Marin Sorescu este una dintre cele mai complexe figuri ale literaturii române postbelice. Cunoscut în mare parte ca poet, el a scris deopotrivă și proză, teatru, memorialistică, literatură pentru copii, traduceri. Iar în ceea ce privește teatrul lui Marin Sorescu, trebuie spus din capul locului că această latură a creației sale este încă pe nedrept neglijată. În afara piesei Iona, care se studiază în școală, asupra celorlalte creații dramatice soresciene planează un con de umbră. Odată cu editarea volumului Setea muntelui de sare, editura Art săvârșește în primul rând un act de biruință asupra acestei nedreptăți a istoriei literare.

Setea muntelui de sare este socotită de însuși autorul ei, ca fiind o trilogie dramatică. Nu ar fi însă o trilogie în sensul clasic, întrucât cele trei piese ce o alcătuiesc: Iona, Paracliserul și Matca, nu își împărtășesc nici personajele, nici temele. Și totuși, nu se putea ca acestea să stea dispersate, deoarece le aduce împreună ceva mult mai adânc decât tema centrală și personajele. Fiecare dintre aceste trei piese sunt adevărate tratate de filosofie, ce dezbat pe toate părțile, ceea ce eu aș numi „treimea” existenței umane: viața – nebunia – moartea. În fiecare dintre cele trei piese, personajul central trăiește acut lupta dintre viață și moarte, desfășurată pe terenul propriei existențe, o luptă a cărei arbitru nu este omul, și paradoxal, nici Dumnezeu, ci nebunia. Iar această nebunie se naște, poate, tocmai din sentimentul omului că a fost abandonat de divinitate. Departe însă de a fi moduri artistice de negare ale lui Dumnezeu, piesele lui Sorescu ilustrează mai curând condiția omului ce și-a asumat libertatea de a fi cu sau fără Dumnezeu. În fiecare dintre cele trei piese este surprins un alt tip uman.

În Iona, personajul, stând sub zodia miticului, împărtășește cu personajul biblic omonim, nu atât soarta de a fi înghițit de balenă, cât mai curând tendința de a fi un răzvrătit, un însingurat. Iona ar putea fi un veritabil subiect de dezbatere filozofică. Este clar că în spatele cuvintelor, în spatele ecourilor (care sunt sau nu sunt), în spatele indicațiilor regizorale sugerate de autor, avem de a face cu un vârtej de întrebări menite să rămână fără răspuns. Totuși, șansa lui Iona de a scăpa de disecția nemiloasă a cititorilor (ceea ce ar putea, minimalist gândit, să contrabalanseze neșansa de a fi fost înghițit de un număr neprecizat de pești), este aceea de a fi în egală măsură un poem dramatic, mustind de un lirism delirant, care nu vine, așa cum ar fi de așteptat din cuvinte frumoase și figuri de stil, și nici măcar din vreun ritm născocit anume pentru a da muzicalitate, ci mai cu seamă din efervescența trăirilor surprinse de autor, perpetua pendulare a personajului între speranță și deznădejde. Iar una dintre cele mai percutante crize de acest fel, mi se pare a fi cel în care Iona vrea să îi scrie mamei sale:

– (Căutând în jur:) Dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici, aș scrie un bilețel, l-aș pune înăuntru și l-aș lansa pe mare.

– Mamă – aș scrie – , mi s-a-ntâmplat o mare nenorocire.

– (Rugător, exaltat:) Mai naște-mă o dată!

– Prima viață nu prea mi-a ieșit ea. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară…

– Și dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia, poate a patra. Poate a zecea oară. Tu nu te speria dintr-atâta și naște-mă mereu”.

Ca o paranteză fie spus, acest pasaj mă trimite cu gândul la finalul romanului Narcis și Gură de Aur al lui Herman Hesse, în care Narcis decretează: „Fără mamă nu se poate trăi, fără mamă nu se poate muri”.

