Legătura de chei: O mărturie diplomatică / Teodor Baconschi în dialog cu Armand Goşu

Cine şi-ar închipui că „o mărturie diplomatică” ar putea fi atât de captivantă încât să nu te poţi desprinde de ea până la ultimul cuvânt? Mie aşa mi s-a întâmplat. Am citit „Legătura de chei” cu o plăcere şi o curiozitate nedisimulate. Mărturisesc că, pentru mine, Teodor Baconschi a devenit o persoană de interes după ce i-am citit eseul „Facebook. Fabrica de narcisism”, apărut la începutul anului trecut la Editura Humanitas. Până atunci numele său „de rezonanţă străină, slavă” doar îmi trecuse pe lângă ureche şi nu cred că îi ştiam, cu adevărat, fizionomia sau parcursul profesional. Aşadar, „Legătura de chei” a avut elemente de noutate şi nu doar sub aspectul informaţiilor strict profesionale şi tehnice…

Cartea este concepută ca „un interviu – fluviu între doi oameni care iubesc diplomaţia“, respectiv între Teodor Baconschi, fost ministru de externe al României, şi Armand Goşu, cunoscut politolog, publicist şi bun prieten. Uşor de citit, cu o ritmicitate foarte inspirată (întrebare urmată de un răspuns relativ scurt, care nu te lasă să te pierzi), limbaj viu, analiză fină şi informaţii inedite despre această lume la care puţini au acces, dar şi o viziune clară pentru viitor, ceea ce e oarecum rar, pentru că nu mulţi reprezentanţi ai noştri din posturi înalte s-au dovedit a fi vizionari, între paginile ei sunt consideraţii despre diplomaţie, scutite de „pedanteria unor lecţii formale”, cu exemple din România, cea de acum dar şi cea din vechime, precum şi modele de urmat din alte diplomaţii externe.

„Diplomaţia este când artă (marţială!), când ştiinţă, când sport extrem!”.

Interviul începe cu o scurtă biografie a lui Teodor Baconschi şi cu descrierea perioadei în care a îndeplinit rolul de ambasador al României în trei capitale europene: Roma, Lisabona şi Paris, trecând mai apoi în fotoliul de ministru al afacerilor externe pe care l-a deţinut în perioada 2009 – 2012.

„M-a cuprins pasiunea pentru profesiunea diplomatică, pe care am perceput-o ca pe o formă specială de asceză: nu-ţi aparţii, trebuie să observi o disciplină spartană, să-ţi cenzurezi discursul şi să nu uiţi, mai ales, că nu ai, ambasador fiind, păreri personale…”

Apoi subiectele se succed, parcă în cercuri concentrice, de la opţiunile personale de politică şi contextul naţional, la situaţia internă şi cultura diplomatică a vecinilor noştri, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, şi mai departe, Turcia, Suedia, Polonia şi Rusia, cu fostele sale „stan”-uri din Asia Centrală, la structurile şi rolul României în Uniunea Europeană şi NATO, la „Primăvara arabă” şi la relaţia cu Israelul, la proiecte finalizate sau rămase în silenzio stampa sau amânate sine die după terminarea atât de bruscă a mandatului său de ministru, creând un tablou amplu, o hartă relaţională a lumii de azi, fără pete complet albe dar cu multe zone sensibile sau explozive.

„Am trăit cele 25 de luni la cârma diplomaţiei ca pe o datorie complicată, preluată cu pasiunea meseriei mele şi cu sentimentul că România merită orice efort, tocmai pentru că e slăbită, expusă la derive şi ameninţată de spectrul regresului democratic.”

Am citit într-un articol faptul că Teodor Baconschi nu ar fi avut o misiune prea grea în a răspunde întrebărilor prietenului şi fostului său consilier de cabinet, Armand Goşu. Se poate. Nu ştiu. Cred totuşi că este o impresie falsă datorată stilului „oral”, proaspăt şi firesc, pe care Teodor Baconschi îl alege pentru a ne „iniţia” într-un domeniu altfel puţin atrăgător pentru omul obişnuit, ocupat îndeobşte să trăiască (doar) în România.J Însă nu vă lăsaţi amăgiţi. Dacă stilul pare simplu, analiza e cât se poate de complexă şi serioasă, iar concluziile sunt extrem de convingătoare. Iar celor care caută în fiecare carte a lui Teodor Baconschi o aventură intelectuală, le garantez că o vor găsi. Periplul prin capitalele diplomaţiei mondiale este unul antrenant şi vizual, pigmentat de amintirile şi experienţele personale ale autorului, iar portretele diferiţilor actori ai acestei lumi cu care a venit în contact au o expresivitate ce este rezultatul unei fine cunoaşteri caracteriale condimentată cu striaţii de umor subtil.

„Ceea ce a prevalat, în câmpul nostru intenţional, a fost „testimonialul”, adică datoria de a transmite, din prima sursă, o experienţă privilegiată, marcată de sobrietatea responsabilităţii asumate, dar şi de ironia subiacentă a privirii „înţelepte”, care cunoaşte vanitatea celor omeneşti şi perisabilitatea oricărui demers instituţional, mai ales în spaţiul nostru de referinţă.”

Aşa cum se întâmplă cu toate cheile de pe lumea asta, ele deschid uşile, dar de intrat trebuie să intrăm singuri. De aceea, vă recomand să păşiţi cu inima deschisă în lectura acestei cărţi ce ne lasă să desluşim lumea diplomaţiei globale, a geopoliticii, a afacerilor strategice şi a relaţiilor internaţionale, să înţelegem “jocurile de culise” ale liderilor ce, într-un fel sau altul, ne influenţează destinele, să recunoaştem pasiunea, dedicaţia şi eforturile diplomatului-autor şi să ne delectăm cu o lectură captivantă, având sentimentul că asistăm la dialogul lui Teodor Baconschi cu Armand Goşu dintr-un al treilea fotoliu…

Legătura de chei ce ni se înmânează ca să pătrundem în acest domeniu vast, dinamic şi nesigur precum nisipurile mişcătoare, o putem folosi la final pentru a tezauriza toate cunoştinţele dobândite, toate lecţiile învăţate şi toate lumile dezvăluite.

„Dacă această carte le va da unora convingerea că munca asiduă, dragostea discretă faţă de soarta acestei ţări şi tenacitatea de a urmări un vis pot înclina balanţa lumii româneşti în direcţia justă, atunci prezenta mărturie îşi va găsi rostul.”

Editura Curtea Veche;