Tema ediției 2024 a FILTM e suficient de ambițioasă, încât să anuleze orice temere legată de numărul 13, fix atâtea ediții are festivalul înființat de Oana Boca-Stănescu, Ioana Gruenwald și Robert Șerban. Între timp echipa s-a modificat, a plecat Oana Boca-Stănescu și a venit Marilena Tudor, iar celor trei li s-a alăturat Daniela Rațiu și Alexandru Potcoavă. Echipa FILTM 2024 nu doar că nu se întreabă care e rostul literaturii, ci mută atenția pe relațiile dintre literatură și celelalte medii creative, lăsând libertate absolută invitaților să în alegerea și explicarea acestor alianțe. Experiențele personale, studiile și cercetările mai mult sau mai puțin vizibile pentru ceilalți îi transformă pe invitații FILTM în adevărate persoane-resursă, veritabili parteneri de dialog și, de ce nu, modele. Faptul că invitații au ajuns deja (la ora la care scriu) în câteva școli din județul Timiș contribuie decisiv la diversificarea publicului-țintă, ceea ce cere din partea vorbitorilor o adaptare continuă a discursului. Unii dintre invitați nu sunt nici pe departe la primele întâlniri cu publicul, alții au cariere universitare, dar sunt și unii mai puțin (spre deloc) cunoscuți publicului cititor; așa se explică dinamica publicului, dar și întrebările care vin dinspre acesta.
Deschiderea ediției cu număr norocos a FILTM a aparținut doamnelor, Lorina Bălteanu și Daniela Rațiu. Celor două ar fi trebuit să li se alăture Semezdin Mehmedinović, dar boala l-a ținut departe de Timișoara. Ambele scriitoare sunt jurnaliste, ceea ce i-a facilitat moderatorului serii, Cristian Pătrășconiu, medierea discuției. Întrebări variate, care au vizat atât creionarea unor portrete de autor – scriitoarea de origine basarabeană, care trăiește la Paris era aproape o necunoscută pentru cei mai mulți din sală –, dar și expunerea crezurilor literare sau a reperelor valorice după care se orientează atunci când scriu. S-a vorbit prea puțin despre aliații literaturii, în schimb toți ne-am convins pe deplin că Lorina Bălteanu e o scriitoare cu un umor sănătos, alimentat de experiență de viață unică și asimilată unei culturi generale solidă. Nu-i este deloc teamă să recunoască când nu știe, după cum nu minimalizează deloc importanța unor aspecte foarte importante atunci când vine vorba de rolul scriitorului în comunitate, relația dintre acesta și regimul politic. Legată cu funia de pământ este primul său roman apărut la Editura Cartier în 2023, dar în portofoliul de scriitoare are mai multe volume de poezie. Așa se explică și frumusețea poetică a fragmentelor citite, ba chiar și poemul citit de fiica sa, care e parte integrantă din roman. Daniela Rațiu a vorbit cu precădere despre volumul Sfârșitul lumii e un tren, apărut tot la Editura Cartier (în 2023). Construit pe baza unei documentări solide, romanul se transformă într-o reverență adusă istoriei orale, pentru că autoarea a plecat de la poveștile mamei despre trenurile foamei, trenurile care au adus în Banat moldovenii plecați din Basarabia după al doilea război mondial. Un eveniment cu consecințe dezastruoase, care a marcat generații întregi de oameni și cu deloc puține victime în rândul refugiaților. Umorul Lorinei Bălteanu a făcut casă bună cu seriozitatea și determinarea Danielei Rațiu. În loc de concluzie, două afirmații ale scriitoarei din Republica Moldova:
Cartea mea n-o să facă lumea mai buna.
respectiv
Dar unde o să fim înmormântați? Unde e pământul mai ieftin decât acasă?
*
Bun venit în Matrix! – De la fake news la fake reality, întâlnire cu jurnaliștii Marian Voicu și Cătălin Gomboș (www.veridica.ro). Un motiv excelent să vizitez Colegiul Național C.D. Loga, din centrul Timișoarei. O temă grea, aș risca să spun „la modă” (din păcate), care cere și o foarte documentare, dar și o foarte bună punere în context. Marian Voicu e jurnalist TVR și autorul volumelor Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani și Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism). Cătălin Gomboș e jurnalist radio și autorul volumului Piano Man în Casa Războiului: Însemnări din Irak și Afganistan. Împreună au contribuit la înființarea Radio Chișinău și au veridica.ro, un site dedicat demontării fake-news-urilor, dar și educație media, astfel încât orice amator de informații să aleagă cele mai bune/credibile surse de informare.