La fel de însingurat ca Iona este și paracliserul, personajul piesei celei de-a doua a tripticului. Numai că acesta pare mai degrabă izolat în catedrală de către oamenii din afară, care nu mai știu de Dumnezeu. La rândul său, acesta, cândva credincios zelos începe să-ți pună întrebări usturătoare despre natura divinității, ajungând, asemenea lui Arghezi, să-i ceară lui Dumnezeu să i se arate. De mai mici dimensiuni, și văduvită cumva de lirismul de care este impregnată Iona, piesa Paracliserul se remarcă prin aceea că face mai accesibilă identificarea câtorva simboluri sau metafore: pietrele ce compun catedrala, reprezintă inimile împietrite ale celor ce se declară creștini, dar nu aduc niciun fel de cinste Creatorului; icoanele rămase neafumate, reprezintă fățărnicia acelorași, gestul paracliserului de a afuma de unul singur icoanele reprezintă lupta surdă a acestuia cu ignorața celor de afară, dar și lupta cu sine însuși, cu propriile întrebări. Măsura piesei este dată de finalul acesteia, care lasă în suspensie o întrebare definitorie pentru clasarea psihologică a personajului: gestul său de a-și incendia veșmintele, reprezintă o sinucidere la care acesta ajunge ca efect al deznădejdi, sau este o metaforă a jertfirii de sine în numele tuturor celor pe care nu a reușit să-i facă să-L vadă pe Dumnezeu?

De departe cea mai complexă piesă a tripticului, este Matca, în care viața și moartea, vrăjite parcă de decorul diluvian creat de autor, par a fi renunțat la luptă și a sta la taifas, sau mai degrabă par a-și fi camuflat lupta într-un joc de cărți, căci fiecare dintre ele scoate la răstimpuri câte un as din mânecă. Foarte sugestiv este dialogul dintre femeia ce se pregătește să nască și bătrânul ce își simte moartea aproape. Și cu atât mai mult, faptul că cele două evenimente se petrec în același timp: nepotul se naște chiar în clipa în care bunicul moare. Aici, Sorescu surprinde o credință milenară a românilor (și poate nu doar a românilor), aceea conform căreia, un suflet se duce ca să facă loc altuia. De altfel, întreaga piesă este impregnată de concepții folclorice și mitologice, care însoțesc tema vieții și a morții, dintre care, cea mai pregnantă este perpetua confuzia a uneia cu cealaltă; aspect ilustrat monumental de intervenția celor trei măști care joacă simultan, atât rolul sătenilor veniți la priveghi, cât și pe cel al ursitoarelor, confundând, nou-născut cu mortul. Scena ce ilustrează însă cel mai puternic schimbul de mandate dintre viață și moarte, sau dacă vreți, pactul pașnic și tacit dintre cele două entități, este aceea în care mama, în încercarea disperată de a-și salva pruncul de la înec, îl urcă în sicriu, peste mort, deoarece sicriul pare singurul obiect ce nu se va scufunda niciodată în apele potopului ce a spulberat totul în jur.

În încheiere, voi da cuvântul autorului însuși, să ne „lămurească” ce a vrut să transmită în aceste piese de teatru:

E o doză mare de neliniște în teatrul pe care-l scriu, de anxietate chiar, un vuiet de întrebări puse și nerezolvate. (…) Țin mult la tripticul Iona, Paracliserul, Matca, pentru că acolo m-am căutat cu mai multă îndărătnicie. Citite făr dialog, aceste piese pot deveni o carte de filozofie, pe care chiar intenționam să o scriu, în acel timp, ca tratat – și m-a luat teatrul pe dinainte. Teatrul și poezia”.

setea-muntelui-de-sare-cover_bigEditura: Art

Colecția: seria de autor Marin Sorescu

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 190

ISBN: 978-973-124-970-4

Sursa foto: http://www.istorie-pe-scurt.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Am 29 de ani şi am studiat timp de 11 ani teologie ortodoxă. Încă de pe băncile Seminarului am îmbinat dragostea pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, cu aceea pentru cunoaşterea oamenilor, ajungând mai degrabă la o pasiune pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu „poveşti despre oameni”, culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: istorie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere. Am îmbinat dintotdeauna lecturile teologice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia. În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului. Domenii de interes: religie, poezie, literatură pentru copii, literatură de orice gen (exclus S.F., thriller, polițist).

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura