Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor de Cristina Campos a fost publicat în anul 2025 la Editura Trei, colecția Fiction Connection, în traducerea din limba spaniolă a Anei-Maria Tamaș.
Cu ajutorul Marinei, personajul principal, povestea explorează sensurile autentice ale familiei și ale maternității. Lipsită de iubirea mamei, ea își alcătuiește o familie din munca de medic în cadrul unei organizații umanitare internaționale, din prieteni, partenerul de viață și fetița pe care o adoptă, în cele din urmă. Apropierea față de aceștia este mai strânsă decât relația cu propria ei soră, dominată de teama de a lua decizii și de a cărei slăbiciune profită un soț manipulator. Moștenirea neașteptată pe care o primesc cele două surori, sub forma unei brutării, le pune sub semnul întrebării viața de până atunci și le ajută să-și definească prioritățile cu adevărat demne de aceste nume.
Cele două surori, Marina și Anna, reprezintă două concepții diferite despre familie, însă boala de care suferă aceasta din urmă o face să deschidă ochii și să ia hotărâri ce-i demonstrează maturizarea emoțională. În felul acesta, își îmbunătățește relația cu fata ei și descoperă iubirea autentică.
Romanul Cristinei Campos se aseamănă cu simbolul care-i structurează conținutul, pâinea. Se poate stabili o paralelă între parcursul ficțional și procedeul de fabricare a pâinii, îndeletnicirea cu ajutorul căreia protagonista, Marina, își face ordine în viață. Cartea se deschide cu deznodământul, la fel cum cumpărătorul/consumatorul primește produsul finit, pâinea. Dacă și el, și cititorul sunt curioși, vor vrea să afle cum cele două au fost obținute, cum au ajuns în fața lor. Astfel, ingredient după ingredient, episod după episod, povestea-pâinea-pandișpanul perfect cu lămâie și semințe de mac prinde contur, în urma îmbinării potrivite a componentelor. Nu mi se pare întâmplătoare, în lumina acestei chei de lectură, nici căutarea fără succes a ingredientului pentru pandișpan de către Marina, pierdut pentru totdeauna o dată cu dispariția celei care a inventat rețeta, nici că, într-un moment de pace interioară și de intensitate maximă a iubirii, acesta pare să fie identificat, pentru a fi din nou pierdut, și nici că, de fapt, Marina, Anna și Catalina nu renunță la a-l căuta. În plus, paralela carte – pâine/pandișpan este accentuată de perspectiva naratoarei-scriitoare-personaj din final, care surprinde ideea de la care a pornit scrierea cărții de față.
Pentru că în roman există doi naratori: vocea ficțională – cum se spune la școală – inerentă oricărei scrieri de acest fel, substitut sau porte-parole al autoarei, și un narator care se adresează direct cititorului, pe care-l introduce în atmosferă, căruia îi prezintă faptele personajelor și pe care-l ghidează prin universul ficțional, asemeni unui „prologue” din teatrul elisabetan. Este motivul pentru care, de altfel, am avut impresia, citind, că există un fel de văl, de ecran, care izolează universul ficțional, ca și cum la cititor nu trebuie să ajungă decât versiunea acestui narator asupra poveștii, fără ca cititorul să-și poată face propria impresie, în mod direct. Aflăm în final că acest narator face parte dintre personajele cărții, dar nu ne dăm seama dacă povestea pe care o spune a și trăit-o sau doar și-a imaginat-o. Iar asta, după părerea mea, este cea mai importantă reușită a romanului.
Romanul Cristinei Campos atrage prin frumusețea și prin simplitatea poveștii, senină, în ciuda meandrelor și a obstacolelor pe care le întâmpină personajele. Povestea este clădită pe ideea nevoii de căldură umană, de afecțiune și de înțelegere. Nu e de mirare că personajele își găsesc liniștea și direcția în simplitatea peisajului rural din Mallorca, în contact cu o îndeletnicire umană de bază, universală și atemporală, coacerea pâinii. Se adaugă, la fel ca un ingredient potrivit într-un aluat reușit, ideea familiei, oricât de neconvențională, depășind barierele legii și ale societății, întru autenticitate, precum și moduri diferite de înțelegere a maternității.
Punctele forte ale cărții sunt priceperea cu care scriitoarea creează în mod veridic atmosfera caldă dintre personaje, din momentul în care Marina decide să se stabilească în sat pentru a dezlega misterul moștenirii și până la finalul tragic al surorii sale; descrierea peisajelor african și mallorquin; prezența unui narator care filtrează faptele, care alege cum să le prezinte cititorului, în așa fel încât să-l intrige și care nu ezite să le comenteze, într-un dialog direct cu respectivul cititor.
„Era suficient să deschizi obloanele ca să te îndrăgostești de Mallorca (…). S-a îndreptat în semiîntuneric spre fereastră şi, când a deschis oblonul care obtura lumina, a fost întâmpinat de frumuseţea peisajului mallorquin, de soarele blând de vară, de briza care sufla liniștită dinspre mare si de verdele munților, toate însoțite de țârâitul constant al cicadelor, care se întorceau în iunie” (p. 305).
„Trebuie să fac o mică digresiune înainte de a trece la luna iulie mallorquină. Cititorul ar putea crede că brutăresele găsiseră în sfârşit reţeta pandişpanului de lămâie. Dar nimic nu poate fi mai neadevărat. Spre amărăciunea Marinei, preotul şi restul lumii începuseră să se plângă de gustul dulceag încă din ziua următoare…” (p. 317).
„În timp ce trupul i se umplea de trecutul ei, închidea ochii și își amintea de minutele în care îşi legănase fetiţa după naştere şi după doar câteva clipe, ştiind că va purta acea povară tot restul vieţii, o abandonase… Şi atunci, când acele gânduri îi treceau prin minte, închidea ochii şi lacrimile cădeau în aluatul pe care ea, înţeleaptă, îl împărţea locuitorilor micuţei sale insule, care de la prima îmbucătură simţeau iubirea ce palpita acolo.
Úrsula avea în față un an întreg ca să creeze personaje, povești de dragoste imposibile și răsturnări de situație neașteptate. Întotdeauna fără să piardă din vedere un final care îi era foarte foarte limpede. Un final care încheia povestea, lăsând mica brutărie în mâinile unei fete frumoase, cu părul ciufulit și pielea de ciocolată” (p. 439-440).
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor de Cristina Campos
Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection
Traducerea: Ana-Maria Tamaș
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 448
ISBN: 978-606-40-2587-6
Cartea poate fi cumpărată de aici.
