„Omul care s-a jucat cu focul” de Jan Stocklassa – Editura Paralela 45 (fragmente)

În așteptarea unei vești bune

Stockholm, 1 august 1986

Salut, Gerry,

Oficial, nu există nicio noutate în legătură cu cazul Palme, dar poliția afirmă că au găsit făptașul și că sunt aproape siguri de identitatea celor care au comandat crima. Nu au încă suficiente probe (spun ei) și nu vor să se pripească, nici să aresteze pe cineva înainte de a avea toate elementele necesare. Ne-au promis o evoluție rapidă a anchetei în săptămânile sau lunile care vin, dar ezită să dea precizări. Aceste declarații vagi nu sunt poate nimc altceva decât un pretext pentru a ne arăta că încă mai lucrează la caz, dar pe de altă parte e posibil să aibă o pistă. Ceea ce deosebește ultimele anunțuri de cele obișnuite este că provin direct din vârful ierarhiei. (Înainte era vorba totdeauna de surse anonime din cadrul poliției.)

Ce direcție va lua ancheta e imposibil de știut, dar am reușit să obțin din surse de încredere următoarele informații:

– Legătura cu LaRouche e în continuare considerată drept foarte interesantă și pista e anchetată de poliție. E neoficial, dar știu că avansează, dat fiind că m-au întrebat recent despre asta.

– O sursă din cadrul poliției spune că ei caută „un grup de indivizi aflați la periferia de extremă dreaptă – nu nazistă, dar foarte orientată spre dreapta, deși în mod obișnuit nu se asociază public cu extremiștii de dreapta”.

– O altă sursă afirmă că poliția caută „un grup cu totul banal, care ar avea legături cu extrema dreaptă”. Poți să dezlegi enigmele?

Cu prietenie.

Stieg

Era deja nouă seara când la Stieg și Eva acasă a sunat cineva.Stieg a deschis și l-a poftit înăuntru pe musafir.

Håkan Hermansson avea barbă și era înalt, brunet și fermecător, așa explicându-se respectul pe care-l trezea în redacția ziarului Arbetet, ca și interesul multor femei față de el. Stieg se așteptase să vorbească dialectul din Malmö, pentru că acolo își avea sediul ziarul, așa că accentul de Göteborg al lui Hermansson l-a luat prin surprindere.

– E ceva de mers până la periferia unde locuiești. Ai cafea? Îi simt mirosul.

Stieg, uimit, l-a condus din hol în bucătărie, după ce musafirul și-a scos cizmele.

– Cafea fiartă, ca în nord, i-a spus Stieg, turnându-o ce mai era în ibric și având grijă să nu curgă și zaț.

Ceașca lui era sus pe dulap, printre dosare, și uitase de ea în vreme ce își aprindea țigara și pe cea a musafirului. Eva a intrat în bucătărie, a luat-o de pe raft și i-a întins-o, așa cum făcea de multe ori.

– Soția mea, Eva. Mă rog, partenera mea, sau cum vrei să-i spui. Nu știu cum se mai numește în zilele noastre. Suntem împreună de peste zece ani, așa că nu există nimic din ce-ai putea să-mi povestești pe care să nu i-l poți spune și ei.

Dar Eva s-a scuzat, spunând că merge la culcare. Dimineața devreme trebuia să fie pe un șantier de construcții unde lucra ca arhitect. Totuși, a mai întârziat o vreme în bucătărie până și-a pregătit pachetul cu mâncare pentru a doua zi. Stieg l-a condus pe Håkan în salon și s-au așezat la masa de lângă perete, care servea și de birou.

– Puținul pe care l-am auzit pare interesant, dar aș vrea the long story, a spus Stieg.

(p. 93-94)