„Tocilara #2 – Un model încurcă-lume” de Holly Smale

V-am mai povestit de seria Tocilara, din colecția Gama Imago a Editurii Gama, pe când citisem primul volum „De la geek la șic” și îmi plăcuse foarte mult, încât dorința de a citi și celelalte volume ale seriei a venit firesc. Încântată a fost și puștoaica mea de 12 ani și sunt convinsă că și acest al doilea volum o va cuceri și o va face să-și depășească norma obișnuită de pagini citite într-o zi. Harriet Manners revine într-o nouă aventură palpitantă. Dacă vreți să aflați mai multe despre cine e Harriet, vă invit să citiți recenzia primului volum sau, și mai bine, să citiți cartea. Ei bine, după ce a pășit în mod neașteptat în lumea modei, Tocilara noastră nu se putea opri aici, oricât de inconfortabil s-ar simți în cele mai multe dintre situații. Caruselul se învârte și ea se învârte o dată cu el. Cu mult umor, întorsături de situații neașteptate și o sumedenie de informații interesante, „Tocilara” și-a cucerit cititorii și iată-mă și pe mine prinsă în vârtejul ei.

După o scurtă pauză dedicată examenelor, vacanța de vară vine la pachet cu oferta de a călători în Japonia, în scopuri profesionale, desigur, chiar dacă ea își făcuse un plan bine pus la punct în privința distracțiilor pe care și le va oferi pe parcursul întregii veri. Desigur, distracții specifice ei, cum ar fi vizitarea unor muzee și alte locuri cu potențial științific sau cultural. Dar cum planurile sunt făcute ca să fie răsturnate cu fundul în sus, evident că nu are cum să se petreacă totul așa cum își propusese. Ceea ce nu ar fi extrem de surprinzător, dacă sunteți familiarizați cu modul în care Harriet cea atât de bine organizată reușește ca, în cele mai importante momente, să dea de bucluc. Peripețiile lui Harriet în Japonia țin cititorul cu sufletul la gură și, uneori, cu mâinile la burtă… din pricina râsului.

„Când eram mici, făceam asta de fiecare dată când una dintre noi cădea și se julea în genunchi, până când durerea trecea. De parcă -doar stând împreună – puteam cumva să ne împărțim durerea. Ca și cum am mai putea-o face și acum.

Până la urmă, Nat se decide.

– Prefă-te că nu-ți pasă, Harriet. Prefă-te că nu ți-a păsat niciodată.

Mă încrunt.

– Nat… n-am avut nici măcar talentul dramatic ca să joc un copac în spectacolul nostru din clasa a doua cu Albă-ca-Zăpada, nu mai ții minte?

Nat râde.

– Ai căzut de pe scenă și pur și simplu ai rămas acolo jos, dând din crengi, până când a venit taică-tău să te repună pe picioare. A fost amuzant.” (pag.149)

Decorul nou chiar și pentru ea, care citise atâtea despre Japonia și se credea foarte bine informată în privința acestei țări, nu este însă singurul lucru care o intimidează. Dacă în peisaj nu ar intra și Nick, deja fostul ei iubit, pe care l-am cunoscut din primul volum, ar lipsi probabil un pic din sarea și piperul necesare acțiunii. Pentru că Harriet, deși pare să le știe pe toate, totuși în privința băieților și a iubirii, în general, încă este novice.

„Nu e nimic ciudat să te ascunzi într-un dulap. C.S.Lewis a scris o întreagă serie de romane plecând de la premisa că asta fac în mod obișnuit oamenii normali. Oricum, n-am de ales. E singura piesă de mobilier din Japonia în sau sub care încap.” (pag. 232)

„Într-o bună zi, voi fi genul de fostă prietenă înconjurată de o sferă de indiferență și stăpânire de sine, lăsându-și pretendenții din trecut să suspine după ea.

Azi cu siguranță nu e acea zi.

Nick vede nu doar cum dau cu capul de compartimentul pentru bagaje, ci și cum ratez prima treaptă când cobor din tren și cum cad direct pe peron.” (pag. 279)

Cartea are toate ingredientele necesare pentru a-i ține pe micii cititori aproape, devorând pagină după pagină – cu folos, desigur, căci aventurile lui Harriet sunt pline de învățăminte pentru ei. Și să nu uităm de multitudinea de informații inedite pentru care Tocilara a dezvoltat o adevărată pasiune. Nu ratează nicio ocazie să livreze interlocutorilor sau cititorilor tot felul de curiozități științifice de genul „Știați că…?” și nu numai. Jocul, după cum se știe, este poate cel mai bun mod prin care copiii deprind lucruri și noțiuni utile în viață. În cazul de față, adaptând ideea, pot spune că o carte amuzantă și captivată îndeplinește același rol, cu același succes. După 10-11 ani, jocurile își pierd din atractivitate și depinde de noi, părinții, spre ce îi canalizăm pe copii. Cărțile reprezintă doar una dintre alternative, iar cea pe care v-o prezint, de fapt întreaga serie (ca să nu mai zic de celelalte cărți din Gama Imago) îmbină într-un mod fericit scopurile educative ale părinților cu dorințele de distracție ale copiilor. Tocilara nu este doar o altă serie de cărți dedicată adolescenților. Sinceră să fiu, nu-mi vine să îi ofer orice carte fetei mele, știind cât de mare influență au lecturile asupra copiilor și, mai ales, a adolescenților. Acestea însă mi se par suficient de cuminți și suficient de interesante, încât îmi plac și mie. Mă întreb deja cu ce aventuri ne va suprinde Harriet în următoarele volume. Mai ales că familia Manners s-a mărit – a apărut un bebeluș. 🙂

Editura: Gama