Prietenii noștri imaginari - volum inițiat și coordonat de Nadine Vlădescu

Astăzi e un fapt banal să vezi oameni vorbind de unii singuri pe stradă sau în orice alt colț de lume. Și asta pentru că au căștile bine ascunse în urechi sau mai știu eu ce dispozitiv de vorbit; oricum, dar numai față-în-față nu. Da, paradoxul erei comunicării e că ne ascundem pe după comunicare. Și, iacă-tă, mai avem și prieteni imaginari despre a căror existență nu prea vrem să vorbim, îi pitim prin cotloanele cele mai îndepărtate ale sufletului, inimii sau creierului nostru și îi lăsăm să trăiască acolo până într-o zi. La unii dintre noi ziua acelei despărțiri nu vine niciodată, la alții apare pe neașteptate. Nu ne ușor să ieșim în lume, să ne arătăm ei așa cum ne-au făcut ai noștri și acesta e unul dintre cele mai întemeiate motive să avem prieteni imaginari. Bine, unii cârcotași ar spune că e preferabil să fie cât mai mulți dintre cei reali, palpabili și lăudabili. Ei, uite că nu e chiar așa.

Noțiunea de „prieten imaginar” e relativ nouă, am aflat și eu din postfața lui Augustin Cupșa, neașteptat de nouă pentru mine. Și mi-am dat seama că eu îl confundam pe acest prieten cu fantasma, plăsmuirea nebuniei etc. Și nu e deloc așa. Citind volumul coordonat excelent de către Nadine Vlădescu, vă veți convinge și voi, dragi cititori, că am dreptate. Prietenii imaginari despre care povestesc cei treisprezece co-autori ai volumului sunt dintre cei mai neașteptați, de la melcul lui Iulian Tănase și până la porcul lui Nadine Vlădescu. Naturali, cu corespondenți în realitatea cotidiană, sau mai mult ființe fantastice, asemănătoare cu personajele mitologice de prin basme.

„Bărbatul acela, care la auzul numelui meu își ridicase privirea (bună, dar moartă!), nu mai avea nimic din băiețelul care mă născuse, dar mă născuse direct un om în toată firea. Mă adusese la viață ca pe un duh eliberat din sticlă, dar nu prin gesturi, ci printr-un strigăt de ajutor, prin câteva cuvinte care mi-au dat viață, atunci când el, băiețelul de șase ani, s-a urcat desculț pe un scaun cu trei picioare, din lemn, cioplit rudimentar și a încercat să ia lampa aprinsă care atârna în cârligul agățat de tavanul afumat, dar s-a dezechilibrat și a scăpat lampa pe jos. (…) Așa m-am născut eu, cowboy din lacrimă. Și am luat cu mâinile băiețelului o rochie de stambă de pe dunga patului, am aruncat-o peste foc, l-am stins imediat și am început să trăiesc.” (Marin Mălaicu-Hondrari, Cowboy din lacrimă)

Pe manşetele multor pagini am notat termeni precum „prejudecăți”, „superb”, „ha, ha” sau „hi, hi” (la mine, ultimele două nu sunt identice ca expresie). Nu vă încarc cu ale mele interpretări pentru că v-aș răpi din plăcerea citirii unor texte absolut superbe. Bucăți de literatură, bucăți din viețile interioare ale autorilor. O împletire firească de plăsmuire și cotidian care dă o notă de bună dispoziție mai mult decât necesară.

„Cu timpul, am învățat cam totul despre fagot, cum se înrudește cu cornul sau violoncelul, pentru că e un instrument și foarte tolerant, cu un timbru care se-mpacă bine cu cel al multor alte instrumente, dar și foarte muncitor, deoarece se numără printre instrumentele din orchestră care cântă cel mai mult. Cum e un mare romantic și un pasional care poate exprima minunat tensiunea, cum Mozart nu mai putea după el, așa că l-a inclus în peste o sută cincizeci de lucrări, ce jazz extraordinar se poate cânta la fagot și ce rol important joacă și fratele lui puțin mai mare, contrafagotul cel grav, cel mai grav din toată orchestra, grav ca o maică-stareță în Săptămâna Patimilor.”

Despre prietenul imaginar se vorbește șoptit, delicat, cu afecțiune, ca și cum prietenul acesta trebuie protejat, ocrotit de răutatea lumii reale. Culmea e că marea majoritate a acestor prieteni dau putere și siguranță celor care povestesc despre ei. Multe dintre povestiri sunt pline de haz, altele pline de ironie și autoironie. Șerban Foarță, Emil Brumaru, Monica Pillat, Dan C. Mihăilescu, Florin Bican sunt doar câteva dintre numele care au contribuit la nașterea acestei apariții editoriale. Cel puțin tot atâtea motive să citiți cartea și să căutați să-i împrieteniți pe ai voștri prieteni imaginari cu cei regăsiți între coperțile volumului.

Sursa foto Nadine Vlădescu: http://www.ziaruldeiasi.ro

Editura Humanitas;