Doris Mironescu, pe coperta a patra a volumului Mici schimbări în viață (titlu bun, dar care amintește de cel al lui Răzvan Petrescu: Mici schimbări de atitudine), spune:

„Mișcându-se cu virtuozitate între realismul magic al lui Voiculescu și minimalismul psihologic al lui Raymond Carver, Adrian G. Romila își scrie literatura cu o energie contaminantă”.

E adevărat, există aceste două plăci turnante în literatura lui Romila. Totuși, dacă în realismul magic al lui Voiculescu Romila pare adesea să se regăsească, fără însă a pastișa, psihologia practicată de acesta nu este într-atât de surdă ca la Carver, expresie a unui autism voit, care îi transmite cititorului o voce strict interioară, ci adesea una a deschiderii, a nevoii de implicare a cititorului, o psihologie săltată pe coama volutelor unei scriituri mult mai vioaie, mai dense din punct de vedere estetic. Dar Romila nu sacrifică de dragul esteticii viața, pulsul vieții, trăirea autentică, nu este, precum acei superesteți amintiți de Rebreanu undeva, atras „numai de rafinăriile stilistice și de extravaganțele sentimentale”. Autorul știe să dozeze bine raportul dintre formă și fond, știe să deseneze o haină frumoasă, dar nu uită să-ți prezinte și corpul pe care-l îmbracă acea haină. De asemenea, e un autor care știe când să apese pedala de accelerație, când să întărească o imagine, o stare, un dialog, nu se lasă aproape niciodată dominat de drăcușorul din el. Precum Hellboy, celebrul supererou, își tocește coarnele care l-ar face să-și piardă controlul. O literatură bine temperată, așadar. Ar fi, totuși, o excepție. În chiar povestirea care dă titlul cărții, patru tineri, pretendenți la statutul de scriitor, vorbesc mult prea golănește pentru a mai putea fi credibili. Noroc că în final povestirea lunecă brusc (din ceea ce se dorea a fi realismul cel mai pregnant) în fantastic. O astfel de surprinzătoare trecere în fantastic găsim și în Cerșetorul.

Trebuie remarcată și marea diversitate stilistică și tematică. Sunt în Mici schimbări în viață povești țesute în jurul unor evenimente istorice și povești foarte “la zi”, povești dramatice și/sau amuzante… Paleta variată de tonuri și subiecte nu creează senzația de amestec nefericit, ci îi asigură volumului un aer mereu proaspăt.

Textele cu coloratură istorică (Aspecte ale vieții în timpul Revoluției – cel mai amplu și mai ambițios din volum, Sfârșit de vară, Cronicile Americanului călare – un fel de ostern în stilul lui Veroiu; Vis cu cizme, la Ekaterinburg, Barajul, Mary Celeste, Ce a mai spus Jim Hawkins – în întregime sub forma unei scrisori…), impresionează prin atmosferă, dovadă a științei cu care autorul reușește să topească în text materialul documentar.

Textele „la zi” surprind prin dinamism, prin forța de a concentra emoții și acțiuni în puține rânduri. Aici aș menționa În doi, poate cel mai puternic din carte (despre doi soți; ea e „handicapată, cu pampers, cu ploscă”), Săptămâna iepurelui (de un haz nebun; pleacă, probabil, de la The Diary of a Killer Cat, o carte pentru copii scrisă de Anne Fine), După ore (în care Romila se învecinează cu Bogdan Munteanu, cel din Ai uitat să râzi), Poveste de iarnă, Tata n-a venit la întâlnire, Chestiune intimă, chestiune de familie

Jpeg
Există și o povestire, În apropierea frontului, în care istoria și prezentul se-mpletesc, reușind să ajute la o mai bună conturare a imaginii propuse de această carte, în care istoria și contemporaneitatea funcționează ca paliere normale și obligatorii în efortul de a înțelege lumea. Desigur, nu putem uita că Romila este adesea atras de aventură și de fantastic, acestea formând un al treilea palier, acela al nevoii omului de a călători, fie și doar în imaginație.

Mici schimbări de atitudine se înscrie printre cele mai izbutite cărți apărute la noi în 2016. De asemenea, este una dintre cele mai bune de proză scurtă din ultimii 4-5 ani, alături de volume precum Marile bucurii și marile tristeți (Augustin Cupșa), Pascal desenează corăbii (Radu Niciporuc), Roșu, roșu, catifea (Veronica D. Niculescu), Povestiri cu final schimbat (Florin Iaru), Oameni (Mihai Mateiu), Escapada (Lavinia Braniște), Salutări lui Troțki (Dumitru Crudu)…

Foto credit: Ciprian Măceșaru

Jpeg

Editura: Charmides

Anul apariției: 2016

Nr. de pagini: 150

Coperta: pictură de Andrei Nuțu

ISBN: 978-606-752-074-3

Share.

About Author

Avatar photo

Născut la Câmpina, pe 7 septembrie 1976. Scriitor, muzician, ilustrator, jurnalist cultural. A publicat proză, poezie, eseu, interviu, literatură pentru copii. A obținut câteva premii și a fost inclus în mai multe antologii și reviste din țară și din străinătate.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura