Homarul Homer

Fiecare poezie din acest volum încântător semnat de Carmen Tiderle are propria cheie de lectură și propria cheiță de pornire a unui mecanism ludic.

Diferența dintre nas și naș este, din punct de vedere grafic, dată de diacritice. Acesta este punctul de plecare al unei poezii despre călătoria cu trenul, fără bilet, în oarecare clandestinitate. Lucrurile sunt învăluite în mister. Din pricina vitezei, cred (nu poți fi niciodată sigur!), lumea pare o imagine fragmentată. În tren, întregul spectacol al umanității nu se lasă ușor de prins într-o singură privire, se văd doar mustățile unui călător incognito, o tâmplă sau niște picioare, nasul cu deviație de sept și extrem de sensibil la mirosuri. Simțurile sunt ascuțite, la fel ca urechile celor care sunt „apucați de streche”:

Nasul care-a mers cu nașul

Eram odată într-un tren,

Călătoream departe,

Când văd pe locul de la geam

Un nas citind o carte.

Nu mă holbez căci mi se-ntâmplă

Să văd lucruri bizare –

Odată-am întâlnit o tâmplă.

Iar altădat’, picioare.

Totuși, un nas (și cu o mustață!),

Într-un tren de călători,

Ți-e dat să vezi o dată-n viață,

Nu de mai multe ori.

Așa că mă bag în seamă

Şi, profitând de un strănut,

Mă fac că-ndepărtez o scamă

Şi-exclam: „Ce timp urât!”

Vorbim o vreme despre vreme,

De deviația de sept,

Dar abordăm și alte teme

Căci e un nas foarte deștept.

Vorbim de mosc,

De eschimoși și de mirosul din closet,

Apoi şopteşte: „Recunosc!

Călătoresc fără bilet.”

Şi râd ca apucat de streche.

Da, suntem toți într-o ureche!

(p. 58)

Din categoria fabulelor ce se cer rescrise pentru amuzament, Greierele și termita atinge ideea talentului redescoperit, repus în lumină. Greierele n-ar fi indolent, ci, dimpotrivă, pasionat și seducător. Pe măsura harului său, cântărețul va primi aplauze la scenă deschisă, ore în șir. Va primi și onorariu, în semn de mare prețuire. Se poate aplauda și cu picioarele, frenetic. Cine nu știe ce sunt elitrele ar putea să le confunde cu elitele, dar lucrurile se vor lămuri la final de poezie.

Greierele și termita

Cică un greier s-a-ntâlnit c-o viespe…

Oh, stai! Asta e altă poveste.

Un greier s-a-ntâlnit deci c-o termită

Care, în loc să-l mustre că e indolent

În timp ce ea e-atât de istovită,

L-a lăudat pentru talent.

Da, pur și simplu i-a zis că îi iubește

Fiecare sunet pe care îl scoate

Și că, atunci când se grăbește

(Ducând ce duce ea în spate),

Muzica lui o face să îi pară

Greutatea mai uşoară.

Și c-ar fi o onoare să-l invite

Chiar în acel moment în termitariu

Să cânte ce vrea el pentru termite,

Evident, contra unui onorariu.

Şi greierul şi-a acordat elitrele

Și a cântat divin, fără exagerare,

De l-au aplaudat ore în șir termitele

Cu toate cele șase picioare.

(p.103)

Poezia care dă titlul volumului este ultima. Homarul Homer are talent și, ca să nu-l irosească, se apucă de rescris poemele antice Iliada și Odiseea. Procesul creației este descris cu atenție, în detaliu, plecând de la momentul inspirației, apoi de la secvența alegerii cernelii de calamar și a velei veline. În limba elină, homarul Homer inventează cu spor personaje ca balena Elena, anghile și nisetri anonimi, dar vizibili, personaje din suita mitologică, actualizată ludic. Calul troian e un căluț.

În această poezie creația însăși primește o definiție – efemeritate niciodată dusă până la capăt, în ciuda cuvântului care încheie mereu povestea: sfârșit!

Homarul Homer

Unui homar i-a venit ideea

Să rescrie Iliada şi Odiseea.

A înmuiat un calamar în călimară

Şi, caligrafic, pe-o velă velină,

A scris cu el nu în homară,

Ci direct în limba elină,

Atâtea versuri – un noian

Despre Crustaceu și căluţul troian,

Balena Elena, anghile, nisetri…

În anapești și hexametri.

Dar chiar când să termine,

oh, ce soartă cumplită!

A fost prins, condimentat și gătit pe o plită.

Iar vela-a fost luată și dusă de vânt

Și nu s-a păstrat decât acest cuvânt:

τέλος

(p. 110)

Carmen Tiderle are spontaneitate, poezia ei te cucerește prin inventarea de rime comice și situații neașteptate. Stăpânirea perfectă a registrelor limbajului devine proba virtuozității unei poete care scrie sofisticat și firesc, în mai multe chei de lectură.

Sfat pentru copii: să aveți un dicționar la îndemână! O să fie bine folosit!

Inspectru

La școala fantomelor, la o lecție,

A apărut un spectru-n inspecție:

„Buhuhu, o să scriu în raport

Că n-aveți cearşaf de sport!”

Și, spufff!, dus a fost fără altă-obiecţie.

(p. 42)

Bunica mea e cascadoare

Sunt bunici care croşetează mileuri

Şi bunici care fac integrame,

Bunici care coc toată ziua saleuri

Sau curăță covorul de scame.

Sunt bunici care duc vieți banale

Nimic din ce fac nu-i riscant

Stau pe canapea şi schimbă canale,

Eh, a mea face stunt după stunt!

Căci bunica mea e… cascadoare!

Odată l-a dublat pe The Rock!

Pe cuvântul meu de onoare,

A sărit în locul lui de pe-un bloc!

L-a dublat și pe Tom Cruise.

Ea a fost la volanul maşinii

Care s-a ciocnit c-un autobuz

Care rula cu viteza luminii.

Bunica mea e extra-ordi-na-ră!

Păcat că n-are și ea o dublură

Care să sufle să nu mă doară

Când cad şi-mi fac o julitură!

(p. 28)

DarlING

I-a zis un bancomat altui bancomat:

„Darling, tu nu te-ai săturat

De viața asta monotonă?

Ce-ai zice să ne luăm un iaht?

Te las pe tine la timonă!

Și plini de love (și de lovele),

Să navigăm în marea albastră,

Călăuziți numai de stele…”

„Eu zic să stăm în banca noastră!”

(p. 19)

Într-o gară-n Ungaria

Într-o gară-n Ungaria,

un ogar Stătea c-un Saint Bernard la un pahar.

Discutau de-ale lor: bețe, bale…

Trece un teckel, dar se-oprește că vrea

Să stea și el cu ei la taclale.

Se bagă și-un beagle, sniff-sniff,

„Ce vreme!” exclamă-un Yorkshire,

Un pitbull îi spune unui mastiff:

„Azi n-am niciun chef să mă-ncaier!”

Trenul pleacă ciu-ciu, câinii latră ham-ham,

Un chow chow le face pa-pa de la geam.

(p. 12)