„Măștile fricii” – Camelia Cavadia

De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi ai timp să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai. „Am timp, am timp”, îți repeți ca o moară stricată, iar la un moment dat constați că timpul e singurul care-ți lipsește. „O să spun”, „o să fac”, „o să…” mereu „o să”, mereu la viitor, de parcă ăsta e singurul timp pe care-l știi. Însă el, mârșavul, „n-o să” te aștepte niciodată. E singurul care își vede de treaba lui și trece la timpul lui, fără să încetinească. – pag. 231

Hmmm, un roman care te răscolește, sapă în întunecimile conștiinței folosind ca unelte delicatețea și brutalitatea. În același timp. Fără să lase timp de vreun respiro. Povestea este tristă în esența ei și este dominată de fricile care se ascund în fiecare dintre noi, purtând felurite măști. Ema poate fi oricine, deși faptele ce compun destinul ei nu se regăsesc în parcursul oricărei existențe. Și totuși, privești în ea ca într-o oglindă, cu înfiorare, cu teamă. Și pe cât de întunecat pare sufletul ei, pe atât de mult o îndrăgești. Frapează chiar din primele pagini ale confesiunii sale:

Ziua cea mai fericită din viața mea a fost nu cea în care m-am măritat sau cele în care s-au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu. Știu, pare odios ce spun, însă e purul adevăr. – pag.7

„Măștile fricii”, cartea,  vorbește despre iubire și despre lipsa ei, despre continua căutare a unei fericiri iluzorii într-un maldăr de suferințe, despre rănile veșnic supurânde pe care violența, indiferent de natura ei, le sfredelește în suflete și mai puțin pe trup. În frumusețea sa dureroasă, acest roman este mai mult decât mă așteptam după primele zeci de pagini, admirația mea a crescut progresiv, atingând maximul în ultimele pagini pe care le-am așteptat cu sufletul la gură, sperând, poate, să găsesc răspunsuri. Nu doar ale poveștii, ci și ale mele, într-o oarecare măsură. Dar răspunsurile nu îmbracă întotdeauna chipul așteptat în subconștient. Adevărurile pot fi crude în banalitatea și simplitatea lor. Așteptările noastre de la viață au de multe ori o doză de spectaculos în ele, căutăm împlinirea și nu ne dăm seama când ea se scurge printre degetele noastre, cu chipul aparent șters. „Măștile fricii” este o poveste de viață ce-și dezvăluie lecțiile nemiloase la fiecare pagină. Părinți și copii, generații ce se succed și-și transmit una alteia, fără să vrea, frustrările și, mai ales, frica. O frică insinuată atât de adânc în suflete, încât nu lasă nici măcar capacitatea de a conștientiza curgerea propriei vieți.

Nu mai știu nici când mi-am înghițit prima dată vorbele pe care aș fi vrut să i le spun, vorbe pe care doar ea ar fi putut să le asculte și să le-nțeleagă. După cum nu mai știu nici când mi s-a strecurat prima dată-n suflet frica de a nu-mi dezamăgi propriii copii. Toate aceste temeri au râs de mine cu glasul lor spart de fiecare dată când am dat-o-n bară, și la fel au făcut și când nu m-am putut redresa, făcând uneori greșeală după greșeală. Tot ce-mi doream era să fie simplu, neștiind că simplitatea e lucrul cel mai greu de obținut. – pag.97

Ema și frații săi luptă cu fantomele propriului trecut. Copiii abuzați de odinioară își doresc mai mult decât orice să ducă o viață normală. Însă nu e atât de simplu să depășești traumele. Un pericol nedefinit și imposibil de localizat plutește în aer, chiar și atunci când izvorul său a secat de multă vreme. Pentru că el și-a găsit sălaș mult prea adânc pentru a putea fi stârpit. E un pericol ce vine din interior și, de aceea, înlăturarea sa se transformă într-o luptă asiduă. Mi-a plăcut Ema, cu toate defectele și slăbiciunile sale, cu dorințele și temerile ei. Umană, sinceră, în pofida răului pe care nu se poate opri să îl împrăștie în jur. Dar nu răul este cel care răzbate la suprafața personalității sale. Deși romanul se țese în jurul violenței și a fricilor pe care aceasta le sădește în suflete, nu poți privi personajele altfel decât cu îngăduință, cu compasiune, iar Ema, personajul-narator, are ceva special care te face să empatizezi cu ea, să suferi și să te frămânți alături de ea. Victimă sau călău? Personaj pozitiv sau personaj negativ? Prea puțin contează, pentru că, în viață, rareori lucrurile și oamenii se situează la una din cele două extreme.

Editura: TREI

Anul apariției: 2016

Nr. de pagini: 240

ISBN: 978-606-719-769-3

Cartea este disponibilă pe elefant.ro sau pe site-ul editurii.