Cleopatra. O analiză

Duane W. Roller este istoric și clasicist, profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. Specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene, a publicat mai multe cărți de specialitate. În 2010, îi apărea volumul Cleopatra. A Biography, tradus în limba română de Emanuela Jalbă-Șoimaru, la Editura Humanitas, în anul 2024, fiind una dintre aparițiile editoriale semnificative pentru piața de carte din România.

Cleopatra este unul dintre personajele istorice arhicunoscute, în aparență, însă, în esență, multe mai sunt de aflat și descoperit, cu atât mai mult cu cât epoca în care regina Egiptului a trăit și a domnit este una extrem de complexă. Cercetată în lucrări de istorie, Cleopatra a oferit numeroase speculații și interpretări în relativ scurta viață pe care a avut-o, referirile la ea făcându-se, de cele mai multe ori, la superlativ, deși etica istorică își propune să modereze superlativul absolut. După rafturile de biblioteci întregi cu volume sau capitole despre Cleopatra, la ce bun încă o biografie? Cartea istoricului Duane W. Roller este o analiză complexă și comparativă, surprinzând personajul istoric în contextul epocii sale, în contextul familiei și al relațiilor de putere, căutând să contureze numeroasele trăsături ale personalității sale, trecând peste prejudecățile sau falsurile istorice apărute imediat după moartea sa.

Puține personalități din Antichitatea clasică sunt mai cunoscute și, în același timp, mai puțin studiate decât Cleopatra VII (69-30 î.Hr.), regina Egiptului. Subiect al unui vast repertoriu al culturii populare din perioada ulterioară Antichității și, de asemenea, figură semnificativă în literatură, artă, muzică, Cleopatra însăși este surprinzător de puțin cunoscută și, în general, neînțeleasă. Chiar și în anii următori morții sale, memoria ei a fost blamată de cei care au învins-o, contaminând astfel sursele antice.

Cartea este structurată în 9 capitole, precedate de Introducere, Epilog și Anexe, urmărind, cronologic, evoluția personajului istoric, prin descrierea, la început, a mediului cultural și social în care s-a născut Cleopatra, educația de care a avut parte, apoi ascensiunea politică și relațiile dezvoltate cu celelalte regate sau imperii ale vremii, printre care un loc de cinste îl ocupa Imperiul Roman. Cleopatra s-a născut în anul 69 î.Hr. într-o linie descendentă din familia regilor ptolomeici, tatăl său fiind Ptolomeu XII, o personalitate controversată atât din punct de vedere politic, cât și personal. Despre Cleopatra se consideră că era pe trei sferturi macedoneană și pe sfert egipteană, iar gustul pentru cultura înaltă ar fi fost inspirat de mama egipteană și mai puțin de ptolomeici. Cei din urmă se considerau succesori ai lui Alexandru Macedon în Egipt, putându-se observa amestecul simbolic între conceptul de regalitate și semnificațiile sale religioase, concepție ce avea să rămână o constantă pentru forma de guvernare a Egiptului timp de 275 de ani.

În calitate de succesor numit al lui Alexandru în Egipt, Ptolomeu însuși își putea asuma rolul de faraon, asigurându-și o legătură în plus cu ilustrul său predecesor și cu țara sa adoptivă, ambele aspecte fiind surse importante ale puterii sale. De la inaugurarea lui Ptolomeu ca rege al Egiptului și până la moartea Cleopatrei VII, 275 de ani mai târziu, această amalgamare a rolului istoric religios și cultural al faraonului cu conceptul de regalitate grecească inspirat de Alexandru a stat la baza formei de guvernare a Egiptului.

