Bună, Violeta! M-am gândit să te invit la o mică șuetă amicală ca să vorbim despre noua ta carte de poezie, intitulată „alte mașini și-un fotograf amator”. Nu de alta, dar am văzut că a prins foarte bine atât la public cât și la critică. Promit să fiu discret și să nu te agasez cu întrebări personale. Așadar, prima întrebare: Zi-mi ceva despre tine! Cum ești tu ca om, cum te vezi tu în oglinda sufletului tău?
E o întrebare care mă „încolțește“ de fiecare dată și sunt nevoită să răspund cu oarecare timiditate, într-un asemenea context, cel puțin, pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine. Sunt un om simplu, interesat de artă, în orice formă a ei. Îmi place să observ oamenii, mai ales atunci când știu că nu sunt observați sau analizați, de exemplu pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Uneori în asta îmi găsesc inspirația, alteori învăț câte ceva.
Povestește-mi ceva despre copilăria ta, și mai ales despre cea artistică. Cum ai început să scrii, cine ți-au fost mentori pe parcursul vieții, până în clipa de față. O să te rog să răspunzi cât mai concret, ca să îmi iasă cât mai bine „psihanaliza” pe care urmează să o scriu pe seama ta. 🙂
Despre copilăria mea… aș spune că a fost una plină de evenimente, de toate felurile. M-am născut și am crescut până la opt ani în municipiul Vulcan, județul Hunedoara, după care m-am mutat la Focșani, unde am rămas până să vin în București. Am început să cochetez cu scrisul pe la vârsta de paisprezece ani, însă până prin clasa a zecea a fost doar o pasiune constantă, care nu se mai dezlipea de mine. Doamna profesoară de limba și literatura română știa și m-a impulsionat să insist pe direcția aceasta. După ce am debutat în „Revista noastră“, publicația Colegiului Național „Unirea“, fondată de Dimitrie Papadopol în anul 1912, deci una cu tradiție, am devenit mai serioasă. Primul mentor a fost doamna profesoară Daniela Plăiașu, cum e lesne de înțeles. Am mai primit sfaturi de la poetul Daniel Vorona, m-a ajutat și experiența cenaclurilor organizate de dânsul la Boema 33, în special pentru că eram la început și acelea au fost primele contacte cu zona literară. Mai am în minte câțiva poeți pe care nu îi voi enumera acum, însă Adrian Suciu și Ciprian Chirvasiu sunt cei de la care am învățat cel mai mult de-a lungul anilor. Le mulțumesc tuturor și le voi fi recunoscătoare întotdeauna.
O să vreau să discutăm puțin și despre C.V.-ul tău. Mai exact despre proiectele în care ai fost sau încă ești implicată. Așadar, vorbește-mi puțin despre ce înseamnă „Young Writers Society” și despre realizările din acest proiect.
Este conceptul lui Ciprian Chirvasiu, pe care l-am dezvoltat (atât cât a mai fost nevoie) și așezat împreună pe hârtie, și care cred că ne este foarte drag amândurora. Deocamdată nu am apucat să-l implementăm, dar se va întâmpla în 2018, cu un partener foarte fain. Nu spun mai multe, veți vedea la momentul oportun. Cât despre ceea ce înseamnă „Young Writers Society”, noi sperăm să marcheze un început. Este un proiect complex, gândit să se dezvolte sub forma unei rețele, din fiecare acțiune rezultă ceva ce duce la o altă acțiune și așa mai departe. Se pornește de la un curs teoretic de inițiere în universul și tehnicile poeziei clasice și contemporane și a unor genuri de presă aflate la granița cu textul literar, destinat elevilor de gimnaziu și liceu, dar și studenților. Acesta este dublat de un curs practic și intensiv de creative-writing, care va avea drept punct de pornire texte poetice/de presă scrise de copiii din țară și de cei din comunitățile de români aflați în diaspora, menit să le dezvolte aptitudinile imaginative și să-i ajute să se exprime corect, sensibil, nuanțat, în limba română. Aceste două cursuri, cuprinse într-un singur modul, vor fi susținute de Ciprian Chirvasiu.
Tot din seria proiectelor tale, o să te rog să îmi vorbești puțin și despre „Femei la Galerie”.
Este un proiect pus hold on deocamdată, din lipsă de timp. El se desfășura la ANAV (Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane) și făcea parte din seria „Galeria Întâlnirilor“. Aceste evenimente erau organizate și moderate de Daniel Sur. De „Femei la Galerie“ ne-am ocupat amândoi cu drag, ne-a plăcut mult ideea de a aduce în atenția publicului un eveniment dedicat exclusiv promovării femeilor, din orice sferă artistică, nu doar cea literară. Dacă reușim să ne organizăm în așa fel încât timpul să ne permită, cu siguranță o putem continua. Până atunci, proiectul „Galeria Întâlnirilor“ este în plină desfășurare, așa că vă invit să mergeți la ANAV. 🙂
Acum să ne întoarcem și la noua ta carte. Este cea de-a doua apariție editorială, deci confirmarea ta ca poet, după debut. Ai simțit presiunea aceasta? Teama de a nu dezamăgi?
Cu acest volum nu am avut astfel de temeri, dacă se vor manifesta, cred că vor fi de-acum încolo. Din multe puncte de vedere acesta reprezintă pentru mine prima carte „serioasă“. De la primul contact cu lumea literară, despre care vorbeam mai devreme, și până în acest moment, cred că am mai crescut, atât ca om, cât și ca artist. Partea cea mai grea abia acum începe. Odată cu acest volum am primit lecția de poezie de la Ciprian Chirvasiu, iar pentru a scrie nu-mi rămâne decât să trăiesc și să asimilez ceea ce mi s-a oferit, fiindcă poezia vine din trăire. Din cea autentică, aș sublinia.
Cum s-a născut ideea acestei cărți? A fost un moment în care ai zis: Gata, a venit momentul să lucrez la cea de-a doua carte? Sau totul s-a petrecut firesc și natural?
Dă-mi, te rog, un detaliu picant din timpul „travaliului” la această carte. Așa, pentru rating 🙂
Nu am astfel de momente, din punctul x până în punctul y lucrez la ceva, după care îmi spun că a venit momentul să mă apuc de z lucru. Scriu poezie în mod constant. Poți fi influențat de vreun concept sau altul, o trăire sau alta, și așa mai departe. Cele care fac parte din același „film“, odată strânse suficiente, ajung să fie publicate în volum. Dacă nu vine natural și este forțată în vreun fel, poezia nu mai este poezie. Detalii picante nu am, pot spune doar că a fost foarte consumativ procesul, mult mai mult decât până acum. Iar asta s-a remarcat și în frecvența scrisului, care a scăzut de la primul volum încoace. Nu e un lucru bun sau rău, este și atât. 🙂
Ai o poezie preferată din acest volum?
De obicei nu am preferințe legate de poezia mea, toate îmi plac și displac în același timp, în egală măsură. Nu mă întreba de ce îmi displac, e pur și simplu un sentiment amestecat, provenit probabil din natura mea perfecționistă. Ei bine, există o poezie în acest volum față de care mă simt atașată în continuare: „sub semnul pământului“.
O să vreau să vorbim puțin și despre cartea ta, ca obiect. Trebuie să spun că arată foarte bine. Coperta este extraordinară. Din punctul meu de vedere, putea fi declarată câștigătoare la acel concurs de frumusețe al cărților 🙂 Cum ai ajuns să lucrezi cu artistul plastic Cristina Mihaela Rădulescu – Varga? Și cum ați ajuns la desenul pentru copertă?
Îți mulțumesc! Cristina îmi este prietenă de niște ani deja, dar lăsând asta la o parte, este o artistă talentată pe care o apreciez foarte mult. Prin intermediul artei ei ne-am cunoscut, i-am „adoptat“ două dintre tablouri. Între timp s-au mai strâns, ultimul fiind cel pictat pentru și plecând de la acest volum. Cum am ajuns să și colaborăm e foarte simplu. Îmi place mult ce face, așa că i-am propus să se ocupe de coperta următoarei cărți. A fost încântată, iar când volumul a fost aproape gata, s-a apucat de treabă. Ideea de a mă picta pe mine i-a aparținut, am avut niște discuții pe tema aceasta, dar m-am conformat. Am vrut viziunea ei, așa că ea a dictat aici. De la tablou până la copertă, pentru partea de stilizare, am lucrat cu Alex Anastasiu.
Ok. Cred că te-am descusut destul 🙂 În încheiere, o să te rog să transmiți un gând bun cititorilor tăi (și ai mei, în calitate de june jurnalist de investigație culturală 🙂 ).
Le-aș sugera ceea ce încerc și eu să aplic în fiecare zi, să încerce să trăiască și să se bucure de fiecare moment, pentru că nu va semăna cu nici unul dintre cele care vor urma.
