Formele nebănuite ale monologului

Dacă mi-ar cere cineva să spun într-o singură propoziție ce fel de poezie găsim în colțul liniștit al pernei, atunci aș fi foarte sintetică: Ada Lupu scrie o poezie a concretului și a cotidianului. Un volum apărut în 2025 la Editura Cartier, în colecția Rotonda, care își are destinul lui, sunt convinsă de acest lucru. Alcătuit din patru părți – Partea întâi – apa din paharul de plastic, insomnii subacvatice, îngerul tăcut și noile insomnii – el recompune evoluția unui destin (feminin) din punct de vedere poetic.

oamenii se cunosc cu adevărat

Dacă pot să mintă nevinovat împreună

(din monolog de toamnă)

mama e un spate care urcă spre etajul 3

(finalul poemului eu)

copiii mă cheamă la joacă, doar ca s-o las pe Ana singură,

într-o zi o imit, mimez că mi-e foame,

copiii ghicesc imediat: Sărăntoaca!

(din Ana)

maică-sa e un crevete cu picioare groase

sugrumate în ciorapi fini trei sferturi

(din Ancuțica)

Copilăria cu prieteniile și jocurile specifice, dar și cu un mediu familial organizat în jurul mamei, care e stâlpul familiei. Descoperirile și ochii mari asupra lumii, cunoașterea propriului corp prin intermediul unor emoții reprimate, primele iubiri și spaimele venite la pachet cu acestea, experiențe nefaste care generează experimente nevinovate, despre toate acestea este vorba mai ales în primele două părți, pentru ca în partea a treia să urmeze acalmia, așezarea în matcă, împăcarea. Cercul se închide acolo de unde destinul a început să se construiască, iar noile insomnii nu sunt decât o revizitare a spaimelor mai vechi, despre a căror cauze abia acum poeta are curajul să se intereseze, să (se) interogheze.

noaptea visez cum începe sfârșitul lumii

și fug spre casă

sfârșitul lumii e mereu în spatele blocului,

Marta și familia ei sunt pe partea cealaltă a prăpastiei,

se duc cu Iisus și scapă,

noi și cu vecinii noștri nu putem ajunge la ei

(din sfârșitul lumii)

oamenii își topesc anxietatea sub limbă,

își spun unii altora n-am nimic,

apoi jură că nu s-ar părăsi niciodată

(din Xanaxville)

Versuri albe, structură oarecum asemănătoare și cu lungimi dictate de verb, poemele Adei Lupu sunt precum piesele unui puzzle care n-a fost niciodată complet. Mai tot timpul trăiești cu senzația că ceva lipsește din tot acest univers și abia în cea de-a patra parte îți dai seama ce anume: dimensiunea spirituală. Poeta nu se ceartă cu Dumnezeu, pentru că el nu există, a trăit într-un spațiu din care lipseau multe, dar mai ales credința în Atotputernic. Renegarea nu-și are rostul, pentru că ea n-a crezut niciodată, nu știe ce e cu această credință și nu caută răspunsuri la întrebările existențiale ridicând ochii spre cer. Imaginarul ține de o singură dimensiune, cea a concretului, a lui „aici”, dureros și el, pentru că reproduce/multiplică întâmplări nefericite ale căror cauze n-au fost aflate niciodată.

dimineața vă iubesc cel mai mult,

când îngerul tăcut

se trezește

(din Bosea)

vom planta în mijlocul iubirii steaguri

pentru victorii mici,

pași mărunți,

cum nu-mi închipuiam

când mă gândeam la marea dragoste

(din noi)

Pe coperta a patra a volumului, Bogdan Crețu devoalează „ocupația” poetei în viața de zi cu zi. Deși am văzut-o jucând de multe ori pe Ada Lupu, eu n-am luat poezia ei ca o extensie a rolurilor interpretate pe scena Naționalului ieșean, ci ca forme distincte de exprimare, autonome și perfect integrate într-un demers cultural definit de personalitatea poetei. Se simte în fiecare poem faptul că autoarea citește în mod curent poezie, pe alocuri recunoști preferințele livrești ale acesteia, dar în același timp resimți o puternică nevoie de înrădăcinare, de întoarcere la origini, în toate sensurile posibile.

să te culci în apropierea cuiva fragil

peste mult timp după ce adoarme,

să respiri cu precizie,

jumătatea amorțită a corpului te sudează acolo,

chiar dacă dimineața te va da afară din pat cu bagajele nefăcute

(din când nu pot adormi, număr)

Lectura volumului colțul liniștit al pernei are ritmul ei; cele patru părți se citesc diferit și se așază în locuri (din memoria afectivă) aflate la o oarecare depărtare unul de celălalt. Să vedem ce urmează după acest volum, Ada Lupu are multe resurse poetice de exploatat/explorat.

Colțul liniștit al pernei de Ada Lupu