Încă de la începuturile dinastiei Ptolomeilor, s-a încercat și căutat stabilirea unor relații strânse cu Roma. Primul care a făcut acest pas este considerat Ptolomeu II, chiar în preajma Primului Război Punic (264-241 î.Hr.). La finalul războiului, în timpul lui Ptolomeu III și, cu atât mai mult, în timpul lui Ptolomeu IV, relațiile dintre Roma și Egipt au fost suficient de strânse pentru ca un roman să fie numit comandantul garnizoanei ptolomeice de la Itanos din Creta.Relațiile dintre cele două spații aveau să se consolideze și mai mult în perioada următoare, mai ales după 175 î.Hr., când Ptolomeii erau amenințați de seleucizi și au dispus de ajutorul roman, însăși ambasadorul Romei, C. Popilius Lenas, a negociat cu regele seleucid Antioh IV la Eleusis, determinându-l să se retragă de pe coasta egipteană. Din acest moment, influența romană avea să crească și mai mult în Egipt, romanii amestecându-se și în operațiunile dinastice.

Cu toată structura mozaicală a Alexandriei, aici se afla cea mai mare și importantă bibliotecă din lume și, mai mult, chiar și un centru de cercetare. În acest mediu cultural și intelectual s-a format tânăra Cleopatra, putând intra în contact cu mari învățați ai vremii, din varii domenii. Aceasta a studiat în cadrul bibliotecii, apărând și ca autoare a unor lucrări de medicină.

Nu se știa cum a fructificat Cleopatra relația cu acești savanți, dar se presupune că putea studia la bibliotecă și putea asista la cursuri la Mouseion, ambele făcând parte din complexul palatului regal. Ea însăși autoare de lucrări medicale, este posibil să fi studiat cu medicii și farmacologii de la curtea tatălui ei. Un anume Filostrat i-a fost preceptor în filozofie, retorică și oratorie.

De asemenea, sursele vremii o menționează pe Cleopatra ca fiind poliglotă, cunoscătoare a mai multor limbi străine, precum: etiopiană, troglodită și limbile evreilor, arabilor, sirienilor, mezilor și parților, dar și multe altele. Plutarh este cel care menționează că știa și latină, deși romanii insistau să vorbească greacă în relațiile cu ei.

După îndelungii ani de studiu, între 51 și 47 î.Hr. s-a petrecut ascensiunea la tron, care a creat numeroase probleme încă de la început. Ptolomeu XII i-a lăsat la tron pe Cleopatra și pe fratele acesteia, Ptolomeu XIII, dar Cleopatra a acționat rapid pentru a se afirma. Din martie până în vara lui 51 î.Hr., cel mai probabil Cleopatra își eliminase fratele de la conducere, deoarece documentele care datează din 29 august o menționează ca unică suverană. Veștile aveau să ajungă și la Roma. Astfel că în 48 î.Hr., Iulius Cezar sosea în Alexandria, cu atât mai mult cu cât i se datorau 17,5 milioane de drahme, datorie neachitată niciodată în totalitate de către egipteni. Amestecul roman nu avea să se limiteze doar la atât, ci Pompei a decis să încalce termenii testamentului lui Ptolomeu XII și să îl numească pe Ptolomeu XIII unic conducător. În acest fel, sursele sugerează că Cleopatra fie a fost exilată în mod oficial, fie a simțit în cele din urmă nevoia să părăsească Alexandria. Situația nu avea să dureze, dat fiind că în scurt timp avea să izbucnească războiul civil dintre Cezar și Pompei.

Relațiile dintre Cleopatra și Cezar au ocupat numeroase pagini ale istoricilor, de-a lungul timpului. Cert este că Cezar a hotărât prin decret ca Cleopatra și Ptolomeu XIII să își rezolve diferendele prin negocieri care să se desfășoare în fața sa. Cu toate că lucrurile păreau că se pot așeza, nu era atât de simplu, având în vedere setea de putere a fiecăruia dintre ei. Cleopatra avea să se înfățișeze în fața lui Cezar înaintea fratelui său, iar documentele susțin afirmația istoricului conform căreia indiferent de modul în care regina a apărut în fața lui, Cezar a fost cucerit pe loc.

La 23 iunie 47 î.Hr., se năștea primul copil al Cleopatrei, pe care a ales să-l numească Cezarion, de unde și asocierea cu faptul că ar fi fost fiul lui Cezar. Perioada următoare, până în anul 40 î.Hr., este considerată cea de consolidare a imperiului. În 44 î.Hr., Cezar era asasinat, iar la Roma se pregătea următorul triumvirat, în cadrul căruia aveau să se alieze Lepidus, Antoniu și Octavian, succesorul de drept al lui Cezar. În acest context, regina trebuia să se remarce în cadrul noului regim de la Roma, unde Octavian, în vest, era încă un factor necunoscut, iar Antoniu era în mod evident persoana aflată la putere. Astfel că relațiile dintre Cleopatra și Antoniu nu întârziau să se contureze, ajungând până la a-i oferi încă doi moștenitori. În plan politic, Antoniu contribuie decisiv la realizarea multor obiective ale Cleopatrei, cum ar fi extinderea propriului stat. Însă, în relația personală și statală dintre cei doi o influență semnificativă a avut-o Octavia, soția legitimă a lui Antoniu și sora lui Octavian, femeie educată și implicată în politica de la Roma. Cu toate acestea, Cleopatra continuă să își consolideze statul, în primul rând, prin asigurarea resurselor financiare, obținute din arendarea terenurilor, producția agricolă semnificativă, care putea aproviziona Roma timp de patru luni pe an. Dezvoltă relațiile comerciale, exportând ulei, măsline, cereale, vin, textile, metale, zahăr, unt fin, orez, bumbac, mătase, pietre prețioase. De asemenea, restabilește emisia de monede la Alexandria, fabricând monede din bronz. În aceeași măsură, regina s-a preocupat și de noi construcții regale sau restaurarea celor vechi, iar cea mai importantă construcție arhitecturală din Alexandria Cleopatrei a fost un Cezareion, o incintă în onoarea lui Iulius Cezar.

În planul politicii externe, Cleopatra a întreținut relații importante și în afara Romei, cu aliați precum: Arhelau din Capadocia, Malhos de Nabateea și Irod cel Mare, cu cel din urmă raporturile fiind extrem de conflictuale, deși familiile celor doi s-au aflat mult timp în contact apropiat, așa cum menționează sursele care provin de la Iosif Flavius și Nicolae din Damasc.

Între 34 și 30 î.Hr. avea să se producă inevitabila cădere, produsă într-un context extrem de complex, dar, mai cu seamă, în contextul relațiilor cu Roma. În 33 î.Hr. triumviratul s-a terminat și nu a mai fost reînnoit, totul culminând cu Bătălia de la Actium, din 2 septembrie 31 î.Hr. Semnificațiile acestei operațiuni militare au fost profunde, devenind un eveniment legendar în istoria lumii, punând capăt vieții lui Antoniu, dar și conducerii politice și vieții Cleopatrei.

Sfârșitul lui Antoniu și Cleopatra avea să fie unul extrem de tragic. Aflând de presupusa moarte a Cleopatrei, Antoniu, ajuns într-o stare nervoasă deplorabilă, se înjunghie, iar ultimul lucru pe care mai apucă să îl vadă este, de fapt, chipul reginei, iar Cleopatra, urmând să fie trimisă la Roma, se sinucide și ea, deși cauza nu este foarte clară. Fie mușcată de o cobră, fie otrăvită. Astfel, Octavian a anexat Egiptul ca provincie romană.

Studierea unei personalități cum a fost Cleopatra este un demers întotdeauna complicat, deoarece implică și o solidă cunoaștere a contextului spațiilor istorice analizate. De asemenea, presupune o cercetare cât mai amănunțită a surselor pentru a putea realiza o analiză cât mai apropiată de adevărul istoric.

Cleopatra a supraviețuit prăbușirii ambițiilor sale. Nu numai că a fost obiect de cult în Egipt cel puțin până în secolul al IV-lea d.Hr., dar a constituit și un model important pentru formarea Imperiului Roman.

Cleopatra de Duane W. Roller