Cronică de Albert Andrei Cernat, clasa a XI-a, la C.N. „B.P.Hasdeu”, Buzău
Piesa „DIE(T)”, sub regia și coregrafia lui Radu Alexandru, jucată în data de 5 noiembrie 2024 la Teatrul „George Ciprian”, în cadrul „Săptămânii Teatrului Tânăr”, abordează într-o manieră nonconformistă, specifică teatrului postmodern, un subiect de actualitate: dorința unor oameni de a se ridica la standardele societății și de a folosi orice metodă pentru a atinge un aspect fizic ideal.
Încă de la începutul piesei, predomină un aer de mister, prima scenă fiind acompaniată de o melodie care îți induce o stare ușor tulburătoare, astfel încât să pregătească spectatorul pentru ce are să urmeze. Atmosfera tensionată alternează însă cu cea fericită și relaxantă, surprinzându-te prin schimbări bruște în atitudinea actorilor, muzica de pe fundal, care a jucat un rol „cheie” pe tot parcursul piesei, luminile și culorile care acopereau scena, dar și apariția din senin a personajelor. Alte elemente de recuzită au avut și ele o contribuție majoră, facilitând punerea în scenă a viziunii regizorale, de exemplu panouri de sticlă, proteze purtate de actori pentru a înfățișa într-un mod expresiv imperfecțiunile corpului uman sau chiar cămăși și cravate care să simbolizeze loialitatea angajaților față de firma la care lucrează.
Spectacolul este unul dinamic, în continuă mișcare. Monologurile personajelor sunt întotdeauna însoțite de mișcări de dans sau gesturi ale altor actori din fundal, pentru a crea o imagine vizuală impresionantă, greu de uitat. Deși, la o primă vedere, mișcările actorilor pot părea neclare, atunci când asculți vorbele personajelor sau melodia difuzată, îți poți da mai ușor seama de mesajul pe care vrea să îl transmită scena respectivă. De asemenea, mi s-au părut inedite momentele în care actorii se mișcau fie foarte încet, fie extrem de rapid sau chiar în ritmul ticăitului unui ceas, deoarece te trezesc la realitate și te fac să conștientizezi consumarea inutilă a timpului.
Anunțată de titlu, tema piesei este una populară în rândul tinerilor și a prins o mare amploare în ultima vreme, abordând diversele tehnici de slăbit promovate peste tot pe internet și nu numai. Scopul piesei este de a ironiza aceste promisiuni mincinoase, de altfel, dar care ajung să fie folosite de multe persoane din cauza obsesiei de a ajunge la un corp „perfect”. Dorința oamenilor de a arăta cât mai bine și de a impresiona prin condiția fizică, dar și dorința de validare și de a fi apreciat de cei din jur tind să afecteze din ce în ce mai mult mentalitatea acestora și îi fac să recurgă la metode de-a dreptul ridicole, precum înfometarea sau administrarea unei așa-zise „pastile minune”.
Vlad este personajul menit să înfățișeze tânărul de rând, care ajuns în pragul disperării din cauza kilogramelor în plus, este pregătit să apeleze la tot felul de diete. Acestea sunt personificate și capătă un aspect uman. De exemplu, Vlad practică dieta Rina ca o adevărată experiență amoroasă, cu suișuri și coborâșuri. Totuși, dezamăgit, „se desparte” de ea. Dieta Dukan este caracterizată prin antrenamente fizice intense și printr-un consum mare de proteine. Această dietă se transformă pentru Vlad într-un adevărat „gym bro”. „Intermittent fasting” sau postul intermitent este reprezentat printr-o siluetă feminină, ale cărei mișcări scenice sunt ghidate de trecerea timpului și astfel reușește să îl ademenească și să îl manipuleze pe Vlad la început, dar și această dietă se va termina eventual, la fel ca toate celelalte. Această scenă mi s-a părut în mod special mai interesantă datorită tuturor elementelor care s-au îmbinat pentru a transmite mesajul. „Dieta” se mișca în ritmul bătăilor unui ceas și a reușit să îl atragă pe Vlad în dansul său. Luminile și culorile reci și închise accentuează tensiunea creată, iar momentul culminant al scenei ar fi cel în care ticăitul ceasului este întrerupt brusc de o voce care spune: „Come”, aruncându-l pe Vlad direct în brațele „dietei”. Dietele japoneză, indiană și daneză iau forma unor rude enervante din străinătate care îl presează continuu pe Vlad să le adopte regimurile alimentare. Cu toate acestea, se dovedește că nici stilurile de viață ale acestor rude nu sunt chiar perfecte, moment în care tânărul decide să renunțe definitiv la sfaturile lor.
Rămas fără nicio speranță, lui Vlad îi este mai apoi propusă o soluție salvatoare: „pastila minune”. Din acest punct, piesa se transformă într-o satiră adusă la adresa companiilor care profită de oamenii vulnerabili și le promit rezultate extraordinare, la un preț exagerat. Este conturat profilul unei companii mincinoase, ce dă speranțe false posibililor clienți, în scopul îmbogățirii. Este parodiat chiar și modul în care firmele își promovează produsul, prin reclame dese, agresive și menite să impresioneze. Angajații, forțați și ei să sprijine produsul, își realizează greșeala și „se leapădă” atât de pastilă, cât și de locul de muncă.
De apreciat este faptul că, pe tot parcursul piesei, actorii au interacționat cu publicul prin adresarea directă a unor glume, prin monologuri sau prin intenția de dialog. Însuși sfârșitul a reprezentat o formă de comunicare cu persoanele din sală, un moment emoționant, sub forma unei confesiuni în care fiecare personaj, venind cu exemple ancorate în realitate, a accentuat tema piesei, și anume problemele pe care tinerii din zilele noastre le au, cum ar fi nemulțumirea și rușinea față de propria persoană, neîncrederea în sine, urmată de frica de a se privi în oglindă, obsesia legată de părerile altora și dorința de a atinge o formă corporală perfectă. Spectacolul se încheie lăsând publicul să mediteze asupra întrebării: „Dacă ar fi să îi scrii o scrisoare corpului tău, ce i-ai spune?”.
Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău 2024
DIE(T) – Producție a Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău
Scenariul, regia și coregrafia: Alexandru Radu
Scenografia: Clara Pop
Distribuția: Minodora Broscoi, Bianca Babașa, Mădălina Mihai, Eva Cosac, Kiki Simion, Ștefan Huluba, Marian Dumitru, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici, Adrian Ionescu, Tudor Hurmuz
