Michael Weiss, Hassan Hassan – ISIS: Armata Jihadului

Colecția Istorie a editurii Corint a propus cititorilor români în anul 2016 o carte mai mult decât necesară în contextul actual. Subiectul extrem de sensibil este tratat de cei doi autori – jurnaliști cu o prestigioasă activitate mass-media – cu foarte mare atenție și discernământ, astfel încât cititorul să-și poată face singur o imagine despre amploarea fenomenului dezbătut, evitând pe cât posibil influențarea acestuia în ceea ce privește concluziile care se pot deduce. În acest sens putem remarca referințele abundente, citatele numeroase justificându-se tocmai prin nevoia de a fi cât mai obiectivi în prezentarea evoluției unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu, inițial o filială fără identitate a Al-Qaida, astăzi cea mai sinistră mișcare extremistă la nivel global. Succesiunea capitolelor este fluentă, iar frazarea specifică unei anchete jurnalistice îl captivează pe cititor, deși subiectul nu este deloc facil.

Jurnalele de știri din ultimii patru ani sunt dominate la rubrica de informații externe de atrocitățile șocante pentru începutul secolului XXI asumate de o organizație teroristă despre care europenii nu aveau habar până acum câțiva ani. Din păcate atacurile din Franța, din 2015, mai mult decât un duș rece pentru noi europenii, ne obligă și ne determină nu numai să ne informăm și să înțelegem cum de s-a ajuns la acest nivel, dar și să construim un plan de reacție coerentă împotriva unui adversar extrem de subversiv prin metodele practicate. Cei doi autori, pe baza numeroaselor interviuri care stau la baza acestui volum, reușesc să clarifice scopul unei organizații teroriste, inițial obscură, aproape fără identitate, astăzi capabilă să controleze traficul de droguri din Orientul Mijlociu, principala sursă de finanțare a operațiunilor sale. Denumirea de ISIS este improprie, dar autorii o preferă din rațiuni practice, pentru ca cititorul, oricum bulversat de abundența de nume musulmane, și de nenumăratele porecle sub care au ajuns să fie cunoscuți liderii locali, să poată urmări mai ușor succesiunea evenimentelor. Sintetizând,

„istoria ISIS, conform versiunii oferite de Dabiq (organul de presă oficial al mișcării teroriste – n.n.), a fost o căutare utopică de unsprezece ani, pe care suferința a făcut-o mai ușoară și care s-a încheiat în 2014, odată cu fondarea Califatului. Abu Omar al-Baghdadi a constituit „primul stat din timpurile ‘moderne’ bazat exclusiv pe mujahedini – participanții activi la jihad -, în inima lumii musulmane, la doar o aruncătură de băț de Mecca, Medina și Ierusalim.” (p.153)

Din punct de vedere ideologic, ISIS este o organizație extrem de eclectică. După cum reiese din portretele liderilor săi, aceștia utilizează un amestec năucitor de idei politice, istorie și, deși pare ciudat, doar în plan secund concepte islamice pentru a-și mobiliza acoliții. Primul conducător – al-Zarqawi – deși susținea că susține întrutotul practicile Al-Qaida în Orientul Mijlociu, a refuzat să depună jurământul de supunere față de Bin Laden, ceea ce demonstrează și aroganță, dar și dezacord, după cum s-a și confirmat ulterior, chiar dacă ambele mișcări teroriste au colaborat până în 2004. Pragmatismul cu care și-au construit relațiile în zonă este numitorul comun pe care l-au remarcat și americanii, dar aceștia din urmă au neglijat componenta islamică la care se raportau cele două organizații:

«Se prea poate ca al-Zarqawi și bin Laden să nu fi avut încredere unul în celălalt și nici să nu se fi plăcut prea mult, însă parteneriatul lor a fost consolidat de un obiectiv comun: prinderea în capcană a Statelor Unite și a aliaților lor occidentali din Irak. Încă din octombrie 2002, al-Zawahiri (succesorul la putere al lui al-Zarqawi – n.n.) prevăzuse războiul care, spunea el, era pus la cale nu pentru a răspândi democrația, ci pentru a elimina întreaga opoziție militară din lumea arabă și islamică la statul Israel. Un an mai târziu, bin Laden le spunea irakienilor, printr-o scrisoare citită la postul Al Jazeera, să se aștepte la ocuparea unei străvechi capitale islamice și la instalarea la putere a unui regim-marionetă care va pava „drumul către întemeierea unui Israel și mai mare”. Mesopotamia va deveni epicentrul unei conspirații cruciat-evreiești care va înghiți întregul Orient Mijlociu. Ca metodă de apărare, bin Laden propovăduia războiul urban și operațiunile de martiriu, adică atentate sinucigașe cu bombe, și lansa o chemare globală în favoarea constituirii unei armate de mujahedini la o dimensiune nemaivăzută de pe vremea Biroului de Servicii.» (p.42)

Profeția lui bin Laden s-a confirmat integral, dar sub altă conducere – Statul Islamic.

În ceea privește metodele utilizate, nimic nou sub Soare, cei doi autori observând, prin intermediul exemplelor date, rolul crucial jucat de bombele artizanale plasate în interiorul caselor, de atentatele cu mașini-capcană și de atentatele cu sinucigași purtători de material explozibil. Succesul acestor atentate este rezultatul pragmatismului politic, dar și al fanatismului religios. Astfel putem înțelege mai bine deplasarea accentului și sferei de interes a liderilor ISIS dinspre Irak spre Siria, cu ajutorul considerabil din partea Iranului, care însă nu a putut să subordoneze această mișcare teroristă intereselor proprii, în ciuda nenumăratelor tentative. Metodele de îndoctrinare religioasă au fost și sunt extrem de eficiente și rapide nu numai în Irak, ci și în Siria. Întreținerea unei imagini false cu privire la o înțelegere secretă între Iran și Statele Unite, i-a motivat pe sunniți (principala facțiune religioasă islamică din zonă – n.n.) să susțină aproape necondiționat ISIS. Toți liderii acestei organizații au insistat obsesiv asupra eliminării șiiților, o minoritate islamică din Orientul Mijlociu (autorii folosesc impropriu termenul de sectă – n.n.), dar din derularea evenimentelor cititorul poate constata relativ ușor că scopul este preluarea puterii fără ca vreunul dintre lideri să-și pună problema religioasă cu adevărat. Al- Masri, succesorul lui al-Zarqawi, va modifica strategia de luptă și va aduce o critică consistentă și neașteptată predecesorului său:

„După ce succesiunea lui a devenit publică, trupele Statelor Unite l-au capturat pe emirul AQI ( Al Qaida din Irak – n.n.) din sud-vestul Baghdadului, care, în timpul interogatoriului, a clarificat ce-i deosebea pe cei doi comandanți jihadiști. Al-Zarqawi, spunea el, avea o imagine mesianică despre sine, considerându-se apărătorul tuturor sunniților în fața șiiților; al-Masri se considera un talentat observator și exportator al terorii. Pentru el, Irakul nu era decât un teatru de război din bătălia împotriva „ideologiei occidentale de pretutindeni.” Din acest punct de vedere, al-Masri era mai apropiat de al-Zawahiri, ca mare strateg.” (p. 93)

Dincolo de perspectivele diferite față de cum să-și instituie dominația politică în tot Orientul Mijlociu, autorii scot în evidență rolul crucial jucat în îndoctrinarea rapidă și eficientă a prozeliților – susținători necondiționați ai terorii, de către închisoarea Camp Bucca, care a funcționat încă de la începutul anilor 2000 pe teritoriul Irakului. Studiul documentelor oficiale, al declarațiilor părții americane, care a gestionat această închisoare, aduce în prim plan o metodă extrem de simplă și eficientă pentru dezvoltarea și transformarea AQI în ISIS – recidivismul. Metodele aplicate în Camp Bucca seamănă izbitor cu cele de la Guantanamo și, cu atât mai usturător este eșecul americanilor în ceea ce privește programele de reabilitare ale prizonierilor din Irak. O mare parte dintre liderii ISIS și-au făcut stagiul aici și tot aici au realizat, aproape nestingheriți, un număr semnificativ de prozeliți islamiști radicali. În cele din urmă închisoarea va fi închisă, dar răul se instituise deja în profunzimea mentalului colectiv din Irak și Siria.

Michael Weiss și Hassan Hassan analizează cu mult tact evoluția relațiilor dintre Statele Unite și Siria, de a căror sincope, blocaje realizate cu bună știință a profitat Bashar al-Assad, considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai puternici dictatori de după al doilea război mondial. Abilitățile politice de excepție ale liderului sirian sunt reliefate cu ocazia nenumăratelor negocieri bilaterale derulate până în zilele noastre, în cadrul cărora diplomații sirieni repetă obsesiv că terorismul va dispărea din zonă odată cu/ca efect al normalizării relațiilor bilaterale americano-siriene. Iată un exemplu mai mult decât elocvent evidențiat de autorii cărții:

«… Mamlouk (directorul Serviciilor de Securitate ale Siriei, numit de către al-Assad în această funcție – n.n.) și al-Assad doreau trei scutiri de obligații din partea Washingtonului, toate confirmând ce spunea Tony Badran despre reaua credință a regimului: ‘1) Siria trebuie să poată prelua conducerea acțiunilor regionale; 2) Politica este o parte integrantă a combaterii terorismului, iar „umbrela politică” a unor relații bilaterale îmbunătățite SUA-Siria va ușura cooperarea împotriva terorismului și 3) Pentru a convinge poporul sirian că va beneficia de pe urma cooperării cu Statele Unite, trebuie să se facă progrese în privința sancțiunilor economice impuse Siriei, inclusiv să se furnizeze piese de schimb pentru avioane și o aeronavă pentru președintele Assad’.

Apoi însă Mamlouk a recunoscut un lucru interesant. El a spus că metoda sa specială, pe care o folosea în relația cu jihadiștii, era una ‚practică, nu teoretică… În principiu, nu-i atacăm sau ucidem imediat. Ne infiltrăm, în schimb, în organizațiile lor și acționăm la momentul oportun’. Însă ‘momentul oportun’ pentru Siria nu coincidea, în mod necesar, cu cel al Statelor Unite, după cum a demonstrat-o din plin deceniul următor.» (p. 151)

Astăzi, mai mult ca niciodată, prin prisma evenimentelor recente din Orientul Mijlociu ar trebui să analizăm mai atent aceste declarații, reconsiderarea lor ajutându-ne să realizăm un plan de acțiune cu adevărat eficient pentru a reduce la tăcere ISUS.

Un alt fir roșu al cărții evidențiat în paralel cu ascensiunea lui Bashar al-Assad și cu înfrângerea lui Saddam Hussein, care este considerată de autori ca momentul zero al nașterii ISIS, îl reprezintă rolul subversiv jucat de Iran în Orientul Mijlociu. Este știut faptul că Iranul a dorit să anexeze Siria și că a folosit inclusiv metodele americane utilizate în Irak, dar și metodele de colaborarea cu triburile locale, conform principiului divide et impera. Siria și Iranul au apelat la astfel de metode și în colaborarea cu numeroasele mișcări insurgente și contrainsurgente din zonă.

„Conform lui Phillip Smyth, există mai mult de cincizeci de miliții șiite ‘extrem de ideologizate, antiamericane și violent sectare’ care operează și recrutează oameni în Irak. Au fost create condiții, cu alte cuvinte, tocmai pentru războiul sectar imaginat de al-Zarqawi în 2004 – numai că de data aceasta va fi purtat în două țări în același timp.” (p. 296)

Actualul lider al ISIS – al-Baghdadi, duce la extrem ura față de șiiți, având drept scop declarat exterminarea acestora, drept pentru care se folosește inclusiv de influențele uriașe ale Partidului Baas atât în Irak, cât mai ales în Siria. Cele întâmplate până acum demonstrează eficiența metodelor sale.

ISIS: Armata Jihadului este o carte care trezește la realitate, uneori chiar într-un mod abrupt, dar ne readuce aminte, măcar acum, că statele democratice trebuie să schimbe paradigmele politicii lor externe și pe cele democrației înseși, pentru a putea schimba viitorul sumbru prevăzut de cei doi autori.

Surse foto: http://www.benjaminmadeira.com/2015/11/isis-terror.html isis_armata_jihadului