchestra Filarmonicii George Enescu și (re)confirmă calitățile manageriale ale lui Marin Cazacu. Concertul s-a înscris în seria celor de top ale stagiunii, una cu puține rateuri (și nici acelea în deplinul sens al cuvântului); din toamnă și până acum au fost programe din care n-au lipsit muzica contemporană, lucrările pentru voce și orchestră, iar concertele cu soliști și simfoniile au fost printre cele mai așteptate de melomani. De aceea, nicio surpriză pentru fideli în programul concertelor din 18-19 iunie 2026, unde s-au regăsit doi compozitori mai puțin „cântați” în România, dar reprezentativi pentru muzica contemporană: Carl Nielsen și Mieczysław Weinberg.
credit foto Cătălina Filip
Thomas Dausgaard, dirijorul celor două concerte, a fost elevul lui Nielsen, ce altă formă de recunoaștere mai frumoasă a meritelor maestrului să fie decât să-i incluzi lucrările în programul concertelor pe care le dirijezi? Nici Weinberg n-a regretat niciodată faptul că a fost numit „elevul lui Șostakovici”, dimpotrivă, a fost mândru toată viața de relația cu mentorul său. Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 43 este dovada clară că și în timpul regimului comunist s-a putut compune muzică de calitate, fără concesii din partea compozitorului în ceea ce privește estetica și rigorilor componisticii. De reținut faptul că Weinberg are o istorie personală tragică, părinții lui, evrei născuți în Basarabia, au murit în timpul invazie naziste în Polonia și ține de înzestrarea nativă felul cum a reușit să convertească tragediile personale în muzici de o frumusețe aparte.
credit foto Cătălina Filip
Uvertura Helios, op. 17 de Carl Nielsen exact asta a fost: un preambul la unul din cele mai profunde concerte din stagiune, o deschidere de concert care ne-a adus în față un dirijor foarte riguros, care a știut să coordoneze excelent muzicienii, astfel încât cei din sală să aibă parte de o experiență aparte și memorabilă, în felul ei. M-a surprins în mod plăcut rigoarea descrierii călătoriei Soarelui, o succesiune de tablouri care lesne poate fi asociată uneia care abundă în metafore. Dausgaard n-a făcut altceva decât să lase muzica să se audă în toată splendoarea ei, reproducerea unor stări și emoții fiind asociată unei originalități generată de excelenta comunicare cu orchestra. A urmat Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 43, cu Mario Brunello, solistul serii, care a venit în fața publicului cu inima deschisă. A fost una din cele mai profunde experiențe din stagiunea 2025-2026, pentru că Brunello a avut îngerul pe umăr (cum se spune în teatru). O lucrare pe care vreau să o mai ascult live, o experiență ideatică menită să mă readucă în zona a ceea ce contează cu adevărat: ce mărturii lăsăm în urma noastră, ce dovezi ale trecerii noastre pe aici rămân după noi și cât din demnitatea vieții rămâne păstrată în memoria colectivă. Mi-a plăcut mult combinația dintre tehnică și emoție, din care a primat cea din urmă, semn că lui Brunello îi place să fie pe scenă, să cânte și să bucure publicul, nu degeaba e directorul a două festivaluri de muzică (I Sunoni delle Dolomiti și cel de la Stresa).
credit foto Cătălina Filip
În partea a doua a concertului, Johannes Brahms, Simfonia nr. 4, în mi minor, op. 98. Cu această lucrare, Brahms dovedește oricărui ascultător că oricând mai este loc de ceva nou, prejudecata fiind demontată cu ajutorul unei combinații unice de studiu și nevoie de a experimenta, de a fi autentic chiar și atunci când faci o reverență maeștrilor. Melomanii recunosc punctul de plecare în demersul componistic – ciacona din Cantata nr 150 de Bach, dar simfonia e mult mai elaborată/complexă decât o preluare de motiv și adaptarea acestuia. Thomas Dausgaard a reușit să redea toată splendoarea demersului, comunicarea cu Orchestra Filarmonicii George Enescu fiind de o sobrietate aparte.
În loc de încheiere: bisul dat de Mario Brunello – un vechi cântec armenesc adaptat pentru violoncel – a adus un plus de sensibilitate serii, iar violoncelul său, realizat de lutierul italian Giovanni Paolo Maggini la începutul secolului XVII, a fost atât de uman (se știe că violoncelul e cel mai apropiat de vocea umană dintre toate instrumentele muzicale)! Un dirijor foarte elegant, care a adus o notă de finețe (intelectuală) comunicării cu instrumentiștii, resimțită de public ca semn al calității actului artistic.
18 iunie 2026
Orchestra Filarmonicii George Enescu
Dirijor – Thomas Dausgaard
Solist – Mario Brunello
Program
Carl Nielsen, Uvertura Helios, op. 17
Mieczysław Weinberg, Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 43
Johannes Brahms, Simfonia nr. 4, în mi minor, op. 98
