E complicat să scriu despre Notte Morricone, spectacolul Centrului Coregrafic Național Aterballetto din Italiaprodus în 2024 și adus în România în iunie 2026 de Fundaţia Art Production. Am lăsat timpul să-și facă treaba, am vrut ca spectacolul să se așeze în memoria mea afectivă mai bine; nu e un spectacol foarte bun, foarte reușit, ci mult mai mult. E un spectacol al sensibilității dusă la superlativ, care te lasă într-o stare de perplexitate, căci nu credeai că mai este posibil așa ceva în secolul XXI.
Când discuțiile despre inteligența artificială acaparează spațiul public și antamează din start orice discuție serioasă cu privire la viitorul omenirii, vine Marcos Morau să ne răsucească cuțitul în rana deschisă. În scop terapeutic, căci ce face el cu Notte Morricone ține loc de zeci de ședințe de terapie. La final, nu doar că-ți recapeți încrederea în umanitate, revalorizezi fragilitatea și și dai câștig de cauză emoției pure, netrecută prin niciun filtru ideologic, cultural etc., ci începi să reconstruiești viitorul printr-un racursi în propriul trecut. Îți revizitezi memoria, ceea ce n-ai mai făcut de mult, îți dai seama de acest lucru după primele scene din spectacol.
Aterballetto – Notte Morricone – ph. Christophe Bernard
Ecce homo! îți spui în timp ce aplauzi frenetic trupa Centrului Coregrafic Național Aterballetto, căci ce le-a ieșit celor 16 dansatori ține de revelație: un portret de un autentic profund, menit să pună în cea mai bună lumină posibilă amestecul de profesionalism, sensibilitate, emoție și ardere pe rugul artei din care s-a compus personalitatea lui Ennio Morricone. Spectacolul nu e un excurs istoric, o trecere în revistă a celor mai bune muzici de film compuse de italian, dar nici un biopic, ci o îmbinare a celor două planuri, cel personal și cel profesional. E binevenită această abordare, acum, când dezbaterile cu privire la etica artistului și a actului artistic anulează orice intenție de a discuta exclusiv din punct de vedere estetic o producție artistică. Ennio Morricone s-a născut și a murit în Italia, a rămas italian până la moarte, deși cariera de compozitor (de muzică de film) l-a ajutat să facă înconjurul lumii, la propriu și la figurat, de cel puțin câteva ori. Îi recunoști muzica de la primele acorduri, îți vin în minte cadre întregi din filmele care ți-au marcat copilăria, îți aduci aminte că ai făcut o pasiune pentru un actor sau că cine știe ce actriță ți-a devenit model, totul doar pentru că muzica lui și-a făcut treaba: te-a introdus în poveste, te-a purtat pe tărâmul imaginației și te-a făcut să visezi cu ochii deschiși.
Aterballetto – Notte Morricone – ph. Christophe Bernard
Marcos Morau s-a folosit de experiența dansatorilor și a ridicat spectacolul sub forma unei evocări, la persoana I, cu un Morricone în prim plan la diferite vârste, de o fragilitate incredibilă. Vârstele creatorului sunt etalate cu ajutorul fragmentelor din compoziții – chapeau bas Maurizio Billi, pentru regia muzicală și orchestrație – îmbinate de așa manieră, încât să nu mute atenția spectatorului de pe mișcare, dimpotrivă. Efectul cinematic este obținut aparent fără mult efort, în realitate vorbim despre o cultură profesională care aduce trupa Centrului Coregrafic Național Aterballetto în top, acolo unde puține ansambluri se bat pentru titlul de cel mai bun. Sunt câteva scene unde se simte influența lui Ohad Naharin, dau primul nume care-mi vine în minte, dar și scene unde predomină moștenirea clasicului, a baletului de primă clasă. Te cucerește felul cum se raportează la spațiu dansatorii, cum ocupă toată scena (am văzut una din cele două reprezentații jucate pe Scena Ion Caramitru a TNB), fără să fie copleșiți de dimensiunea acesteia; nu există pași pierduți, nesincronizări sau bâlbe generate de oboseală, deși spectacolul are un ritm foarte ridicat și o succesiune de scene din care nu lipsește mutarea obiectelor de decor.
Aterballetto – Notte Morricone – ph. Christophe Bernard
Am rămas țintuită în scaun când am recunoscut acordurile de la Chi Mai (coloana sonoră a filmului Le Professionnel) – atunci am realizat că a trecut ceva timp de când n-am mai revăzut un film cu Belmondo – pentru ca la acordurile din Once upon a time in America să realizez că o bună bucată din istoria muzicii este scrisă de Morricone; Spaghetti Western s-a consacrat ca gen de sine stătător și pentru că Morricone a compus muzica pentru filmele care au transformat câțiva actori și regizori în staruri cu cohorte de fani. Filmul western îi datorează existența compozitorului italian, pentru că în cei peste 50 de ani de carieră colaborarea cu regizorii care au făcut western a fost constantă, iar Marcos Morau a pus foarte bine în evidență acest parcurs profesional. Relația cu Maria, soția compozitorului, este pusă într-o lumină foarte caldă, deși luminile de pe scenă sunt reci, albe, dar chimia corpurilor și mișcările acestora în spațiu reușesc să scoată la suprafață această luminozitate de care se face „vinovată” soția maestrului.
CCN Aterballetto – Notte Morricone – ph. Christophe Bernard
Notte Morricone e mai mult decât o reverență adusă unui titan al componisticii secolului XX. Notte Morricone este un elogiu adus vieții, umanității așa cum este ea: fragilă, imperfectă, asaltată de tot felul de frici și spaime. Notte Morricone este despre nevoia noastră, a spectatorilor, de frumos, despre cât de mult ne-au ajutat filmele în cele mai negre momente ale istoriei și despre cât de mult avem nevoie să visăm. Dacă Ennio, omul din spatele artistului, ar fi în sală la o reprezentație Notte Morricone, cred că la final ar fi într-o stare de profundă meditație
Aterballetto – Notte Morricone – ph. Christophe Bernard
Notte Morricone
Regie și coregrafie: MARCOS MORAU
Muzică: ENNIO MORRICONE
Durată: 1h 30m
Ansamblul Centrului Coregrafic Național Aterballetto: Johan Inger, Angelin Preljocaj, Marcos Morau, Philippe Kratz, Francesca Lattuada, Iratxe Ansa și Igor Bacovich, Eyal Dadon, Diego Tortelli
Regie muzicală și aranjamente: Maurizio Billi
Design sunet: Alex Röser Vatiché, Ben Meerwein
Decor și design lumini: Marc Salicrú
Design costume: Silvia Delagneau
Asistenți coregrafie: Shay Partush, Marina Rodríguez
O producție Fondazione Nazionale della Danza / Aterballetto
Producător general: Fundaţia Art Production
Sponsor: JTI Romania
