Propaganda: Un Adevăr Incomod al Societății Moderne

– Cum manipularea ne ghidează lumea –

Trebuie să încep acest text prin a sublinia că toate statele, toate doctrinele, toate persoanele influente și toți politicienii au utilizat și utilizează, sub diverse forme, propaganda. Nu doar Rusia face propagandă, nu doar LGBTQ+ face propagandă, nu doar biserica a făcut propagandă, nu doar SUA face propagandă și nu doar dictatorii s-au servit de propagandă! Nu am să vă prezint o istorie a propagandei pentru a nu vă plictisi, însă am să menționez aspectele importante și am să încerc să vă arăt modul în care propaganda ne influențează lumea și cum putem să încercăm să reducem efectele ei.

Un exemplu notoriu al eficienței propagandei și al modului în care aceasta poate fi utilizată pentru a manipula comportamentele sociale este campania orchestrată de Edward Bernays, considerat părintele relațiilor publice moderne. În anii 1920, Bernays a asociat fumatul cu libertatea și emanciparea femeilor printr-o campanie ingenioasă cunoscută sub numele de „Torțele Libertății”. În colaborare cu industria tutunului, Bernays a transformat un obicei stigmatizat social într-un simbol al puterii feminine. Prin exploatarea sentimentelor de independență și egalitate, campania sa a reușit să schimbe percepțiile publicului și să crească semnificativ numărul de femei fumătoare. Acest exemplu demonstrează cum propaganda poate fi folosită nu doar pentru a răspândi minciuni, ci și pentru a modela norme sociale și a influența comportamente, toate sub masca unor valori aparent pozitive. Astfel, contribuția lui Bernays evidențiază puterea subtilă, dar omniprezentă a propagandei în societatea modernă.

Până la Bernays, însă, propaganda a fost oficial menționată pentru prima dată în sânul bisericii, în 1622, când Papa Gregoriu al XV-lea, îngrijorat de influența și răspândirea rapidă a protestantismului, a fondat Congregatio de Propaganda Fide (Congregația pentru Propaganda Credinței). Aceasta a devenit, în 1967, sub influența reformelor introduse de Papa Paul al VI-lea, Congregatio pro Gentium Evangelizatione (Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor), denumire ce persistă și astăzi. Biroul de propagandă al Bisericii a trecut printr-un proces de „rebranding” și a fost transformat într-o misiune de evanghelizare și misionariat. Această transformare a fost determinată de conotațiile negative pe care termenul „propagandă” le-a dobândit după cel de-al Doilea Război Mondial.

Totuși, evitarea utilizării unui termen, dar menținerea sistemului pe care acesta îl definește, nu este în esență decât o formă subtilă de propagandă. Destul de comic, însă eficient şi extrem de actual.

Propaganda este un termen ce ar trebui evitat? Sau activitatea propagandistică este, în esență, lipsită de etică? Sau, poate, acest joc de cuvinte ne ascunde natura fundamentală a sistemului politic actual, fie că vorbim despre oligarhiile ce guvernează Rusia și SUA, despre democrația socialistă a UE, sau despre comunismul edulcorat al Chinei?

Sistemele de propagandă și de manipulare a maselor au fost utilizate în diverse forme încă din Grecia antică, unde retorica lui Platon era o formă rafinată de manipulare. Termenul „propagandă” a fost introdus, așa cum am menționat anterior, în limbajul religios. Un moment definitoriu în utilizarea propagandei a fost Primul Război Mondial, când atât Puterile Centrale, cât și Antanta au recunoscut importanța influențării moralului populației și a sprijinului pentru efortul de război, prin intermediul ministerelor propagandei. Afișele, broșurile, filmele și alte mijloace media au fost folosite pentru a mobiliza populația, a demoniza inamicul și a susține eforturile militare. Un alt exemplu semnificativ este cel al lui Winston Churchill, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a evitat să prezinte soldaților britanici eliberarea evreilor drept un obiectiv principal, de teama că această cauză ar putea demoraliza trupele. Churchill a ales să concentreze propaganda pe alte aspecte ale războiului, subliniind pericolul german și necesitatea apărării patriei, pentru a menține un moral ridicat în rândul soldaților.

Indiferent de sistemul politic — democratic sau nu, în timpuri de pace, război sau criză —, propaganda a rămas constantă și nu va dispărea vreodată. În acest context, este ipocrit să demonizăm uneltele în sine. Așa cum nu arma este vinovată de crimă, ci persoana care o folosește, la fel și lipsa de etică nu poate fi legată de propaganda în sine, ci de modul în care este folosită și de cinismul care îi conturează metodele.

