Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă până în 16 iunie 2024 expoziția AD INFINITUM, ce reunește lucrări de desen, pictură și video sub semnătura artistei vizuale Andrea Nagy, curatoare Mădălina Mirea.

Descrieri ale animalelor reale sau fantastice, bestiarele medievale adunau între filele lor colecții întregi de imagini simbolice și fabule. Plecând de la această sursă de inspirație, Andrea Nagy reface drumul invers, într-un complex demers de introspecție și de autodescoperire. Compoziții complexe, în cărbune sau în culori vibrante, în care figurativul și abstractul concurează perpetuu, desenele sale se aglutinează din suprapuneri și estompări, cu reflexe de palimpsest. Starea de veghe, în care artista plonjează în procesul creației, generează amintiri din vis sau, după caz, toarce fire plăpânde din universul real al copilăriei sale, înțesat cu legende, povești și fantasme.

În peisajele fără început și fără sfârșit, semnate de Andrea Nagy, timpul și spațiul sunt abrogate, așa cum nonliniare sunt visele noastre și subconștientul. Modalitățile de expresie sunt multiple, niciodată aceleași, într-o neostoită sete de mișcare și schimbare. Personajele sunt proiectate într-un context vast, într-un univers al existenței nelimitate, pline de mister și de imprevizibil, dezvăluite treptat, cu încetinitorul. Căci dincolo de agitația inevitabilă în care suntem captivi,
AD INFINITUM constituie o pledoarie pentru încetinirea ritmului nostru exterior și conectarea la ritmul interior al unei artiste ce a văzut idei.” – Mădălina Mirea, fragment din textul curatorial

Andrea Nagy (n. 1988, Târgu-Mureș) este artistă vizuală, lector univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte din București. Absolventă de licență și masterat (2013) la secția Pictură, doctor în Arte vizuale (2017) în cadrul aceleiași universități. Din 2014 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Pictură. A avut prima expoziție personală Bestiar” la Institutul Balassi (2015) și a participat la numeroase expoziții colective în țară și străinătate, printre care Contemporary Drawing in Romania (București, 2023), Bienala Internațională de Artă (Beijing, 2015), Bienala Internațională de Desen (Mogoșoaia, 2017) și altele. Pe lângă activitatea artistică personală, a curatoriat cele trei ediții ale expozițiilor Confluențe, dedicate artiștilor tineri.

Mădălina Mirea (n. 1974, Constanța) este curator și istoric de artă. A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei, la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul căreia a obținut doctoratul în Arte vizuale (2011). Între 2014 si 2021, a coordonat activitatea Serviciului Expoziții și Documentare la Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. În calitate de curator, a contribuit la multe proiecte și expoziții naționale și internaționale. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Critică.

Expoziția este deschisă până în 16 iunie 2024, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, între 14:00 – 19:00 și duminica, între 12:00 – 16:00.

Despre Scemtovici & Benowitz Gallery

Scemtovici & Benowitz Gallery este o galerie bucureșteană inaugurată în decembrie 2022, cu misiunea de a susține scena de artă și de a crește valoarea artiștilor români pe piața locală și internațională. Galeria are un program artistic consistent și ambițios, în colaborare cu fundația culturală Art Movements Foundation. Spațiul Scemtovici & Benowitz Gallery se desfășoară pe cele două niveluri ale unui imobil construit la finalul anilor
20, restaurat și adaptat pentru a găzdui artă contemporană și evenimente dedicate publicului, sectorului creativ și mediului antreprenorial.


Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura