Cea mai veche limbă străină a lumii este matematica, iar cel mai vechi, exclusivist și intimidant club aparține matematicienilor. Ei au inventat limbajul care explică existența sau lipsa acesteia. Într-o încercare curajoasă de a traduce farmecul numerelor și matematicii, Paolo Zellini, împrumută rețeta lui Michel Focault, și descrie puterea de reprezentare, derivare, multiplicare, depășirea limitelor și imaginației a numerelor, așa cum ultimul a făcut-o pentru cuvinte.

Pornind de la întrebarea dacă „numerele nu sunt o invenție minții umane sau o descoperire prin care constatăm existența noastră?” și „ce fel de realitate atribuim numerelor?”, autorul, care în timpul zilei este profesor de analiză numerică, descrie evoluția numărului de la începuturile sale babiloniene, până la modul în care acestea au dus la „utilizarea” lor în algoritmii din informatică și descoperirile tehnicii moderne. Astfel, în „Matematica Zeilor și algoritmii oamenilor”, autorul, fără a avea o „resvera” prestabilită, încearcă să descrie într-un discurs filosofic, originile comune ale matematicii, filozofiei, geometriei și religiei, calculului și metafizicii și cum numerele au determinat evoluția acestora.

„Nu se poate nega că, încă de la primele sale apariții în civilizații îndepărtate, calculul își demonstrează afinitatea profundă cu practici și cunoștințe de natură diversă. Oricât de sărace ar fi izvoarele, suntem îndreptățiți să credem că matematica și filozofia, geometria și religia, calculul și metafizica descind dintr-o unică, măreață combinație reciprocă originară.”

Pe scurt, tezele cărții pot fi rezumate după cum urmează:

  • Originea matematicii este religioasă: numărul și formele geometrice sunt locul în care realitatea sensibilă și divină se întâlnește, deoarece numerele sunt folosite pentru măsurare, dar se confruntă întotdeauna cu infinitul sau cel puțin cu incomensurabilitatea.
  • Matematica și geometria nu servesc la măsurarea realității, ci implică și descriu devenirea: numerele și formele nu reprezintă reprezentări statice ale spațiului și timpului, ci entități dinamice.
  • Numerele au putere, ele cresc și generează lucruri, astfel încât acestea sunt inextricabil legate de tehnologie. Descoperirea matematicii antice – vedică, babiloniană și greacă – este în continuare baza algoritmilor calculatorului.

Departe de a fi o lectură ușoară pentru neinițiați, „Matematica Zeilor și algoritmii oamenilor” reprezintă o dedicație de dragoste numerelor. Scrisă superb, cartea este aproape intimidantă prin referințele interdisciplinare, de la religie, la istorie, filozofie, la tehnologii informaționale. În același timp, lucrarea abundă în „știați că”-uri, care susțin interesul celor care nu neapărat sunt interesați de bazele teoriei generale a mulțimilor lui Cantor.

Iată unul din exemple: din punct de vedere istoric și arheologic – cele mai vechi numere sunt pe osul lui Ishango, găsit în Africa și datând de acum 20 de mii de ani. Acestea au fost crestături: o crestătură, două crestături, trei crestături. Chiar și numerele moderne – care au apărut în India cu cel puțin 700 de ani înaintea lui Hristos – nu se disting prin formă, ci prin cantitate: -, +: ,,(adunând liniile, înțelegem cum sunt transformate în 1, 3 și 4, care apar în jurul anului 260 î.Hr. în edictul împăratului indian AśokaMoriya). Chiar și primele cifre romane – I, II, III – sunt crestături, simboluri egale și coerente care sugerează că numerele s-au născut din necesitatea de a număra lucruri concrete.”

„Cu toate acestea, există încă unele triburi amazoniene, cum ar fi Munduruku, care percep doar trei numere – 1, 2 și multe – atât de mult încât, dacă pui la îndoială un Munduruku cu cinci copii, câți copii au, vor răspunde: „Mulți. Dar ce folos e din numărarea copiilor?”

Ceea ce probabil îi lipsește cărții sau poate urmează a fi scrise, sunt concluziile care se lasă căutate în fiecare scrisoare de dragoste din carte: că omul este o invenție relativ nouă și că secretele cunoașterii niciodată nu s-au concentrat în jurul său sau ale secretelor sale. Din contra, schimbarea a survenit din rearanjarea fundamentală a cunoștințelor, care din fericire a putut fi reprezentată de numere, indiferent de limitările geografice, culturale, temporale sau științifice. Și dacă mâine, lumea așa cum o știm noi s-ar schimba, atunci capacitatea de „reinventare și reprezentare” a numerelor, va garanta înțelegerea noii realități.

Matematica zeilor și algoritmii oamenilor de Paolo Zellini

Editura: Humanitas

Colecția: Știință

Traducerea: Liviu Ornea

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 190

ISBN: 978-973-50-6248-4

Share.

About Author

Avatar photo

Prima victimă a viselor mele a fost cartea de franceză de clasa a VII-a. Pe ultima pagină a ei îmi scrisesem pentru a doua oară planul vieții și ce vreau să devin. Voiam să am o slujbă bine plătită, unde să pot citi mult, să scriu la fel de mult și să apar din când în când la televizor. Acum sunt consultant pe finanțe și management public, citesc multă literatură de specialitate, scriu rapoarte și da, apar la TV. Între timp, sunt o avidă consumatoare de carte, deși profan în tainele stilului, tehnicilor și numelor ilustre. Și poate din acest motiv, absorb cu atâta aviditate orice rând de Montesquieu, Dumas, Hugo. Sunt omul cu trei biserici: istoria, filosofia și romanele de dragoste. M-am smerit cu Churchill, i-am plâns pe Romeo si Julieta cu Shakespeare și m-am trezit cu fruntea senina după două nopți nedormite cu Yalom. Între timp, economistului din mine îi trebuie parteneri pentru grijile nedisciplinate, iar literatura de specialitate sau cea de popularizare a științei, poate fi fascinantă. Ea explică frumos viața oamenilor în cifre.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura