„O istorie a lumii în 47 de granițe. Poveștile din spatele liniilor de pe hărțile noastre”. O analiză

Jonn Elledge este jurnalist britanic, semnând articole pentru New Statesman, The Guardian, Evening Standard, Big Issues. De asemenea, are și cărți de autor, cea de față fiind a treia din cele scrise. A history of the world în 47 borders: the stories behind the lines on our maps a fost publicată în 2024 și, în același an, cartea a fost tradusă la Editura Polirom, în traducerea lui Petru Iamandi. Structurată în 3 mari părți – Istorii, Moșteniri, Externalități, volumul semnat de Jonn Elledge își propune și reușește să identifice poveștile care au dus la trasarea unei granițe sau a alteia, precum și felul în care împărțirea pământului între state a influențat evoluția omenirii de-a lungul timpului, din Antichitate până în prezent. Informația este însoțită de numeroase reprezentări cartografice care ajută cititorul să se orienteze mai bine și să înțeleagă datele expuse de autor. Stilul scrierii este unul nepătimaș, ci ușor și îndemnat, pe alocuri, spre ironie sau chiar autoironie, ceea ce transformă lectura acestei cărți într-un exercițiu plăcut de cunoaștere, adresându-se publicului cititor larg interesat de acest subiect, care, cel mai probabil îi va da dreptate autorului când scria că:

Prin aceste povești despre granițele lumii aflăm multe lucruri despre vanitatea și nechibzuința oamenilor și vedem cum ceea ce pare evident și permanent într-un secol va apărea arbitrar sau ridicol în altul. Aceste istorii ne arată cum deciziile luate de niște politicieni egolatri, însetați de putere, pot avea efecte pe termen lung asupra lumii, decenii sau secole la rând.

Cu toții avem în minte imaginea unei hărți sau pe cea a globului pământesc, precum și limitele, granițele care separă statele lumii unele de celelalte. La fel cum unele împărțiri ne sunt cunoscute la nivel macro, tocmai pentru că le-au rămas urmele în istorie. Însă, cu toate acestea, când și de ce apar primele granițe interstatale și care sunt poveștile/motivele care au stat la baza redesenării acestor granițe de-a lungul secolelor și mileniilor? Acestea sunt, grosso modo, întrebările la care autorul caută răspunsuri și în jurul lor își concentrează analiza. Mai mult decât o expunere, cartea ridică și multe semne de întrebare, deschide orizonturi de reflecție, ceea ce o transformă și într-o lucrare analitică.

Primul aspect pe care dorește să îl clarifice este legat de terminologie și conceptualizare, stabilind diferențele între doi termeni folosiți des pe parcursul cărții: hotar și graniță, menționând clar că nu se poate pune semnul egal între cele două. Se deduce că hotarul este linia la care se întâlnesc, se învecinează două state, în timp ce granița este linia peste care treci ca să ajungi dintr-un stat într-altul. Hotarul este legat de împărțire, granița de legătură. Granițele fiind și semnalizate, călătorii fiind atenționați când urmează un punct de trecere într-un alt stat. În aceeași măsură, însă, granițele sunt niște constructe efemere, conchizând autorul nicio graniță nu este inevitabilă sau eternă, iar ipoteza sa este dovedită de istorie, dar și de evenimentele prezentului.

Povestea începe demult, iar cel mai emblematic prim caz de împărțire prin hotar și prin graniță este cel din Egiptul Antic, mileniul al IV-lea î.Hr., atunci când cele două regate Egiptul de Sus și Egiptul de Jos erau clar debarasate până când faraonul Menes le-a unificat, în jurul anului 3000 î.Hr. Capitala a fost stabilită la Memphis, însemnele puterii au fost unificate și astfel a luat naștere statul care a lăsat omenirii o întreagă moștenire istorică și culturală. Însemnările rămase despre această unificare este imaginea care rămâne posterității despre civilizația egipteană ca fiind cea unificată, în care regele avea și titlul de stăpân al celor două ținuturi. O altă civilizație lasă în urmă, de data aceasta și fizic, un monument remarcabil care a ridicat multe semne de întrebare de-a lungul timpului, dar și multe ipoteze – Marele Zid Chinezesc. Modalitate de apărare împotriva dușmanilor din exterior, izolarea civilizației și culturii chineze, numeroase sunt rolurile îndeplinite de această colosală construcție și ele au variat în funcție de perioada în care încercăm să căutăm explicații.