Forța propagandei este direct proporțională nu doar cu rafinamentul său, ci și cu accesul la canalele de comunicare: presă, radio, televiziune și, mai ales, internet, în special prin intermediul platformelor de socializare.

Marea problemă cu propaganda nu este doar că răspândește minciuni, ci că manipulează comportamentele sociale utilizând emoțiile și reacțiile cititorilor, iar aceasta se poate realiza inclusiv prin intermediul adevărurilor sau adevărurilor parțiale. Aceasta face propaganda extrem de greu de detectat și aproape imposibil de evitat. Nu am intenția de a oferi aici o soluție magică pentru a vă proteja de ea. Verificarea faptelor vă poate proteja doar de minciuni, dar nu și de propagandă. Lectura critică ar putea ajuta într-o anumită măsură, dar educația în sine, și mai ales educația din domeniile sociale, este impregnată de propagandă. În același timp, fără o educație solidă în filosofie și psihologie, nici măcar inteligența nativă nu ne poate proteja de manipularea propagandistică. Matematicienii, fizicienii, IT-iștii sunt adesea predispuși să cadă pradă manipulării sociale și emoționale, nefiind capabili să detecteze nuanțele subtile ale limbajului manipulator. Gânditorii pragmatici și logici tind să subestimeze importanța contextelor culturale și psihologia maselor, considerând că rigoarea primează asupra persuasiunii. Totuși, în manipulare, ambele aspecte pot fi folosite pentru a ținti grupuri diferite de indivizi. Cei antrenați în științele sociale sunt, în schimb, capabili să distingă nuanțele subtile ale limbajului, retorica și să analizeze contextul în care sunt promovate idei sau ideologii. Cu toate acestea, ei cedează în fața doctrinelor și sunt vulnerabili la ideile care le confirmă orientările ideologice, favorizând interpretările ce le susțin poziția.

Singura armă care ne poate proteja parțial de propagandă este „educația davinciană”, dar și aceasta are defectele ei. Pentru societatea actuală, o astfel de educație este considerată retrogradă și inutilă, neavând scopul și capacitatea de a produce un tânăr pregătit pentru piața muncii. Din păcate, a fi pregătit pentru piața muncii și a-ți asigura traiul sunt mult mai importante decât capacitatea de a te feri de manipulare și propagandă. Ba mai mult, se poate afirma că o societate ușor de manipulat este mai ușor de condus, iar lumea modernă pare să accepte această realitate anecdotică destul de ușor. În acest context, când numărul conflictelor internaționale crește, propaganda devine arma principală utilizată de guvernanții noștri, iar controlul asupra canalelor media și platformelor de socializare atinge noi culmi. Oricât ne-ar plăcea să credem că lupta Occidentului cu Rusia este despre libertatea noastră și a copiilor noștri, realitatea demonstrează că aceasta este, de fapt, o luptă pentru controlul asupra libertății noastre! Astăzi, având concurență, Occidentul pare dispus să ne ofere ceva mai multă libertate politică, însă aceasta vine la pachet cu tot mai multe restricții de limbaj și de exprimare, cu un control sporit asupra conversațiilor private și cu o retorică ce promovează un bine suprem vag și similar cu iluziile socialiștilor utopici.

O lume perfectă este un ideal, iar ca oameni ne simțim obligați să luptăm pentru a atinge acea perfecțiune — o obligație morală și socială. Totuși, a tinde spre perfecțiune înseamnă a fi capabil să definești ce înseamnă perfecțiunea socială, iar aceasta nu este decât un concept abstract, o himeră a minților rătăcite în deșertul cultural al dogmelor fără conținut. O societate perfectă nu poate exista atâta timp cât scopurile indivizilor diferă. Nu avem scopuri și idealuri comune, așa cum nu avem capacități comune de a genera venituri.

Dacă analizăm direcția în care ne conduce propaganda, trebuie să fim atenți la scopul său final, care adesea conturează idealuri și nu scopuri pragmatice. De ce? Pentru că idealurile sunt mai ușor de asimilat și înțeles de marea masă a populației.

