Povestea merge mai departe – cântecele de leagăn și puterea lor vindecătoare

În perioada 14-20 iunie 2026, Radio România a organizat a XIV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creația de ficțiune audio. Aflat sub patronajul Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei Române, festivalul are parte de o recunoaștere internațională din ce în ce mai mare de la o ediție la alta. În deschiderea ediției de anul acesta (a XIV-a) a fost un performance live realizat de duoul artistic austriaco-german Merzouga (Eva Pöpplein și Janko Hanushevsky). Se întunecă cerul – Purtat de cântecele de leagăn prin noapte / The air is darkening – Through the night with lullabies s-a dovedit a fi un excurs istoric de o finețe rarisimă, care a pus în balanță delicatețea, fragilitatea și inocența vârstei specifice cu nevoia de detașare și întoarcere la origini a maturului. Din comunicatul de presă am aflat următoarele:

„În 2025, duoul de artă sonoră Merzouga (Eva Pöpplein şi Janko Hanushevsky) a fost invitat să creeze o compoziție pentru spațiul audio imersiv cu 250 de canale de la Humboldt Forum din Berlin. Spectacolul din deschiderea Grand Prix Nova 2026 prezintă acest proiect, dar artiștii vorbesc și despre experiența lor artistică și dramaturgică a utilizării spațiului imersiv. Merzouga interpretează live compoziția electroacustică nocturnă care înrămează înregistrările de teren etnologice ale cântecelor de leagăn.”

În timp ce urmăream performance-ul susținut de Merzouga (Eva Pöpplein şi Janko Hanushevsky), mi-am adus aminte că pe aceeași scenă, dar în 2018 (o, tempora!) prezentam evenimentul Stelele-n cer / Stars in the sky – concert de colinde susținut de Rodica Vică și reputata țiteristă austriacă Barbara Laister- Ebner (tot atunci s-a lansat și CD-ul Stars in the Sky). Spre deosebire de proiectul din 2018, axat pe o singură direcție de cercetare și recuperare muzicală, proiectul celor de la Merzouga este mult mai amplu și elaborat, punând în valoare nu doar un patrimoniu imaterial transmis din generație în generație, ci și un specific cultural care nu s-a pierdut cu trecerea timpului, dimpotrivă, s-a îmbogățit. Ce m-a impresionat profund la Eva Pöpplein şi Janko Hanushevsky a fost grija manifestată față de materialul sonor pe care l-au adunat în timp. Pe lângă masa la care Eva Pöpplein era stăpână (urmărind-o, gândul mi-a fugit la Adrian Enescu, mai multe nu spun) și unde ea se juca cu sample-urile live, a mai fost o masă pe care se regăseau clopoței, cutii metalice, o perie de spălat sticle (nu râdeți, a fost folosită pe post de arcuș), bile și alte câteva obiecte care te trimiteau cu gândul la atelierul unui scenograf; mie, pentru că sunt obișnuită cu concertele de muzică nouă, unde pianul preparat este adesea folosit și instrumentele clasice sunt însoțite în mod curent de tot felul de obiecte pentru obținerea unor sunete specifice, mi-a fost clar de la bun început că nimic din ce se afla pe această masă nu va rămâne nefolosit. Același spațiu de lucru mi-a adus aminte de evocările regizorilor de teatru radiofonic  și a inginerilor de sunet care au realizat de-a lungul anilor spectacole radiofonice greu de uitat.  Janko Hanushevsky e un muzician de top (mi‐ar plăcea să-l ascult cântând jazz), o plăcere să-i urmărești transfigurarea în timpul performance-ului, dar și mai mult mi-a plăcut felul cum a gândit (împreună cu partenera de proiect, cea care îi este și soție) călătoria muzicală. O călătorie de 24 de ore, timp în care s-a făcut înconjurul lumii, iar cântecele de leagăn s-au auzit în toată splendoarea lor. Un amestec de duioșie, delicatețe, teamă, uimire în fața miracolului vieții, nevoie de protecție și armonie, necesitatea odihnei și încă alte câteva componente. Impresionant performance-ul prin bogăția de emoții stârnite, dar și prin amploarea cercetării de tip etnologic.

Experiența ascultării live, în sală, a acestui performance – muzica a fost însoțită de o proiecție video minimalistă și de un joc de lumini care a contribuit la obținerea unei atmosfere autentice – mi-a adus o liniște interioară pe care nici nu știu când și pe unde am rătăcit-o. Atât de mult m-am relaxat în timpul audiției, încât la ieșire am avut impresia că ziua abia începe și cât pe ce să mă îndrept spre „locul de muncă”. Aș repeta oricând experiența, ba aș participa și la o audiție cu public a unui spectacol radiofonic și mi-am propus să urmăresc îndeaproape și următoarele ediții ale acestui festival atât de special.

Grand Prix Nova – International Radio Drama Festival, ajuns la a XIV-a ediție în 2026, este organizat de Radio România și Teatrul Național Radiofonic și anul acesta a fost găzduit de Teatrelli. Din echipa festivalului au făcut parte Oana Cristea Grigorescu și Irina Zlotea, două specialiste în teatru radiofonic cu care mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc înainte de începerea evenimentului. Profit de ocazie să vă invit să urmăriți și producțiile Ilincăi Stihi, una din cele mai bune profesioniste ale teatrului radiofonic românesc.