Dacă la început zidurile divizau China, în timpul dinastiei Qing i s-a întărit unitatea. Au fost secole când imperiul s-a retras în spatele zidurilor, care simbolizau granița dintre civilizația chineză și lumea haotică de dincolo de ele. Alteori, imperiul s-a extins mult, schimbându-le parțial rolul, din structuri defensive în căi de comunicații, un instrument de facilitare și monitorizare a călătoriilor și a comerțului dinspre centru spre provincii. În alte secole, zidurile au fost uitate, neglijate și lăsate să cadă în paragină.

Civilizația romană are și ea nevoie de granițe, astfel ia naștere limesul roman care înconjura posesiunile provinciale romane, fiind și un puternic simbol al stăpânirii romane. Frontierele instabile au fost transformate în granițe fixe, iar cel mai emblematic rămâne, fără îndoială, Zidul lui Hadrian care traversa nordul Angliei pe o distanță de aproape 118 km și despărțea provincia romană Britannia, de-abia ținută în frâu, de ținuturile sălbatice ale Caledoniei din nord. Cu toate acestea, autorul susține că cea mai fortificată și cea mai lungă graniță romană a fost Limes Germanicus, avea peste 560 km. Zidurile romane aveau și ele mai multe semnificații. În primul rând, apărarea de pericolele externe, menținerea ordinii interne, dar și crearea unei identități romane în teritoriile aflate sub stăpânirea lor. Pentru triburile barbare s-a dovedit o adevărată provocare să treacă de limesul roman, dar odată străpuns marca decăderea ireversibilă a marii civilizații a omenirii.

În Evul Mediu timpuriu și cel târziu s-a cunoscut provocarea granițelor, iar primele mari încercări datează chiar din timpul domniei lui Carol cel Mare al cărui teritoriu avea să fie împărțit și fărâmițat între fiii săi prin Tratatul de la Verdun din 843, prin care au fost conturate trei regiuni împărțite în Francia Orientalis, Francia Occidentalis și Francia Media și nu avea să fie nici pe departe ultima împărțire. În secolul al XV-lea, mai mult decât a împărți un spațiu redus și a-l fărâmița, Spania și Portugalia, prin Tratatul de la Tordesillas din 1494, pun la cale împărțirea lumii.

Tratatul garanta Portugaliei accesul la rutele sale maritime de-a lungul coastei Africii și, ca bonus, extremitatea de est a Americii de Sud. Spaniolilor le garanta și că nu vor trebui să pornească un război împotriva unei țări cu o flotă mai mare. Ambele părți s-au arătat mulțumite.

Astfel, se trecea granița imaginară a Europei pentru teritoriile nou descoperite pe care urmau să le colonizeze și să le deposedeze de mărfurile cele mai prețioase. Consecințele sunt vizibile până în ziua de azi în ceea ce privește America Latină unde mai peste tot se vorbește spaniola, cu excepția Braziliei care vorbește portugheza.

Modernitatea aduce cu sine probleme și mai complexe, conflicte și mai acute, granițe și mai efemere. Secolele XVI-XVII au cuprins un conglomerat de evenimente belicoase, religioase, Reforma fiind cea care a cutremurat definitiv granițele religioase prin apariția unor noi confesiuni religioase stricând unitatea catolicismului. Hotărâtoare, însă, a fost Pacea de la Westfalia din 1648, cea care a pus capăt Războiului de 30 de ani și despre care Jonn Elledge consideră că a fost momentul în care Europa a inventat sistemul statal modern și toată lumea a fost de acord ca, de atunci înainte, niciun stat să nu se mai amestece în treburile interne ale altuia. Următoarele secole aveau să strice ordinea europeană prin războaiele napoleoniene, numeroasele cuceriri ale împăratului francez, înfrângerea și exilarea acestuia, noua ordine instituită prin Congresul de la Viena din 1815. Harta Europei era reconfigurată în siajul noilor realități politice, sociale și economice. Franța a fost repusă între granițele prerevoluționare, s-au extins teritoriile Olandei și Prusiei, Prusie care va fi responsabilă de noi dezordini nu mult mai târziu. Secolul al XIX-lea a fost și martorul disputelor transformate în conflict deschis la granița germano-daneză, în problema Schleswig-Holstein, două teritorii din sudul Peninsulei Iutlanda, disputate între cele două entități. Problema a fost tranșată în 1852 prin Protocolul de la Londra care prevedea ca ambele teritorii disputate să fie daneze, dar Danemarca să nu forțeze niciodată o uniune mai strânsă cu Schleswigul decât cea pe care o are cu Holstein.

Lungul secol al extremelor redefinește în cel mai complex mod conceptul de graniță atât după Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920, atunci când imperiile se destramă, noi state se desprind și încep să își caute o proprie identitate, dar și după Al Doilea Război Mondial odată cu victoria Aliaților și instituirea conceptului imaginar de Cortină de Fier, transformată în celebrul Zid al Berlinului. Nu doar că Europa avea state cu propriile granițe, dar, mai mult, continentul avea și o graniță ideologică, cea care separa democrația de comunism. Noua graniță între lumea liberă și cea satelizată Moscovei va lăsa o amprentă extrem de adâncă asupra unității europene. La suprafață, împărțirea s-a putut realiza dintr-odată, dar rămânea spinoasa problemă a subteranului. Cum poți împărți metrourile astfel încât să circule conform noii realități? Autorul explică cuprinzător cum s-a procedat cu mersul metrourilor după ridicarea efectivă a Zidului Berlinului.

Trenurile Berlinului de Vest au fost lăsate să circule pe sub teritoriul Berlinului de Est – în schimbul unei taxe, desigur. Ca să se asigure că grănicerii nu vor avea probleme, Berlinul de Est a închis stațiile prin care treceau trenurile Berlinului de Vest dincoace de Zid. Acesteau au devenit stații fantomă, cu ușile încuiate și peroane, la fel ca Zidul de deasupra, păzite de patrule înarmate. Patrulele erau alcătuite din câte doi soldați, pentru a reduce riscul ca unul dintre ei să sară în metrou.

Nivelul absurdului fusese atins, urmele au rămas și fizic, dar și la nivelul mentalităților. Granițe s-au mai trasat și în alte state, emblematic fiind și cazul celor două state Coreea, care s-au scindat în Coreea de Nord și Coreea de Sud, împărțirea datând până astăzi. Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud, mai mult sau mai puțin toate fiind marcate de lungul Război Rece care a traversat perioada postbelică. Însă, în 1990, o nouă etapă începea pentru Europa, mai ales pentru statele de după Cortina de Fier. Căzuse Zidul, se dezmembra URSS și lucrurile păreau să se așeze până la următoarele conflicte interetnice din Balcani, care nici azi nu sunt complet tranșate.

Un mare merit al cărții de față este și acela că e recentă și cunoaște actualul conflict din Europa, invazia Ucrainei de către Rusia, război despre care autorul afirmă că este un război despre o graniță. Însăși cuvântul ukraina este de origine slavă și înseamnă graniță sau teritoriu de graniță. Greu de spus unde se vor așeza noile granițe la finalizarea conflictului, la fel de greu de zis și despre ceea ce va mai urma în Europa și nu numai. Însă, deși avem tentația să privim războaiele pentru granițe ca fiind fapte ale trecutului, evenimentele recente ne dovedesc că fantomele secolului trecut pot apărea și în realitatea prezentului nostru. Astfel, Jonn Elledge conchide:

Orice graniță din lume poate fi modificată și e temporară, dar conceptul de bază – granița – poate fi etern, fiind o forță la fel de irezistibilă ca aviditatea sau lăcomia. De-o veșnicie, omenirea trasează granițe între noi și ei cu mult înainte ca hărțile să fie inventate. Și le va trasa în continuare.

O istorie a lumii în 47 de granițe. Poveștile din spatele liniilor de pe hărțile noastre este o privire lucidă și argumentată dinspre exteriorul spre interiorul lumilor în care trăim. Având perspectiva cunoașterii istorice și reflexul căutării, cercetării, Jonn Elledge întocmește o analiză complexă despre importanța și efemeritatea granițelor, despre ce ne separă și ce ne aduce laolaltă, fiind, în același timp, și o lectură care îndeamnă la reflecție.

O istorie a lumii în 47 de granițe. Poveștile din spatele liniilor de pe hărțile noastre de Jonn Elledge