Acum două săptămâni, Gábor Tompa era încă în San Diego, preda un curs studenților de la universitate. Ca să putem sta de vorbă (pe zoom, cum altfel), el s-a trezit cu noaptea-n cap, căci diferența de fus orar face diferența între ziua de aici și noaptea de acolo. După o lungă pauză, în decembrie anul trecut ne-am întâlnit la premiera spectacolului Hamlet de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj și de atunci încoace el a tot muncit. N-a stat o clipă locului, la propriu și la figurat, căci între timp la teatrul al cărui manager este au fost câteva premiere (niciuna trecută cu vederea de critica de specialitate și/sau de public). A fost când la Cluj, când la Porto, când la Luxemburg, între timp a depus actele la CNI (Compania Națională de Investiții) pentru demararea proiectului de renovare a clădirii teatrului clujean, a condus ședințe UTE (Uniunea Teatrelor din Europa) și multe altele.
L-am întrebat despre cum i-a fost în ultimii doi ani, având în vedere că pandemia și-a spus cuvântul și a modificat radical programele artiștilor și ale teatrelor. Ne-am adus aminte că ultima premieră pe care a avut-o înainte de debutul pandemiei a fost cea a spectacolului Rinocerii, la Teatrul Național din Timișoara. Pentru mine a fost ultimul spectacol văzut înainte ca teatrele să se închidă. Premonitoriu spectacol! N-o să pot uita prea curând senzațiile care m-au tot bântuit în primele luni de după declararea oficială a pandemiei, când îmi tot reveneau în minte scene întregi din Rinocerii lui Gábor Tompa, scene pe care le asociam cu fragmente din 1984 al lui Orwell sau din Eseu despre orbire al lui Saramago. O asociere pe care n-aș fi vrut s-o fac niciodată!
Gábor Tompa mi-a mărturisit că, de fapt, în cei doi ani, el nu a stat deloc! Și mi-am dat seama de asta când am început să enumerăm spectacolele scoase la scenă în tot acest timp: Rinocerii a fost la debutul pandemiei, după care au urmat Richard al II-lea (Vígszínház-Pesti Színház, Budapesta, UNGARIA), Flautul fermecat – Opera Maghiară Cluj, Aşteptându-l pe Godot –Teatrul Naţional Sao Joao din Porto, PORTUGALIA, Hamlet – Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Scaunele – Teatrul Naţional din Luxemburg, LUXEMBURG. Cinci spectacole foarte diferite în doi ani! Cinci spectacole pe care el le-a gândit cu mult timp înainte, pentru care a lucrat cu echipe diferite, în limbi diferite și pe scene de dimensiuni variabile. Ce e de remarcat la Gábor Tompa este adaptabilitatea: îi ies foarte bine spectacolele, indiferent pe ce scenă s-ar juca. Fie că vorbim de Scaunele de la Luxemburg (scenografia memorabilă semnată de Dragoș Buhagiar, chapeau bas!) s-a jucat într-o sală tip studio, cu 200 de spectatori și astfel s-a creat un univers spectacular unic, de care cred că și Ionesco este mândru. Pentru Richard al II-lea s-a folosit de tehnologie și a exploatat spațiul scenic din toate punctele de vedere, astfel încât Richard – Miklós Vecsei H. – devine un personaj memorabil. Așa se explică și distribuirea aceluiași actor în rolul lui Hamlet, spectacolul teatrului clujean. Alt rol memorabil pentru tânărul actor maghiar!
Flautul fermecat – Opera Maghiară Cluj
Ce-mi place la Gábor Tompa este tocmai faptul că spectacolele nu seamănă între ele, nu vorbim de un tipar sau de o matrice stilistică; da, Blaga, dar cred că nu l-am pomenit întâmplător pe filosof, căci Gábor Tompa în cei doi ani a mai scos și două volume de versuri, o antologie și un volum cu poeme inedite, bine primite și ele de cititori și critici. Mare admirator și un rafinat cunoscător al dramaturgiei lui Shakespeare, Beckett, Ionesco și încă alți câțiva, Gábor Tompa reușește cu fiecare nou spectacol să mai pună o cărămidă în zidul cunoașterii, să mai acopere un gol estetic. Revelația pentru el este calea cunoașterii absolute, fără ea nimic n-ar mai fi la fel. Simți asta în cel puțin câteva momente din fiecare spectacol regizat de el.
Pandemia i-a forțat pe mulți regizori să-și regândească spectacolele, Gábor Tompa n-a făcut asta. A ținut cont de restricții, dar în același timp a încercat țină trupele unite; în niciunul din teatrele unde a lucrat nu erau toți artiștii vaccinați, dar n-a făcut din această stare de fapt motiv de dezbinare, ci a mutat atenția tuturor pe creație, pe ceea ce aveau de făcut: să aducă un spectacol foarte bun la scenă. Artiști foarte diferiți, din toate punctele de vedere, dar cu poftă de muncă, probabil că toți căutau astfel să anuleze efectele pandemiei. De altfel, Gábor Tompa a observat că și spectatorii erau avizi de artă, de teatru de calitate, așa se explică și parte din succesul montărilor lui din toată această perioadă. Pentru spectacolul de la Porto a făcut repetiții, cu acordul tuturor și cu respectarea tuturor măsurilor de protecție chiar și în timpul când au fost închise teatrele; acolo închiderea instituțiilor artistice a durat doar o lună, spre deosebire de scenele românești, care au fost mult timp închise, sau dacă au fost deschise, au funcționat cu 30% din capacitate.
Richard al II-lea – Vígszínház-Pesti Színház, Budapesta
La ora când acest material va fi urcat pe site, la Craiova se va fi jucat deja Macbett, în regia lui Silviu Purcărete. (În relatările lui Gábor Tompa apar referințele la acest spectacol ca și cum nu s-ar fi jucat încă, dar am preferat să las așa pentru cursivitate.) De asemenea, la Cluj deja au început repetițiile pentru Prometeu 22, spectacolul care face parte din proiectul UTE Catastrofă. După cum observați, Gábor Tompa are treabă, muncește cât alți trei-patru artiști și tot ce sper este ca în viitorul apropiat să fie din ce în ce mai mulți ca el. Avem nevoie de astfel de oameni!
Scaunele, Teatrul Național din Luxemburg
***
Teatrul Național din Porto a aniversat anul trecut 100 de ani de existență, o aniversare austeră, într-un fel (dat fiind contextul internațional). Pe 9 martie anul acesta s-a încheiat anul aniversar al Teatrului Național din Porto, iar la premiera spectacolului Așteptându-l pe Godot a fost și președintele țării. A fost un succes inclusiv la public, iar după o lună spectacolul a început să se joace în țară, pentru că între timp teatrul a intrat într-un amplu proces de renovare, dar un proces care s-a încheiat foarte repede, în aproape șase luni.
*
În Luxemburg sunt peste 10.000 de români și mulți ucraineni, croați, muntenegreni, africani ș.a.m.d., deci și publicul este foarte divers. Spectacolul [Scaunele] a fost în limba franceză și am avut această idee, de a face o distribuție mixtă, pentru că eu cred că e bine ca dintre cele două personaje, domnul bătrân și doamna bătrână, cum sunt ei numiți, care au 95, respectiv 94 de ani, (vârsta fiind metaforică la Ionesco) ca măcar unul dintre ei să se apropie de vârsta personajului. Nu cred că actori de 94-95 de ani ar putea juca fizic acest spectacol greu. Un actor din Franța, Patrick Le Mauff, a jucat alături de Oana Pellea, cu care am lucrat ultima dată la Craiova, pentru Hamlet, deci au trecut exact 25 de ani de când n-am mai lucrat împreună. Eram dornic să reluăm această colaborare. Ea a jucat (și joacă în continuare) într-un spectacol [după același text] de la Teatrul Bulandra de foarte mulți ani, dar e un spectacol foarte, foarte diferit față de ceea ce am făcut eu. N-a fost deloc ușor pentru ea, dar a fost într-o formă excelentă. L-am avut pe Dragoș Buhagiar ca scenograf, deci a venit și o echipă din România și am avut și o conferință (de fapt o întâlnire) după spectacol, moderată de George Banu, care a venit de la Paris special pentru premieră.
*
Mi se pare un lucru important să încercăm să continuăm colaborarea spirituală europeană. Un lucru care ne unește și nu ne divizează. De aceea, în UTE am inițiat anul trecut acest mare proiect care se numește CATASTROFĂ, la care participă șaisprezece teatre, unele sunt teatre membre, altele parteneri UTE. În cadrul proiectului se vor crea șapte spectacole, pornind de la textele grecilor antici adaptate de tineri dramaturgi sau regizori la situații contemporane. Este vorba de Orestia, Prometeu înlănțuit, Othello ș.a.m.d. De exemplu, Porto face coproducție cu Strasbourg, Barcelona cu Belgrad, Cracovia cu Thessaloniki, Madridul și Luxemburg cu Sofia, iar noi, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, cu Teatrul de Stat din Constanța. Eu, ca regizor, am fost invitat mai demult la Constanța să pun în scenă un spectacol și m-am gândit că ar fi o bună ocazie să facem o colaborare cu teatrul din Constanța, dar și cu Teatrul Național din Ljubljana care este candidat să intre în UTE anul viitor. Noi – cele trei teatre – vom face Prometeu înlănțuit, inspirat puțin și de Catastrofa lui Beckett, dar nu va fi chiar textul lui, ci motivul – Zeus este un regizor care manipulează tortura lui Prometeu. În acest spectacol mă interesează condiția acelui artist, a intelectualului care aduce lumina cunoașterii pentru omenire și sfidează pe zeii care cârmuiesc, chiar cu prețul unei torturi nemaipomenite, extreme. Aici există și motive contemporane: corul va reprezenta această medie mainstream, foarte manipulativă, înfometată și ahtiată de senzație și de breaking news, de repetarea aceluiași mesaj până la obsesie. Pentru mine e un fenomen tragicomic și cred că paradoxul acestei lumi digitalizate și tehnocrate, în care viteza informației este extrem de mare și dezinformarea se răspândește tot cu aceiași viteză și e mai bine să fim echilibrați, să încercăm să rămânem obiectivi, să nu ne lăsăm purtați de valurile acestea emoționale care duc la o divizare și mai mare, și mai extremă și la perpetuarea la infinit a discursului de ură.
Muzica la această coproducție este semnată de Vasile Șirli, iar echipa spectacolului este mixtă; în rolul lui Prometeu va fi Igor Samobor, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din Slovenia, fost director al Teatrului Național din Ljubljana; el a fost la Cluj cu ocazia extraordinarului spectacol Faust, în regia lui Tomaž Pandur, un spectacol pe care noi l-am prezentat ca un omagiu adus acestuia (abia murise în vara aceea, la doar 52 de ani). Sunt patru actori de la Ljubljana, cinci actori de la Teatrul de Stat din Constanța și șase de la teatrul din Cluj. Inițial ne propusesem să repetăm la Constanța, dar pentru că teatrul (clădirea acestuia) a intrat în lucrări de consolidare și nu se știe când va fi posibil să se joace acolo, am mutat repetițiile la Cluj și pe 1 iulie vom avea premiera acestui spectacol. Carmencita Brojboiu face scenografia, Ferenc Sinkó face coregrafia, Vasile Șirli muzica, deci avem artiști din toate cele trei teatre.
*
Tot în aceiași perioadă, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va mai avea o premieră, pe 5 iulie, la sala Studio, Tinerii barbari în regia lui Attila Vidnyánszky Jr., cel care a făcut un spectacol extraordinar cu Romeo și Julieta. Acest spectacol a devenit un fel de-al doilea Unchiul Vanea la Cluj, pentru că biletele se epuizează imediat ce se pun în vânzare. Un spectacol care impresionează și pe tineri, pentru că este vorba despre lumea văzută de acești tineri de 20 și ceva de ani, dar și directorii de festival și criticii de teatru au fost impresionați. După premieră, Prometeu 22 va fi prezentat la Ljubljana între 15 și 22 octombrie, iar după aceea va reveni la Cluj, în cadrul festivalului Interferențe, care va avea loc anul acesta între 7 și 27 noiembrie. După aceea, spectacolul va pleca la Constanța, iar în ianuarie, la Porto va avea loc festivalul celor șapte spectacole din cadrul proiectului UTE, Catastrofă.
*
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj se află în fața unui proces de renovare, care va dura mult mai mult decât cel al teatrului din Porto: modernizarea și renovarea Sălii Mari a teatrului, a scenei și a sălii, plus renovarea unor părți din clădire, care este parte din patrimoniul național. Vrem să extindem clădirea, prin crearea unor spații absolut necesare, astfel încât Teatrul și opera să poată să-și continue în paralel activitatea, mai ales repetițiile. Opera Maghiară s-a înființat în 1948, dar și acum, de exemplu, cabinele actorilor sunt folosite și de membrele corului Operei. Lucrările sunt prevăzute în proiectele CNI-ului, probabil că în cel mai bun caz, după ce se vor desfășura etapele necesare de licitație la studiul de fezabilitate, la proiectul propriu-zis și la execuție, probabil că peste un an și ceva se vor demara efectiv lucrările. Deci stagiunea 2022 – 2023 o vom putea desfășura integral în sediul teatrului, după care va trebui să ne gândim la varianta B; probabil că vom lucra în Sala Studio și vom face în țară deplasări, pentru că am rămas în urmă cu niște invitații de onorat.
Rinocerii, Teatrul Național Timișoara
*
Avem de onorat foarte multe invitații, participări la festivaluri internaționale. Aș aminti câteva, care au fost amânate din cauza pandemiei și pentru care trebuie reluate repetițiile, pentru că nu s-au mai jucat în ultimul timp. Încep cu Rosmersholm (regia Andriy Zholdak), care nu s-a mai jucat de aproape doi ani, dar a fost invitat la Oslo, la Tokio, la Sarajevo. Nora, în regia lui Botond Nagy a fost invitat la Praga, în Serbia și la Oslo. Leonce și Lena trebuia să plece la Mexico City, dar trebuie să renegociem posibilitatea revenirii acolo. Mai avem și alte invitații – Hamlet la Paris, spectacol cu care am participat recent la Festivalul MITEM de la Budapesta, festival la care a participat anul trecut Nora; de altfel, la acest festival au fost foarte multe trupe și artiști români, Silviu Purcărete a fost de mai multe ori acolo, Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu a participat și el în mai multe rânduri. Sunt multe invitații și apropo de Porto, vor fi și mai multe colaborări și schimburi de spectacole între teatrele care fac parte din UTE.
*
Reconstrucția teatrului nostru este de mai lungă durată, pentru că noi nu avem trape și nici turnante la scenă, trebuie să săpăm foarte adânc, sub scenă și sub sala de spectacole. Dacă vom reuși, atunci va ieși ceva foarte frumos și funcțional. La Porto a durat mai puțin renovarea, pentru că ei aveau deja dotările la scenă, ei au renovat practic sala și foaierul. După renovare s-a reluat seria de reprezentații cu Așteptându-l pe Godot, paisprezece spectacole la rând, dar înainte spectacolul fusese în turneu la Madrid, Bordeaux și în Spania. La ora actuală spectacolul nu se mai joacă, nu știu dacă vom reuși să-l aducem la Interferențe, dar asta depinde dacă actorii vor relua contractele cu teatrul. Teatrul Național din Porto a angajat șapte actori pentru o perioadă de trei ani, special pentru acest spectacol, o excepție, ceea ce a contat enorm.
Hamlet, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
*
Despre BukFeszt, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti (care va avea loc la început de iunie în București), eu cred că el are o justificare, pentru că există o tradiție. Chiar în anii ’90, dar chiar și în anii comunismului au fost întâlnirile teatrelor minorităților naționale, unde au participat și Teatrul German și Teatrul Evreiesc ș.a.m.d. Pe urmă, la Sfântu Gheorghe, în anii 90, unde am luat primul premiu al spectacolului Cântăreața cheală la festivalul teatrelor minorităților (1992). După aceea, din motive financiare s-a mai renunțat, dar între timp Departamentul interetnic din Ministerul Culturii a continuat să organizeze fie la Gheorghieni, fie la Satu Mare acest festival, care nu a reușit întotdeauna să reunească toate teatrele cu trupe de maghiari, germani etc. Ideea este să se aleagă cele mai bune spectacole ale acestor teatre, nu să se treacă în revistă activitatea lor. Se întâmplă și în alte țări, dar sunt surprins că uite, suntem în luna mai, și eu habar n-am că există un festival al teatrelor maghiare la București.
*
Pe 24 mai jucăm la Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare, Macbett, în regia lui Silviu Purcărete. De fapt, se va organiza acolo o aniversare a lui Purcărete (70 de ani de viață), aniversare întârziată de pandemie. Hamlet-ul va fi invitat la următoarea ediție a acestui festival. Interesant este faptul că acum e prima oară când participăm la festivalul de la Craiova, deși am avut multe spectacole pe textele lui Shakespeare, puternice și apreciate peste tot unde s-au jucat.
*
Eu am acum în plan foarte multe proiecte posibile, pe care trebuie să le pun în ordine. Voi face la Belgrad, la Teatrul Dramatic (teatrul care face parte din UTE), un Shakespeare, încă nu ne-am hotărât ce text. Voi face Pelléas et Mélisande de Debussy la Opera Maghiară din Cluj. Poate că voi face și un spectacol în două personaje pentru Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat, I am the wind de Jon Fosse și pentru teatrul din Sibiu am un proiect, Bătrânul și marea, o adaptare după Hemingway (pentru la anul). În același timp, acum am renegociat la teatrul din Seattle montarea unui text de Ionesco, Ucigaș fără simbrie, pe care trebuia să-l fac în 2020, dar a fost amânat din cauza pandemiei; tocmai a fost reconfirmat directorul artistic al teatrului, care m-a căutat și o să fac în 2023 Ionesco. Voi reveni probabil și la Porto, peste un an, ca să fac un Cehov și mai am un proiect care încă nu s-a definitivat, să fac Timon din Atena, la Piccolo Teatro di Milano, cu Toni Servillo.
În același timp, probabil că voi reveni la Timișoara, unde am discutat despre posibilitatea de a monta Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Brecht sau adaptarea unei cărți despre Revoluție, iar la Teatrul Național din Cluj tot un Ionesco voi face. Deci, până la urmă, cu cât înaintez în vârstă mă apropii de visul meu din tinerețe, acela de a face integrala Ionesco (n-o să reușesc, dar măcar mă apropii). Probabil că acum voi face Victimele datoriei. Proiectele enumerate acum se întind pe un an și jumătate.
