Clujul se transform într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare și apariții neașteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020). Scene antologice, inspirate din opera marelui cineast italian Federico Fellini, adaptate contextului actual și condimentate cu umor ardelenesc, recompun povestea regizorului aflat în pană de inspirație din capodopera 8 ½, în spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves.

Un omagiu adus unuia dintre cei mai influenți regizori din istorie, căruia TIFF îi dedică anul acesta retrospectiva Close-up Federico Fellini, campania marchează într-o manieră inedită cei 100 de ani de la nașterea cineastului. Actorul Alec Secăreanu (God’s Own Country) este protagonistul spotului oficial, realizat în alb-negru, din care nu lipsesc paparazzi, preoți cu mască, mașini de epocă, personaje de carnaval și cadre spectaculoase surprinse deasupra orașului, într-o vertiginoasă mostră de distanțare socială. În posterul oficial al ediției, lansat în două variante (una exuberantă, alta melancolică), publicul o va recunoaște pe actrița Monica Bârlădeanu, într-o ipostază inconfundabilă, inspirată de celebra scenă din La dolce vita.

„Dacă posterul reproduce probabil cea mai iconică imagine din întreaga lui filmografie, aceea a Anitei Ekberg în Fontana di Trevi din La dolce vita, reinterpretată în cheie locală de Monica Bârlădeanu în fântâna de la Casino-ul clujean, spotul festivalului este un remix de scene și teme din întreaga operă a lui Fellini. Pe lângă rapelurile la religie sau lumea circului, cinefilii vor recunoaște cu siguranță motivul principal – acela al regizorului în pană de creație care evadează de pe platoul de filmare și se refugiază în amintiri. Locul lui Marcello Mastroianni din 8 ½ este luat aici de actorul Alec Secăreanu, imaginile filmate pe străzile Clujului păstrează acel parfum fellinian, twisturile – tradiționale oricărui spot TIFF – fiind vocea din off cu accent ardelenesc a lui Emilian Marnea și motivația, lesne de înțeles în contextul actual, pentru criza de inspirație a protagonistului’’, subliniază directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

O coproducție Libra Film și Studio Set, spotul oficial este scris și regizat de frații Anton și Damian Groves, implicați pentru a șaptea oară în campania de imagine a festivalului. Filmările au avut loc pe străzile orașului Cluj-Napoca, Tudor Panduru fiind directorul de imagine al spotului. Producătorul spotului editat de Bogdan Orcula este Bogdan Crăciun, iar vocea îi aparține actorului Emilian Marnea. Autorul fotografiilor cu Monica Bârlădeanu, inspirate de scena celebră din La dolce vita, este Marius Mariș (care a semnat și posterul ediției de majorat a TIFF-ului), iar vestimentația Monicăi a fost asigurată de Lena Criveanu.

Video: https://youtu.be/v5MdwLIn3OI

Posterul în ambele variante poate fi descărcat de aici: https://bit.ly/Poster-TIFF2020

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Banca Transilvania

Partener principal: Mastercard

Mașinaoficială: Mercedes Benz

Cafeauaoficială: Nespresso

Asiguratoroficial: Groupama

Sponsori: Orange, Lidl, Kronenbourg Blanc, Regina Maria, Tenaris Silcotub, IQOS, McDonalds, Conceptual Lab, Farmec, Promelek, PMA, Lecom

Partener logistic: DHL

Partener digital: Halcyon Mobile

Partenertehnic: REEA

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, TV5, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Femeia.ro, Cinemagia, Radio România Cultural, Cineuropa, Film New Europe, Observator Cultural, Business Review, Sinteza, Agerpres, VICE, Life.ro, Films in Frame, Zile și Nopți, Cinemap, AaRC.ro, LiterNet

Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Filmtett, Info Trafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex

Partener de monitorizare: media TRUST

***

Ne puteți urmări pe: tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | InstagramYoutube 

Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, peTIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura