„Necunoscuta din portret” – o punte între artă și viață

Camille de Peretti este o scriitoare franceză, pasionată de literatură și pictură. Romanele sale s-au bucurat de aprecierea criticii literare, fiind recompensate cu premii importante precum: Prix du Premier roman de Chambéry, Prix Maison de la Presse, ș.a.m.d. În 2024, publica LʼInconnue du portrait, carte tradusă în limba română de Andreea Năstase la Editura Litera, în colecția Folio. Romanul a fost multipremiat: Prix Maison de la Presse, Prix Du Roman Marie Claire, Prix de la Passion, Prix des Romancières, Prix Nice Baie des Anges, Prix Charles-Exbrayat, o încununare a unui efort semnificativ creativ și de documentare.

Cartea are ca punct de plecare o pictură realizată de pictorul vienez Gustav Klimt, Portretul unei doamne, în anul 1910. Aceasta întruchipează o tânără femeie în semiprofil, cu părul despletit, cu o pălărie maro amplă, o etolă de blană în jurul gâtului și umerii dezgoliți. Drumul pe care îl va parcurge acest tablou avea să fie unul anevoios, fiind furat, restituit, refăcut și, în cele din urmă, regăsit în spatele unei tufe de iederă de către grădinarul muzeului de artă modernă Ricci Oddi. Camille de Peretti a mers pe urmele acestui portret, făcând cercetări la Viena și Piacenza, dorind să înțeleagă de la sursă spiritul epocii în care a creat Gustav Klimt și, imaginar, să refacă drumul eroinei Martha din romanul său.

Structurat în trei părți, volumul de față cuprinde trei fire narative esențiale, plasate în trei spații aparent diferite: Viena începutului de secol XX până la căderea imperiului, Manhattanul interbelic străbătut de Marea Criză Economică de la începutul anilor 1930 și Texasul anilor 1980. Însă personajele vor evada adesea din acest corsaj spațio-temporal, purtând cititorii și în alte spații deosebite pentru amploarea poveștii. În centrul narațiunii este plasat enigmaticul tablou, cel care va influența existențele personajelor decenii la rând până va fi așezat în Galleria dʼArte Moderna Ricci Oddi.

Viena din La Belle Époque era o lume a unei puternice stratificări sociale, iar diferențele între categoriile avute și cele nevoiașe se adânceau până la conflict sau desconsiderare. Eleganța și rafinamentul aristocrației ascundeau un cotlon al întunecimii năravurilor, acele gesturi care nu puteau ieși din sfera privată în cea publică. Pe acest fundal, tânăra Martha este nevoită să supraviețuiască tuturor acestor vicisitudini și să își folosească frumusețea ca avantaj. Astfel ajunge în casa influentei și bogatei familii Brombeere, locul din care întreaga sa existență avea să capete o nouă traiectorie, locul în care cunoaște prima iubire, pe tânărul Franz, dar și o puternică lovitură, sub forma umilinței. Franz îi păstra peste ani următoarea amintire:

Martha, tânăra din tablou, a sosit la noi în februarie 1908. Avea cincisprezece ani, iar eu, douăzeci. Nu eram un puști foarte…dezghețat, dacă înțelegeți ce vreau să spun, și părinții mei, mai ales mama, își făceau griji pentru mine […] Nu mi s-a spus nimic explicit, dar am înțeles imediat ce căuta Martha acolo. Un prieten îmi povestise că părinții îl îndepărtaseră de casa de toleranță pe care o frecventa oferindu-i o tânără de la țară, angajată oficial să șteargă praful, care venea în fiecare seară în patul lui.

Întreaga poveste a Marthei, însă, va fi dezvăluită cititorilor spre finalul romanului în urma numeroaselor cercetări întreprinse de nepoata sa. În scurt timp, Martha va accepta să îi servească drept model pictorului Gustav Klimt pentru suma de bani pe care o primea necesară întreținerii fiului său. Despre pictorul vienez se știa că era cel mai mare artist vienez al epocii, poate chiar din toate timpurile. Isidor, fiul Marthei, devine un personaj-cheie al romanului: copil necunoscut și nerecunoscut de tată, crescut de o mamă singură într-o societate care încă păstra la marginea sa copiii din flori. Pentru a-i oferi o șansă, Martha îl învață să repete cu fiecare ocazie, după prima conflagrație mondială, că tatăl și l-a pierdut în război, fiind orfan de război. Muncitoare, mama sa a înțeles că dezvăluirea adevărului față de fiul său nu i-ar fi adus nimic bun; cu toate acestea, pe patul de moarte, se vede nevoită să îi recunoască identitatea sa paternă. Într-un ultim gest, înainte de a se despărți, Martha îl duce pe copil pe străzile Vienei, ca într-un fel de reconstituire a drumului său dinaintea lui.

Fântânile erau împodobite cu statui de aur, vitrinele magazinelor străluceau în soare și automobilele frumoase sclipeau; și de aceste lucruri avea să-și aducă aminte Isidore. Domnii cu canotiere și doamnele cu pălării cu boruri mari îl uluiau. Dădură colțul pe Strauchgasse, și Martha împinse ușa dublă de la Café Central.

Această amintire îl va însoți întreaga viață pe Isidore, sub toate identitățile pe care va fi nevoit să le adopte. Mult timp va purta durerea amintirii acestei evadări din cotidianul lor pentru a pătrunde într-o lume închisă, inaccesibilă, așezată parcă doar pentru a fi privită și admirată, dar în care nu își putea găsi un loc. De asemenea, până la final îl va urmări portretul mamei sale din tablou, portretul pentru care va fi capabil de un gest suprem.

Rămas orfan, copilul va crește la orfelinat până la vârsta de cincisprezece ani, aceeași vârstă la care și viața mamei sale s-a schimbat definitiv. Nu a uitat niciodată ultimele vorbe ale mamei sale despre propriul tată și își dă seama că are nevoie să îl cunoască, chiar dacă pentru a face acest lucru era necesar să își schimbe identitatea, devenind Stefan Bauer. Cele petrecute în casa tatălui său îl vor schimba pe tânăr pentru totdeauna, plecând peste ocean, în America, acolo unde poartă cu el tragedia, tristețea și speranța unei noi vieți. Astfel, traversarea Atlanticului devenea un drum spre o nouă existență, trecerea peste un prag existențial. Din această perspectivă, Necunoscuta din portret este și un bildungsroman, care urmărește evoluția acestui personaj până la finalul vieții.

În America interbelică, totul pare posibil: barierele sociale par mai ușor de trecut, iar conservatorismul, mai palid decât în Europa. Isidore are planuri mărețe, însă nu uită nicio clipă viața pe care a trăit-o și condiția în care s-a născut. Existența oamenilor ca el este o luptă cu oricine și orice, un război purtat zilnic pentru supraviețuire și mai știe că, pentru a urca, trebuie să calce pe fiecare treaptă.

În privința locului, Isidore avusese noroc. Se instalase acolo exact în momentul în care fostul lustragiu din Bowling Park plecase, și nimeni nu-l iscodise cum obținuse acea poziție sau dacă făcuse o înțelegere. Toți băieții care se lansau în această meserie o știau foarte bine, trotuarele erau proprietatea celor care le păzeau. Isidore fusese crescut în condiții grele, nu avusese parte de mângâieri și nu-și permisese să aibă capricii.

Contextul istoric, social și economic, deși dificil pentru mulți, se dovedea pentru el prielnic. Istețimea, iubirea și dorința de a reuși îl vor schimba definitiv pe băiatul din flori, orfan, crescut la orfelinat, devenind un bogat om de afaceri, multimilionar. Nu avea să uite niciodată de cine fusese și de portretul mamei sale pe care spera că, într-o zi, avea să îl recupereze.

În fiecare om există cel care este și cel care visează să fie, iar cei doi coincid atât de puțin, încât al doilea îl împiedică mereu pe cel dintâi să se bucure de prezent. În acest decalaj dintre viața de lustragiu orfan și visurile lui de a se căsători cu fiica unui industriaș bogat rezida libertatea lui Isidore. Libertatea și teama lui.

La senectute află de consecințele unei escapade amoroase a tinereții: o legătură fizică cu o prostituată, din care s-a născut o fată, Pearl, inteligentă și ageră, studentă la Drept. Pearl apare în roman ca personajul prin intermediul căruia se va dezvălui tot adevărul din spatele faptelor părintelui și bunicilor săi. Devenită o avocată de succes și moștenitoarea unei sume semnificative, femeia – care nu putuse să îl cunoască prea mult pe tatăl deoarece acesta moare – merge în Europa pe urmele lui Isidore, ale Marthei și în căutarea celebrului tablou care reliefează asemănarea izbitoare dintre ea și bunica sa. În mod enigmatic, deși nimic nu este întâmplător, primește anonim tabloul pictat de Gustav Klimt, pe care identifică mai multe urme de sânge, urme care, analizate genetic, vor scoate la lumină cele mai întunecate secrete. Astfel, frumusețea artei și obscuritatea ființei umane sunt puse în antiteză. Odată aflate toate aceste secrete, Pearl se simte pregătită să restituie pentru totdeauna portretul bunicii sale unui muzeu în care să fie admirat de cât mai mulți iubitori de artă.

De îndată ce se recunoscu, își regăsi cumpătul. Uneori ni se întâmplă să ne surprindem pe neașteptate privirea într-o oglindă. Uimirea de a nu ne fi dat seama imediat că suntem noi este însoțită aproape întotdeauna de o anumită dezamăgire […] Pearl însă avu senzația că i se ridică un văl de pe ochi, își descoperea o altă identitate, ceva ce totuși cunoscuse dintotdeauna, un adevăr îngropat adânc care ieșea în fine la suprafață.

Romanul Necunoscuta din portret este povestea unei picturi care a schimbat viețile celor care au văzut-o. Din Viena lui Gustav Klimt până în Texasul marilor afaceriști, Camille de Peretti își poartă personajele prin cele mai grele încercări ale propriilor existențe, oferind cititorilor o carte de o mare forță și profunzime.

Necunoscuta din portret de Camille de Peretti