Este absurd să crezi că, dacă ucizi un om, poți promova binele societății. Istoria ne-a demonstrat că violența și represiunea nu au condus niciodată la o societate mai bună sau mai echitabilă; dimpotrivă, acestea au dus la suferință și instabilitate. Este la fel de absurd să crezi că, prin suprimarea libertății individuale, poți obține o libertate colectivă mai mare. Restricționarea libertății personale nu va genera decât resentimente și opresiune, nu libertate și armonie colectivă. De asemenea, este absurd să crezi că poți crea o societate echitabilă din punct de vedere economic printr-o redistribuire perfectă a veniturilor, mai ales dacă veniturile redistribuite sunt produse în mare parte de populația majoritară, sărăcită prin taxare excesivă. Redistribuirea nu poate fi eficientă dacă nu se abordează și cauzele fundamentale ale inegalității. Este, de asemenea, absurd să crezi că poți crea spații sigure de exprimare și dezbatere prin restricționarea limbajului și cenzurarea exprimării libere. Libertatea de exprimare este esențială pentru o dezbatere sinceră și constructivă. Binele social și libertatea colectivă sunt concepte didactice ce descriu idealuri ale majorității populației. Oricâți indici sociali am construi pentru a cuprinde aceste concepte, aceștia vor reflecta mereu standarde filosofice preexistente, mai degrabă decât realitatea complexă și diversă a societății. În cele din urmă, trebuie să înțelegem că este absurd să crezi că poți combate propaganda ce se opune curentului promovat de societatea noastră fără a recunoaște că propaganda însăși este un fenomen omniprezent și bine integrat în structurile noastre sociale și media. Într-o societate în care mesajele dominante sunt promovate de instituții influente, precum mass-media, corporațiile și chiar structurile guvernamentale, orice încercare de a contesta aceste mesaje se va lovi de un zid.

Este, de asemenea, iluzoriu să crezi că simpla educație sau informare poate anula efectele unei propagande puternice și adânc înrădăcinate. Deși educația este esențială pentru dezvoltarea unei gândiri critice, aceasta nu garantează că mesajele opuse vor avea un impact semnificativ asupra celor deja influențați de propaganda curentă. Propaganda se bazează adesea pe apeluri emoționale, repetare și confirmarea credințelor existente — tehnici care pot fi extrem de persuasive și dificil de contracarat.

În plus, a presupune că reglementarea și cenzurarea informațiilor pot eradica propaganda este o eroare. Chiar dacă sunt implementate măsuri pentru a restricționa răspândirea anumitor informații, aceste măsuri pot genera efecte adverse, cum ar fi întărirea convingerilor celor care se opun deja curentului dominant sau crearea unui sentiment de persecuție, care consolidează mesajele propagate de grupurile marginalizate.

În aceste condiții, singurele arme care ne rămân pentru a reduce impactul propagandei sunt promovarea transparenței, dezvoltarea gândirii critice, creşterea nivelului de educaţie şi cultură generală a populaţiei și încurajarea unui mediu media diversificat, lipsit de controlul serviciilor secrete și al organismelor de cenzură. Totuși, a considera că o soluție simplistă, singulară, fie ea educațională sau de reglementare, va fi suficientă pentru a contracara efectele propagandei este o viziune nerealistă și naivă. Majoritatea liderilor politici par mai degrabă să îmbrățișeze conceptul decât să lupte pentru a reduce influența propagandei. Singura lor grijă este ca manipularea pe care o promovează să aibă un impact mai mare decât cea a adversarului. Adevărul și expunerea obiectivă au rămas niște umbre firave ale unor idealuri care nici măcar nu mai sunt enunțate. Dezbaterea liberă a devenit o glumă, subiectele tabu fiind din ce în ce mai multe și mai diverse. Exprimarea liberă a căzut și ea în mâinile variilor instituții de control și represiune, private sau publice, sub pretextul protejării noastre și al respectării corectitudinii politice. Aspectul cel mai tragic este că toate instrumentele care ne-ar putea ajuta să ne ferim de propagandă sunt din ce în ce mai afectate de propria aroganță și sunt sacrificate pe altarul unei societăți moderne, mai echitabile, mai libere și, paradoxal, mai îndepărtate ca niciodată, însă asta nu ni se mai spune.

Referinţe bibliografice

1. Bernays, E. (2003). Propaganda. Editura Publica.
2. Crețu, A. (2017). Părintele Relațiilor Publice: Edward Bernays și Manipularea Opiniei Publice. București: Editura Trei.
3. Rădulescu, M. (2005). Propaganda de Război: Puterile Centrale și Antanta. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
4. Chițu, V. (2018). Churchill și Arta Manipulării: Cum a Fost Folosită Propaganda în Cel de-al Doilea Război Mondial. Iași: Editura Polirom.
5. Boia, L. (2013). Propaganda: Istorie și Practică. București: Editura Humanitas.
6. Stoica, C. (2019). Retorică și Propagandă din Antichitate până în Epoca Modernă. București: Editura Universității din București.
7. Tye, L. (1998). The Father of Spin: Edward L. Bernays and the Birth of Public Relations. New York: Henry Holt and Company.
8. Welch, D. (2013). World War II Propaganda: Analyzing the Art of Persuasion During Wartime. Santa Barbara: ABC-CLIO.
9. Balfour, M. (1979). Propaganda in War 1939-1945: Organisations, Policies and Publics in Britain and Germany. London: Routledge.