Filmul Moștenitoarele în regia lui Marcelo Martinessi, debutul paraguayanului în lung metraj, obține la Berlin Premiul Fipresci și Premiul pentru cea mai bună actriță. Un film reflexiv, care spune povestea a două femei, Chela (Ana Brun) și Chiquita (Margarita Irun), care trăiesc împreună de 30 de ani, moștenitoareale unor familii înstărite. Momentul de criză din viața lor e surprins magistral printr-un fel de licitație a obiectelor din casă, cu interioare baroce, în care totul e de vânzare, cu excepția casei. Treptat pătrundem în interiorul casei, fără a afla prea multe despre cele două femei. Dialogul este sumar și din frânturi, aflăm că Chiquita, datorită unor probleme financiare va fi închisă, Chele și menajera urmând să se descurce fără ea.
Decorul baroc are tușe expresioniste, fiind influențat de starea de spirit a Chelei, care este o femeie matură, în atelierul unde pictează fiind îngrămădite o mulțime de obiecte, într-o aparentă dezordine. Extrem de natural, Chele/Ana Brun își joacă rolul cu o sinceritate dezarmantă, ermetică, dar și copilăroasă, porecla pe care o are de la tatăl ei, Poupée, ne-o dezvăluie ca fiind fragilă și totodată dornică de schimbare. Nu e un film cu o dinamică tensionată, mai degrabă schimbările lui Poupée, declanșate în momentul în care Chiqui e închisă, se desfășoară în ralenti – devine un fel de șofer de taxi pentru doamnele bătrâne iese cu mașina pe autostrada, începe să fumeze, poartă ochelari de soare, etape surprinse nonșalant și receptate și de ea în oglinzile cu rame baroce.
Filmul este despre o femeie matură, care trăiește într-o casă plină de amintiri, după un ritm neschimbat, dar care începe să (se) schimbe și să accepte provocările situațiilor neprevăzute în care o întâlnește pe Angy – dezinvoltă, fără complexe, natural, care își găsește ușor prieteni.
Devenită Poupée în momentul în care Angy o strigă așa, se va re-compune din mici schimbări, dar atuul ei principal rămâne înțelegerea timpului, în această lume a vitezei, în care ea poate aștepta la nesfârșit pe cineva. Chiquita e inversul ei – e dinamică, socială, zgomotoasă, dominatoare, renunță ușor la lucruri din trecut, vinde cu ușurință obiectele , nu se atașează de ele.
Sunt multe cadre statice, cu Poupée care privește sau se privește, jocul de-a șoferul de taxi surprinzând momentul care precedă evadarea, prin ruptura cu trecutul, plecând cu mașina fără să spună.
Așa cum casa e surprinsă din secvențe, neavând o imagine a întregului, pentru că vedem pe rând obiectele (masa, scaunele, candelabre) și evoluția Chelei e surprinsă din imagini caleidoscopice, în care o vedem relaționând cu obiectele, cu persoanele, cu ea însăși , uneori devenind personaj -martor care înregistrează vizual, ce se întâmplă în jur, spectatorul receptând prin ochii ei realitatea.
Regizorul surprinde lumea personajului femini printr-o receptare subiectivă pe care o transpune și în cadrele succesive în care călătoria interioară a Chelei /Poupée se transformă într-o evadare din trecutul amintirilor într-un nou Început, totul stând sub semnul unei lumini interioare (Julitte Binoche- Un beau soleil intérieur), filmul ,,Moștenitoarele” , film de personaj, reprezentând un debut promițător în cinematografia paraguayană.
Regia: Marcelo Martinessi
Cu: Ana Brun, Margarita Irun, Ana Ivanova, Nilda Gonzalez
