ASIZĂ – șir de unități constructive (pietre, cărămizi) cu o înălțime constantă, dispuse orizontal într-o construcție
CALCAN – perete exterior (fără ferestre) dispus în spatele unei case sau în lateral, destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine
LUCARNĂ – tip de fereastră de mici dimensini, practicată în panta unor acoperișuri înalte, dar cu înclinație mică, protejată, de obicei, de o ramă, ori chiar de un mic acoperiș propriu mai proeminent
MANSARDĂ – spațiu de locuit situat la nivelul acoperișurilor înalte cu pantă frântă, compartimentat în una sau mai multe încăperi, al căror plafon adesea înclinat, urmând linia șarpantei învelitorii. Denumirea provine de la numele arhitectului francez François Mansart (1598 – 1666), considerat inventatorul acestui mod de a folosi spațiul
SACNASÍU, sacnasie – încăpere mică la catul de sus al fațadei caselor domnești și boierești, ieșit în afară și închis cu geamlâc sau cu obloane. ♦ Cameră mică de așteptare în casele boierești. – Din limba turcă: șahnișin.
Bibliografie:
Valentina Bilcea, Angela Bilcea – Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti, Editura Meronia, 2009
Dicţionarul explicativ al limbii române
