Cronică de Sofia Catarina Șerbu, elevă în clasa a XII-a, la C.N. „B.P. Hasdeu”, Buzău
Pentru cine nu cunoaște piesa shakespeariană, în special pentru publicul tânăr, spectacolul regizat de Vlad Trifaș, în interpretarea inedită a actorilor teatrului turcesc, este o inițiere în procedeele teatrale clasice de construcție a subiectului dramatic, de amplificare a conflictului și de ilustrare a sincretismului artei.
Acțiunea piesei începe după căsătoria recentă a lui Othello, care este un comandant militar și nobil maur, cu Desdemona, o venețiană dintr-o familie nobilă. Tatăl este profund dezamăgit și îngrijorat de alegerea fetei lui, simțindu-se trădat și înlocuit cu Othello, pe care nu-l are la inimă: „Ține ochii deschiși, și-a înșelat tatăl, te poate înșela și pe tine.”
Intriga este gata. Iago, prietenul și sfătuitorul lui Othello și soțul Emiliei, servitoarea Desdemonei, este nervos și gelos pentru că el l-a ales drept locotenent pe Cassio. Astfel, trădat, vrea cu orice preț răzbunare. În acest mod, creează un plan diabolic, prin care să însceneze adulterul dintre Cassio și soția nobilului maur, pe care-l atrage în cursă: „Prostul crede că cine pare cinstit chiar așa este.” Abilitatea lui Iago de a introduce îndoiala în sufletul prietenului său atât de sigur, inițial, pe sentimentele sale și ale soției este atât de veridic jucată, că i se probează actualitatea indiscutabilă. Duplicitatea este o strategie exemplar însușită și monstruos manevrată de acela pentru care „scopul scuză mijloacele”: „Nu i-am dat un sfat lipsit de viclenie și care are un sens perfect? Deci, de ce sunt rău? Îmi voi turna otrava în urechea maurului.”
Iubirea se transformă treptat în gelozie, ceea ce oferă o lecție despre patimile scăpate de sub control și inevitabil distructive. Convingerea soțului presupus a fi înșelat că „este mult mai bine să fii înșelat fără să știi decât să trăiești cu impresia asta.” devine o amenințare tranșantă – „O voi sfâșia pe femeia asta.” – , rostită ca jurământ „pe cerul de marmură”.
Scenografia este foarte interesantă și include elemente cu o simbolistică nouă. La un moment dat, prin „pactul divin”, protagonistul își toarnă în cap un nisip, având drept posibilă semnificație forța superioară, irațională, ce-i alimentează furia. Replica lui Iago „Sunt al tău, stăpâne, până la sfârșit.” formulează un dublu legământ prevestitor al unei catastrofe. Urmarea acestuia este premisa de a transforma și cel mai mic gest sau obiect personal într-o dovadă a păcatului, ca și când ar fi nevoie de motive: ,,Gelozia este un monstru care se naște pe sine. Oamenii geloși n-au nevoie de motiv.” Othello comite un păcat din dragoste și nu poate trăi cu acest sentiment de vinovăție, așa că finalul este eminamente tragic. De altfel, toate personajele implicate în „vina tragică” au de suferit.
Impactul piesei este foarte puternic, un rol important jucându-l „vocile destinului’’, respectiv cele două personaje de pe leagăne, care stau atârnate în aer, atente la evoluția dramatică și la potențarea sensurilor ei. Viziunea regizorală pune în valoare, altfel decât ne-am fi așteptat, funcția corului tragic. Vocile au un rol oracular, prezicând viitorul, respectiv îndeplinind funcția unor bocitoare ce interpretează cântece de jale, turcești, cu o mare încărcătură emoțională. Asemenea conștiinței auctoriale, plâng odată cu moartea Desdemonei și râd odată cu planurile lui Iago, oglindind trăirile actorilor și dezvăluind latura fatidică a unui final ce nu poate fi schimbat. Dintre simboluri, atrag atenția și tămâia, pe care un personaj, cu fața acoperită, o plimbă peste capetele vocilor destinului, ca un fel de sfințire a locului, sau gălețile, în care personajele își odihnesc mâinile, semnificând un fel de încercare de uitare a păcatului. În final, după moartea Desdemonei, în găleți vor fi trandafiri, motiv floral prezent în ritualuri și cu o bogată tradiție culturală, preluând rolul unui mesager al tragicului. Astfel, se face trecerea discret dinspre suferință, înspre eliberare, amintind de importanța teatrului în a ne transmite emoția tragică „impersonală”, premergătoare actului de catharsis.
Ca spectator, am primit o lecție despre efectele nebănuite ale neîncrederii și ale orgoliului nemăsurat, dar și despre nevoia de a ne reîntoarce la modelele dramaturgiei, precum teatrul englez renascentist, folosind însă instrumente potrivite publicului actual. Teatrul este o altă planetă de pe care putem contempla diferit tabloul lumii noastre.
Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău 2024
𝐎𝐭𝐡𝐞𝐥𝐥𝐨 de William Shakespeare, în regia lui Vlad Trifaș, montat la Teatrul 𝐀𝐡𝐦𝐞𝐭 𝐕𝐞𝐟𝐢𝐤 𝐏𝐚𝐬̦𝐚 𝐁𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐃𝐞𝐯𝐥𝐞𝐭𝐓𝐢𝐲𝐚𝐭𝐫𝐨𝐬𝐮 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐮𝐫𝐜𝐢𝐚
Din distribuție fac parte actorii:
Othello – Nurettin Örük
Desdemona – Öykü Esendemir
Venedik – Dükası Çağrı Dulun
Brabantio – Akif Oktay
Gratiano – Cengiz Bodur
Lodovico – Ahmet Kızıl
Cassio – Ali Bircan Teke
Iago – Salih Cem Şener
Roderigo – Acan Ağır Aksoy
Montano – Kerim Çağrı Zora
Soytarı – Nergiz Acar
Emilia – Işıl Öztürk Sehlikoğlu
Bianca – Sıdıka Derya Gümral
Ötekiler – Emine Irmak Bavkır,
Ceren Kayış, Diğer Oyuncular – Çağrı Dulun, Ahmet Kızıl, Kerim Çağrı Zora, Cengiz Bodur, İpek Abama, Baran Balkanlar.
