Biletele pentru cele 13 documentare din programul festivalului sunt acum disponibile

Ediția a 2-a a LYNX Festival (4 – 9 iunie 2024) îl aduce în România pe Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură ai zilelor noastre. El va susține pe 7 iunie, la Brașov, un masterclass despre regăsirea pasiunii pentru fotografie, pornind de la vasta sa experiență și aventurile pe care le-a avut fotografiind cele mai reci regiuni ale planetei – locuri precum Svalbard, un arhipelag acoperit de ghețari, aflat la mai mult de 500 de mile nord de Norvegia continentală. „Chasing my Lost Spirit”, un masterclass powered by Nikon România, va dezvălui participanților perspectiva lui Morten legată de arta fotografică, centrată mai ales pe conceptul de a fi prezent.

Morten Hilmer

Morten Hilmer și-a început cariera de fotograf de natură la începutul anilor 2000 când s-a alăturat forțelor speciale daneze, având misiunea de a patrula coasta îndepărtată a Groenlandei, cu sania trasă de câini, timp de aproape 5 luni. Această călătorie l-a apropiat de natura sălbatică a zonei arctice și i-a influențat complet traiectoria vieții. Unul dintre rezultatele anilor de expediții ce au urmat acesteia este documentarul Chasing the White Rabbit, lansat în 2017, o călătorie în adâncurile Groenlandei în căutarea fotografiei perfecte și a păcii interioare.

Programul de anul acesta include 13 documentare remarcabile, dintre care 9 sunt proiectate în premieră națională. Trailerul oficial al ediției: https://bit.ly/TrailerLYNX2024

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero, începând de azi, prin intermediul platformei iabilet.ro: https://bit.ly/BileteLYNX_2024

Un detaliu important de reținut este că biletul asigură rezervarea locului, dar nu garantează locul în sală dacă nu este scanat cu 15 minute înainte de începerea proiecției. Programul complet al ediției cu numărul 2 se regăsește pe site-ul festivalului:https://bit.ly/ProgramLYNX2024

Printre premierele de anul acesta se numără și documentarul Arhitecții naturii, realizat de Fundația Conservation Carpathia. Acest film, în regia lui  Dan Dinu și narat de Marcelo Cobzariu, spune povestea a două specii complet diferite ca înfățișare, dar care au în comun abilitatea de a crea habitate care susțin apariția și dezvoltarea altor specii de animale și plante – zimbrul și castorul.

Der Rabe zeigt uns die Natur aus seiner Perspektive und wir erleben welch bedrohlichen Einfluss der Mensch auf das Universum der Tiere hat. So erzählt er, wie schwierig es für Tiere und Pflanzen geworden ist, in der heutigen Welt zu überleben

“LYNX Festival aduce o perspectivă unică asupra frumuseții și diversității lumii sălbatice, creând punți prin intermediul imaginilor, stimulându-ne curiozitatea și conectându-ne cu mediul înconjurător. Festivalul reprezintă o modalitate autentică de a ne apropia de natură și de a o cunoaște, fiind în același timp un pas către înțelegerea importanței protejării ei pentru prezentul și viitorul nostru și al generațiilor viitoare. Pentru că da, schimbările climatice sunt o realitate a prezentului, iar noi suntem parte din el. Credem că noi, oamenii, avem nevoie de natură pentru a trăi, așa cum credem că natura are nevoie de oameni care să înțeleagă că facem parte din ea și că fiecare acțiune a noastră are un impact. Susținem LYNX Festival încă de la început, iar faptul că evenimentul a devenit realitate și revine acum pentru a doua ediție, dovedește că suntem o țară cu o natură deosebit de frumoasă și oameni care iubesc această natură. LYNX Festival devine astfel o parte integrantă a poveștii noastre comune și ne arată că nu suntem doar martori pasivi ai naturii, ci co-creatori ai ei”, declară Victoria Donos, Directorul de Comunicare & Outreach al Fundației Conservation Carpathia.

Tot în premieră va putea fi văzut la Brașov documentarul The Raven’s Tale / Povestea corbului, în regia lui Michael Schlamberger, un film multi-premiat care leagă povești de istorie a naturii, ce se desfășoară în pădurile din Cehia, cu magia basmelor. Animale, mari și mici – de la zimbrul european, la hamsteri și chiar la gândaci de bălegar – își joacă rolurile naturale în această dramă fără sfârșit. Documentarul a fost laureat anul trecut în cadrul Deauville Green Awards (Franța), Green Screen Nature Film Festival (Germania) și Matsalu Nature Film Festival (Estonia).

