O carte strălucitoare, scrisă foarte inteligent, din punctul de vedere al unui diavol experimentat, bătrân – zice titlul, dar experimentat ori versat ar fi un termen mai potrivit, pentru că bătrân nu înseamnă neapărat şi „înţelept”. Apărute iniţial în publicaţii prin anii 40, apoi în volum, în 1959, „Sfaturile” sunt, în oglindă inversată, indicii despre unde şi cum calcă strâmb cei care duc o viaţă creştină greşită. Pentru că poţi să te consideri creştin, dar să fii făţarnic. Ori să te mândreşti cu asta, ceea ce tot păcat se cheamă. Un singur pas pe lângă şi, gata, eşti în tabăra lui Sfredelin, diavolul care aici îl îndrumă pe Amărel, un novice, un naiv, care-l scoate din sărite uneori, iar alteori îl provoacă la cele mai jenante dulcegării („bombonica mea, sufleţelul meu”).
Cel care se află sub influenţa lui Amărel este numit pacient, iar cartea lui C.S. Lewis poate fi privită şi ca un soi de compendiu al metodelor diavoleşti de manipulare. E ca şi cum, citind scrisorile, afli cauzele bolii şi, în caz că eşti interesat să duci o viaţă creştină, ştii cum să procedezi, cum să te schimbi ca să fii împăcat cu tine şi cu Dumnezeu.

Ar fi fost interesant ca Lewis să se fi înhămat la o treabă ceva mai complicată: să i se substituie şi unui arhanghel, care să-i fi scris unui înger păzitor. De altfel, volumul acesta păstrează remarca autorului că aşa ceva ar fi fost aproape imposibil de realizat, că ar fi fost foarte greu de găsit un stil: „fiecare propoziţie ar trebui să poarte cu sine iz de Rai”. Aşa că a scrie din perspectiva unui diavol a fost ceva mai aproape de puterea şi priceperea irlandezului.

Am regăsit aici multe din vulnerabilităţile la care se expune un creştin. În perspectiva lui C.S. Lewis, diavolul se foloseşte de fiecare dintre acestea, chiar şi de o pâlpâire de păcat, pentru a deturna destinul pacientului dinspre calea luminoasă către cel din adâncuri.

Iată câteva dintre sfaturile lui Sfredelin către Amărel. Lecţiile din fundal pot fi folosite dacă nu pentru o viaţă creştină (dacă plecaţi urechea la Sfredelin, o să strâmbaţi din nas la cuvântul creştin), măcar pentru una cinstită, cu respect faţă de familie şi societate.

– Nu încerca să foloseşti ştiinţa (vreau să zic ştiinţele adevărate) ca instrument împotriva creştinismului. Îl va încuraja neîndoios să se gândească la realităţi pe care nu le poate pipăi şi vedea.
– Scoate-i din minte cele mai elementare îndatoriri aplecându-l asupra celor mai avansate şi mai spirituale dintre ele.
– Regula la oameni e că, după ani de trai împreună, fiecare ajunge să găsească în celălalt tonuri ale vocii şi expresii ale feţei care îi repugnă cumplit. Foloseşte amănuntul.
– Cel mai simplu e să le întorci privirile dinspre El către ei înşişi. Pune-i să se ocupe doar de mintea lor şi să încerce să-şi inducă sentimente prin acţiunea propriei voinţe.
– Pacientul nu trebuie să înţeleagă că frica de azi e crucea pe care o are de purtat, el trebuie să se gândească doar la lucrurile de care îi e frică.
– Marea artă e să-l faci să-şi verse răutatea în capul vecinilor cu care se întâlneşte în fiecare zi, iar bunăvoinţa să şi-o risipească aiurea, spre regiuni cât mai îndepărtate, în beneficiul unor indivizi pe care nici nu-i cunoaşte. Răutatea va deveni astfel cât se poate de reală, pe când bunăvoinţa se va dilua în imaginar.
– Dacă reuşeşti să-l faci să-şi spună că „religia e bună şi ea, dar numai până la un punct”, poţi să zici că te-ai procopsit cu un suflet.
– Cultivă-i sentimentul că începe fiecare zi ca posesor de drept al celor douăzeci şi patru de ore. Fă-l să privească fiecare porţiune din această proprietate fie ca pe un soi de impozit exagerat, atunci când o datorează serviciului, fie ca pe o donaţie generoasă, atunci când o acordă îndatoririlor religioase.

Editura Humanitas;

Anul apariţiei: 2012;

Nr. pagini: 184;

Traducere: Sorana Corneanu;

ISBN: 9789735036072.

Cumpără cartea

Sursa foto reprezentativă: artmirrorsart.wordpress.com (Mirrors on the Way to Hell, and Back – Simon Marmion)

Share.

About Author

Absolvent de Jurnalistică ("Lucian Blaga", Sibiu) şi de academie militară (tot Sibiu), scriu de câţiva ani despre cărţi pe diverse bloguri - acum mă mai găsiţi la constantinpistea.ro - şi, recent, prin reviste (Accente şi Timpul).

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura