Scorțișoară și uimitoarea sa călătorie

Ai ochelarii pe nas? Atunci e musai să ai și cărțile deschise. Paginile îți trec pe sub nas, se răsfiră, ți se aștern la picioare – să nu uiți să porți papucii din frunză de mentă.

Știți ce este scorțișoara? Aflați acum. Este un fel de mirodenie, se folosește în plăcinta cu mere, dar se adaugă și în ceai, pentru aromă. Are proprietăți vindecătoare. Dar o scorțișoară este și o scoarță mai mică, adică un fel de covoraș fermecat, o păturică. Este, cum se va vedea imediat, și ingredientul principal al spiridușului cititor.

Este limpede că într-o trăistuță încape întreg universul – Africa, o grămadă de banane (care, mâncate haotic, îți pot afecta silueta), o corabie, plutind pe marea înspumată, un mandarin și-o mandarină (cu ochii oblici), lumina unui iglu, visele din copilărie și mulți, mulți prieteni.

Dacă privești cu atenție și cu încântare, starea recomandată, ilustrațiile acestei cărți liniștite și liniștitoare, înveți să privești dincolo de cuvinte, către cărțile cu ochi. Verdele de tip elf dă aerul cumsecade al lucrurilor. Roșu este acoperișul unei pagode. Gheața de la Polul Nord are o tentă albăstrie.

Trăistuța spiridușului Scorțișoară este un covor fermecat care te poartă peste mări și țări, în călătorii ce păreau imposibile și care ajung, cu ajutorul imaginației, la îndemâna unor copii. Este simplu: trebui doar să-ți dorești, și peisajul se schimbă. Unele lucruri rămân însă neschimbate și asta este foarte bine: căldura dinăuntrul poveștilor, ocrotirea unor brațe de copii, un ceai cu scorțișoară și, neapărat, cărțile. Când citești călătorești.

Cititorule mic, cititorule mai mare (în înălțime), dacă nu ai aflat încă despre Scoțișoară, așază-te comod și deschide cartea aceasta! O să începi o călătorie fabuloasă, la capătul căreia vei dori să începi alta. Asta este și povestea cărților. Le porți pe fiecare într-o trăistuță, un timp, până la următoarea destinație. Și n-ai să știi cum trece vremea!

Las mai jos câteva fragmente:

„Spiriduşul se învârtea așa, în vis, fără să mai găsească drumul, pierdut în albul fără capăt.”

„A fost odată o trăistuță despre care nu ştia nimeni în afară de ea că e fermecată. Orice copil din lume ar fi putut oricând să călătorească pe meleaguri îndepărtate, imediat ce-ar fi luat cunoștință de existența spiriduşului Scorţişoară, care locuia înăuntrul ei.

„Scorţişoară purta ochelari, de la citit prea mult la lumina lumânării din trăistuță, avea un burdihan mare, de la mâncat prea multe banane, şi purta șosete verzi. Şi papuci făcuți din două frunze de mentă, bine căptușiți cu pufușorul de pe corpul unei albine, așa că-şi răsfăța toată ziua picioarele în căptușeala vărgată cu galben și negru. Scorțișoară locuia în trăistuță de la începuturile lumii, sau cel puțin aşa credea el, astfel că avusese mulți prieteni printre copiii de toate vârstele.”

„Lumea poate fi prea mare și rece uneori, se gândise Scorţişoară, trezindu-se din somn înghețat, pentru că focul se stinsese în iglu. Şi, pentru că micul eschimos mergea și el departe, pe spinarea unui urs alb, în lumea viselor, scosese întâi un picior în viscolul neîncetat, apoi vârful nasului și se strecurase afară pe nesimțite, în noaptea înstelată. Sub cerul care sclipea de parcă era un lac înghețat, pe care Scorțișoară îşi amintea că patinase cândva, nu se zărea nici țipenie de om sau animal. Așa că spiriduşul se gândise la un loc unde ar fi vrut să ajungă, și dus a fost.”

Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară de Andreea Răscuceanu