Unul dintre cele mai apreciate documentare în cadrul festivalurilor de profil de anul trecut ajunge și la Brașov în cadrul LYNX Festival – Wolf / Lupul. Producția olandeză, regizată de Cees van Kempen, pornește pe urmele magnificei specii care a fost aproape complet eliminată din Europa în ultimele secole, dar care în ultimele decenii a obținut protecție legală și a reușit o revenire remarcabilă. Timp de 90 de minute spectatorii vor urmări cum lupul și-a găsit drumul înapoi din Polonia, prin Germania, către Olanda și Belgia. Filmul are în palmares 7 premii la festivaluri internaționale, inclusiv Marele Trofeu în cadrul Wildlife Film Festival Rotterdam.

Festivalul se va deschide marți, 4 iunie, cu Songs of Earth / Cântecele Pământului (r. Margreth Olin), produs de Win Wenders, o compoziție audio-vizuală a forțelor fundamentale ale pământului, în care camera de filmat poartă spectatorul din interiorul celor mai mici componente ale naturii, către panoramele sălbatice din exterior, un documentar aclamat la nivel internațional în marile festivaluri. Alte filme deja anunțate sunt Wild Transylvania (r. John Murray) – povestea vieții sălbatice din această regiune a României, Cactus Hotel (r. Yann Sochaczewski) – 50 de minute de povești construite în jurul unui cactus Saguaro și Antarctica (r. Fredi Devas) – documentar uluitor, narat de Benedict Cumberbatch, despre unul dintre cele mai misterioase teritorii ale Terrei.

Mai multe informații despre expozițiile și activitățile de anul acesta, precum și despre restul invitaților internaționali vor fi anunțate curând.

***

Proiectul România Sălbatică a luat naștere în 2010, la inițiativa fotografului de natură Dan Dinu, iar printre proiectele realizate se numără cel mai amplu documentar despre natura României, lansat în 2021 și multi-premiat în festivaluri naționale și internaționale, numeroase proiecții speciale cu scop educativ, expoziții de fotografie organizate în România și străinătate, un album de fotografie unic tipărit în 9.000 de exemplare din care aproximativ 10% au fost donate pentru a sprijini educația, o aplicație mobilă cu peste 6.000 de utilizatori și o comunitate online interactivă de aproape 150.000 de utilizatori. Din 2022 inițiativa a luat forma unei Asociații, având ca scop conservarea naturii prin informarea și educarea oamenilor cu ajutorul fotografiei și filmului documentar.

FORONA (Organizația Fotografilor de Natură din România) a fost înființată în 2015 cu scopul de a dezvolta și promova domeniul fotografiei de natură și de a sprijini conservarea zonelor naturale prin implicarea membrilor în proiecte ce vizează arta fotografică și protecția mediului. Din asociație fac parte unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați fotografi autohtoni, iar cei peste 130 de membri sunt implicați în diverse proiecte de conservare a naturii. Asociația a susținut până acum 5 expoziții naționale itinerante în aer liber.

***

Festival organizat de Asociația România Sălbatică, Asociația FORONA și Grupul Milvus.

Cu sprijinul: Conservation Carpathia, Garanti BBVA, Wildlife Management Consulting

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Consiliu Județean Brașov, Centrul Cultural Apollonia, Cinema City, Nikon, Tipografia, Omelett, JUNO Wine Garden, Carpathian Sport, Euro Educational, Aries Travel,  Micomis Travel, DeMedia, Cumpana

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Brașov, Adevărul de weekend, Observator Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, Revista BIZ, Haute Culture, AGERPRES, IQAds, Mindcraft Stories, Ziarul Metropolis, HAPP.ro, #DeMilioane, AndreeaVerde, MovieNews, Cinefan, MunteanuRecomandă

Partener de monitorizare: mediaTRUST

***

Mai multe noutăți vor fi postate pe pagina de Facebook precum și pe pagina de Instagram.

Mai multe informații:  https://lynxfestival.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura