Luni, 12 octombrie, de la ora 19, puteţi afla detalii despre istoria secretă a Ţării Vampirilor, în varianta imaginată de scriitoarea Adina Popescu. Lansarea cărţii O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului are loc la Clubul Ţăranului din Bucureşti (str. Monetăriei, nr. 3, sector 1). 

În plină era a Basmului Comercial, Editura Arthur vă dă întâlnire cu personajele fantastice ale basmelor autohtone, într-o încleştare la finalul căreia este posibil să aflaţi ce secrete ascunde Ţara Vampririlor.

Misterele acestui tărâm imaginar au fost adunate de scriitoarea Adina Popescu într-un prim volum încărcat de magie, dramatism, suspans şi, nu în ultimul rând, umor.

Vor povesti despre vampiri, alături de scriitoare: Amalia Dulhan (ilustratoarea volumului), Laura Grünberg, Adina Rosetti şi Florentina Sâmihăian.

Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.

Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.

Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi părăsească grota, porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora – iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.

Vor urma:

Cartea Fetiţei Vampir 

Cartea Călătorului

afis-pricolici-web-2

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura