Regina deșertului. O femeie în Arabia – de Gertrude Bell și Georgina Howell

Colecția relativ recentă a editurii Corint, intitulată Istorie, care se aproprie vertiginos de 100 de titluri publicate, surprinde prin diversitatea subiectelor abordate. O simplă parcurgere a listei de cărți ne face să ne punem întrebarea dacă cel care a coordonat colecția, Alexandru Jipa – Teodoros, dar și actuala coordonatoare, doamna Lavinia Betea, înțeleg sau nu conceptul de istorie. Cititorul român, cu studii în România, se raportează la istoria oficială, îndeobște politică, cu unele accente sociale, economice și culturale. Din fericire, după 1989, publicarea unei mari părți din operele membrilor Școlii Analelor și a școlilor similare germană și americană, ne-a schimbat percepția asupra a ceea ce numim generic istorie și ne ajută să înțelegem mult mai bine cine suntem prin studierea istoriilor personale, a celor neoficiale, a microistoriilor, care completează puzzle-ul istoriei oficiale. Astfel, istoria nu este o simplă înșiruire de date sau o listă de documente oficiale, cum suntem încă tentați să credem, ci o manifestare complexă a umanului și, sperăm noi, a umanității.

Publicare monografiei despre Gertrude Bell contribuie la destrămarea unor clișee și prejudecăți despre ceea ce înseamnă istorie și cine o construiește. Cartea are două autoare pentru că Georgina Howell a avut ca punct de plecare uluitoarea corespondență a Gertrudei Bell cu membrii familiei, și nu numai, și jurnalele atent scrise ale acesteia, din care a selectat atent numeroase pasaje, prin intermediul cărora a avut în vedere să definească cât mai bine cu putință personalitatea complexă a unei femei de-a dreptul surprinzătoare, provenită dintr-o mare familie de industriași britanici, înnobilați pentru contribuțiile lor la dezvoltarea economică și socială a Angliei moderne. Pentru a aprecia cât mai bine caracterul excepțional al Gertrudei Bell, autoarea a realizat în preambulul cărții o cronologie care începe cu primele acțiuni ale străbunicului ei și se încheie cu evenimente ale anului 2015, efecte prelungite ale acțiunilor acestei femei cu totul excepționale. De altfel, prin simpla parcurgere a titlurilor capitolelor, putem constata cât de complexă și spectaculoasă a fost Gertrude Bell, ținând cont de contextul epocii în care s-a născut și a activat cu o fervoare mult ieșită din comun și pentru noi cei de astăzi, darămite pentru cei care au trăit la începutul secolului XX. Acum, când discursul feminist își restabilește coordonatele, aducerea la cunoștința publicului larg a unor astfel de personalități este mai mult decât binevenită. Gertrude Bell a demonstrat, prin acțiunile sale, că discriminarea sex tare – sex slab nu-și are rostul și că femeile pot face politică și diplomație la fel de bine precum știu să nască și să educe copii, chiar dacă ea personal nu s-a căsătorit niciodată.

Cei 58 de ani pe care i-a trăit la intensitate maximă pot fi subscriși unui vers dintr-un poem arab scris de Al-Mutanabbi:

„Cel mai frumos loc de pe lume este spinarea unui cal iute, iar cel mai bun însoțitor este o carte”. (p. 73)

Gertrude Bell se numără printre puținii europeni care s-au putut adapta la clima ucigătoare a deșertului Arabiei, lucru surprinzător mai ales după ce aflăm că în prima sa tinerețe a fost o alpinistă de excepție! În ceea ce privește cărțile, acestea au însoțit-o permanent, indiferent unde se afla, iar de opera lui Shakespeare nu s-a despărțit niciodată (unele momente de cumpănă ale vieții le-a traversat citind Hamlet). Talentul lingvistic înnăscut și l-a cultivat prin studierea limbii arabe, inclusiv a dialectelor din Peninsula Arabiei și astfel cititorul european a beneficiat de traducerea operei unui mare poet arab din secolul al XIV –lea, Hafiz. Studiile solide absolvite la Oxford i-au permis să contribuie, pe mai multe planuri, la construcția națiunilor din Orientul mijlociu, și, mai ales, la nașterea statului Irak. Activitatea de arheolog de primă clasă s-a îmbinat cu activitatea diplomatică intensă, inclusiv la Conferința de pace de la Paris (1919 – 1920), cu expediții lungi în deșert (ale căror trasee sunt redate în carte), dar și cu realizarea unui muzeu irakian. Deși aceste activități s-au derulat în paralel, uneori într-o succesiune de-a dreptul amețitoare, Georgina Howell ne ajută să descifrăm personalitatea Gertrudei Bell prin abordarea cronologică, rând pe rând, a fiecăreia dintre acestea și prin includerea unor largi extrase din scrisorile și jurnalele acesteia. Astfel, istoria recentă poate fi mult mai ușor înțeleasă, mai ales în contextul actual, când, supuși unei presiuni mediatice nepermis de mari, judecăm anumite situații fără a avea nici cunoștințele necesare, și, cu atât mai puțin, empatia necesară pentru a găsi soluții constructive. De altfel, prin parcurgerea acestei cărți, constatăm că unele probleme nu și-au găsit încă rezolvarea, ca de exemplu rolul femeii în societatea musulmană și cum poate fi acesta manifestat într-un stat modern, purtarea vălului în public sau accesul la educație… Cu atât mai surprinzător este rolul jucat de o femeie – Gertrude Bell – la nașterea unui națiuni – cea irakiană și organizarea unui stat modern într-o zonă geografică marcată de un puternic tradiționalism.

Fără să conștientizeze întotdeauna efectele demersurilor sale, Gertrude Bell s-a raportat la conceptul de persoană, așa cum îl definise J. S. Mill, fapt ce reiese din corespondența din diferitele etape ale activității sale:

„În hotelul în care locuiesc stă un oficial. Și-a petrecut seara într-o discuție cu mine și mi-a propus să pună întreaga organizație a sa din Siria la dispoziția mea. A încercat să afle ce cred eu despre druzi și beduini, dar nu a avut prea mare succes. Am devenit o Persoană în Siria!” (Damasc, 27 februarie 1905);

„Mi-am adunat șeicii, a încheiat el (eu simțindu-mă din ce în ce mai Persoană). „Le-am citit scrisoarea ta și le-am spus: O, șeici – aici a lungit deliberat vorbele – asta e o femeie, gândiți-vă cum sunt bărbații lor!”. Perorația aceasta delicioasă mi-a redat cât ai clipi încrederea în mine.” (1 iunie 1917).

Faptul că o sală a Muzeului Irakian îi poartă numele și că regele Faisal a ordonat să fie înmormântată cu onoruri militare (pentru că a murit în țara la a cărei naștere a contribuit decisiv) subliniază rolul excepțional jucat de o femeie excepțională, în vremuri excepționale. Din această perspectivă, traducerea acestei cărți în România este mai mult decât binevenită, mai ales că autoarea folosește un limbaj accesibil publicului larg, ceea ce o recomandă o dată în plus spre a fi citită.

Editura: Corint