Un văr de-al doilea – Al treilea Cimpanzeu

Apărută în limba română cu o întârziere de aproape 25 de ani, Al treilea cimpanzeu a lui Jared Diamond e o referință deja clasică în lucrările evoluționiștilor occidentali (recent am descoperit trimiteri la ea în minunata lucrare de sinteză a lui Mark Pallen despre darwinism și neodarwinism), iar la noi a fost deja semnalată de cunoscuți de-ai mei de pe facebook – Doru Căstăian, Nona Rapotan (care i-au făcut și câte o excelentă recenzie). Cum zicea Doru Căstăian, e o carte fundamentală care, fiind masivă și scrisă mic, va fi (destul de) necitită. De asta e și nevoie să fie semnalată de cât mai mulți.

E într-adevăr masivă, fiecare dintre secțiuni (cu excepția celei introductive) ar putea fi o carte de sine stătătoare, dar nu e scrisă atât de mic și e foarte cursivă, se citește ușor. Diamond inserează în text atent și inspirat exemplificări, mici note de memorii din expedițiile sale și considerații personale care dinamizează discursul științific scris cu mare acribie. Teoriile nu sunt toate noi (ce ar mai fi de spus după Desmond Morris?) dar sunt mai extinse și merg mai în adâncime, explorând și zone în care Morris nu s-a avântat în lucrările lui de popularizare. Diamond e desprins din siajul lui Morris, dar e diferit de el, cu o personalitate științifică proprie, bine conturată. Nu are umor englezesc, dar are un raționament pragmatic american care îi permite să emită ipoteze valide (îmi plac mult raționamentele lui prin scenarii alternative, un fel de reducere la absurd) și în arii îndepărtate etologiei – antropologie, geopolitică, originea limbilor (capitolul O punte către limbajul uman îi poate face și pe lingviști să fie invidioși). În plus, față de Morris, Jared Diamond are avantajul achizițiilor geneticii recente și poate să avanseze chiar cifre (de ex. că împărțim 98% din genom cu cimpanzeii).

Cartea are un subtitlu important – Evoluția și viitorului Omului – om fiind cu majusculă și aici e un lucru foarte important de lămurit. Cine citește cartea având în minte imaginea omului modern va avea câteva obiecții pe parcurs, dar când spune om, Jared Diamond (ca și alți bio/etologi) se referă la acea specie de mamifere care se află în evoluție de aproximativ 6 milioane de ani (de la momentul ridicării în picioare), cei câțiva mii de ani recenți fiind, la nivel de scală a timpului aproape neglijabili, deși ei conțin cea mai importantă parte a civilizației pe care o cunoaștem (iar Diamond nu o neglijează deloc). Din același motiv, cine încearcă să vină cu bagajul său de cunoștințe din sociologie, psihologie sau filosofie, se va simți lezat în umanitatea lui. Toate aceste aspecte trebuie cumva puse între paranteze și lectura nu trebuie să se facă cu creionul în mână – cartea abundă de date științifice pe care nu le putem înmagazina (noi, muritorii). Cred că cea mai bună poziție pentru cititor e a călătorului care se instalează într-o telegondolă și îl lasă pe autor să conducă lucrurile de la manete, iar el survolează zona ca într-o vizită exploratorie, în ansamblu.

Ca și Desmond Morris (vezi ipotezele lui despre artă, suicid, prostituție etc.) Jared Diamond se încurcă atunci când vrea să explice comportamentul tipic uman (pentru că atunci iese de sub umbrela protectoare a biologiei). În cartea de față se ocupă de agricultură, limbaj, genocid, artă. Am inclus aici și genocidul, deși autorul îi găsește antecedente în lumea animală, dar pe mine, câteva exemple punctuale ale unor cete de maimuțe care s-au exterminat complet, nu mă conving că avem de-a face cu același lucru. Mai degrabă îmi pare o reglare de conturi între două bande rivale din Brooklyn sau din Tokyo, care nu poate fi încadrată la genocid. Desigur, cum spune și Diamond, nu numărul victimelor definește genocidul, dar cu siguranță trebuie să fie o acțiune complexă, sistematică, perseverentă și motivată ideologic.

În plus, nu am găsit nici la el, nici la Morris (nici la alții), un comportament tipic și strict uman foarte important în termeni de evoluționism biologic – moștenirea materială, transmiterea de bunuri de la o generație la alta, ca posibilitate de creștere a șanselor biologice a progeniturilor, pe care nu o regăsim nicăieri în lumea animală și care, evident, are un rol (măcar) în selecția inter-sexuală. Niciun prădător nu poate să lase moștenire teritoriul urmașilor săi, iar dacă îi lasă (să zicem) o tehnică de vânătoare superioară ca moștenire imaterială ar fi foarte greu de stabilit ponderea ei în creșterea șanselor de supraviețuire și selecție naturală, pe când zestrea are un impact evident, ușor de cuantificat. Putem vorbi și de zestre genetică, dar asta e altceva.

În fine, capitolul cel mai fragil e cel despre droguri, fumat și alcool (din fericire scurt) de unde nu ne alegem cu mare lucru. Prefer de o mie de ori teoriile lui Aldous Huxley din Porțile Percepției/ Raiul și Iadul, sau, și mai simplu, pe Danny Taylor din Iarna vrajbei noastre a lui Steinbeck, care umbla toată ziua cu sticla de whisky după el doar ca să-și „explodeze” creierul. Și ca să fim cinstiți – cine să îi știe mai bine pe băutori, dacă nu scriitorii? Lăsând gluma de-o parte, cred că E. Morton Jellinek a făcut o descriere suficient de consistentă și amănunțită a tipurilor și fazelor alcoolismului (de la alfa la epsilon) pe care o regăsiți (și) în The Disease Concept of Alcoholism, iar băutul social, de îm-păunare (teoria lui Diamond cu efecte în selecția inter-sexuală) e doar una dintre ele. Fără să mai citez pe nimeni, adaug că oamenii beau (și se droghează) din diferite motive – din anxietate, din plictiseală, de plăcere, ca să evadeze sau chiar ca să se distrugă, dând curs raționamentului impulsiv. Și lăsând aceste mici obiecții la o parte, cartea lui Jared Diamond este o carte fundamentală, o Biblie a evoluționismului, până când alta (mai amănunțită, mai documentată și mai fundamentată biologic) îi va lua locul (printr-un proces evoluționist și el).

Biserica, și ea, are o lungă istorie de racordare a religiei la descoperirile științifice legate de originea și evoluția omului, care au explodat odată cu The Origin of Species a lui Darwin. Încet, încet, de la Papa Pius al XII-lea până la Papa Ioan Paul al II-lea, Creația Divină și-a restrâns perimetrul de acțiune la om (dintre toate speciile), apoi la sufletul său, lăsându-i dimensiunea materială, terestră în mâinile cercetătorilor evoluționiști. Sunt perfect de acord, cu mențiunea expresă că sufletul (pe care îl avem doar de la și către Dumnezeu) nu e același lucru cu forța vitală sau însuflețirea biologică. Pentru toate celelalte există… Al treilea Cimpanzeu.

Poți citi un fragment din carte: aici.

Sursa foto Jared Diamond: edge.org

Editura: ALL;