Este destul de complicat să vorbești unor elevi de clasa a noua despre fake-news, fără să ai multe studii de caz, exemple și capacitatea de a pune întrebări în momente-cheie. S-a văzut experiența celor doi – nu sunt nici pe departe la prima întâlnire de acest fel, umblă peste tot prin țară, în speranța că tăvălugul dezinformării va face mai puține victime; chiar dacă personal am simțit nevoia unei contextualizări mai bune sau a unor definiri mai clare a unor termeni, elevii Colegiului Național C.D. Loga au fost curioși, prinși de subiect, pentru că la final întrebările au fost relevante și revelatorii, deopotrivă. Sunt convinsă că ceea ce au aflat astăzi le va fi de folos și sursă de reflecție pe viitor, dar cel mai mult contează că au început să se îndoiască. Îndoiala, scepticismul și abordarea unei știri (sau a unei informații de pe un site generalist) cu o oarecare detașare sunt ingrediente de bază pentru formarea unui tânăr responsabil, implicat în viața cetății.
*
Pe Cristian Iftode l-am avut invitat la elevii mei, le-a vorbit despre conceptul de „viață bună” din punct de vedere filosofic și n-o să uit cum a dinamizat discuția plecând de la o anumită teorie despre război. Cu celălalt conferențiar, Constantin Vică, m-am tot întâlnit pe la conferințe de filosofie, iar activitatea Centrului de Cercetare în Etică Aplicată mi-e foarte cunoscută (anii trecuți, colegul celor doi, Emilian Mihailov, a fascinat audiența într-atât de mult, încât o întâlnire de o oră s-a transformat într-una de două). Dincolo de faptul că le știam capacitatea oratorică și logica discursului, mă interesa subiectul conferinței propusă de cei doi, mai ales că dintre toate întâlnirile la care am asistat până acum, a lor a fost cea mai apropiată de tema festivalului de anul acesta: literatura și aliații ei. Resetând literatura: Ctrl+Alt+Scrie: AI și democrația noilor genuri literare a fost moderată de Florin Lobonț (prof. univ. la Universitatea de Vest din Timișoara), care s-a dovedit un bun cunoscător al subiectului, astfel încât întrebările sale i-au provocat pe cei doi vorbitori să fie pe cât de spontani pe atât de argumentați în discurs. Un mic curs de istoria filosofiei, abordat prin prisma relației cu inteligența artificială, care a fost privită atât ca produs al minții umane, cât și ca instrument de creație cu o oarecare autonomie în raportul cu omul. Privită ca o inteligență naturală colectivă, IA-ul nu mai pare atât de înspăimântătoare, în schimb capătă o importanță covârșitoare separarea instrumentului de produsele obținute cu ajutorul acestuia, ceea ce conduce la două forme de discurs, ambele la fel de importante. În acest context devine vitală discuția cu privire la conceptul relațional de personalitate (identitate) și așa se justifică de ce creativitatea nu este democratică, ci elitistă. Într-o cultură a remixului – excelente trimiterile la cinematografie – uzanța ajunge să crească puterea IA-ului. Cu alte cuvinte, cu cât folosim mai mult inteligența artificială, cu atât ea devine mai rafinată, mai autonomă și mai puțin predictibilă în ceea ce privește produsele ei. Textele literare scrise cu ajutorul IA-ului sunt lipsite de stil, asta o știe toată lumea, dar merit oare să lucrăm pe un asemenea text, să-l facem mai bun? Deloc întâmplătoare abordarea problemei drepturilor de autor asupra unui astfel de text și a condiției redactorului unei cărți tradusă cu ajutorul IA-ului.
O dezbatere care s-ar fi putut prelungi mult timp, dacă n-ar fi urmat imediat cea cu Mathias Enard. Într-un acord perfect cu tema ediției 2024 a festivalului timișorean, dezbaterea a reușit să facă ceva aproape imposibil de crezut: să propună auditoriului argumente solide, care pot fi folosite atât de sceptici, cât și de optimiști – vom ajunge să fim dominați de IA, cât de optimiști avem voie să fim, răul a fost făcut, avem IA ca produs, dar depinde de noi cum și cât îl vom folosi. E nevoie de cât mai multe astfel de dezbateri, nu doar pentru a dezvolta gândirea critică în rândul tinerilor, cât mai ales pentru a putea face loc discuției despre cum va arăta viitorul.
