Editura Litera vă așteaptă vineri, 28 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea volumelor Nomadism.Despre gândirea care devine corp de Laura T. Ilea și Simulacru și război. Discursul politic în postistorie de Arthur Suciu, recent apărute în Perspektiv, o colecție de non-ficțiune dedicată scriitorilor români contemporani coordonată de scriitorul Cosmin Perța.
Vă invităm să participați la întâlnirea cu scriitorii și invitatele lor, Camelia Beciu, antropolog și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Mihai Laurențiu Fuiorea, specialist în filozofie. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

Laura T. Ilea – Nomadism. Despre gândirea care devine corp
„Nomadului  îi şade bine cu drumul; sedentarului — cu drama. Pe când, pentru Deleuze, nomadul pur nu se scoală din fotoliu, Laura  T. Ilea e peregrină, a străbătut deşerturi, unde femeile nici nu se mai privesc de dinafară, nici nu mai sunt întrerupte de fotografii ori de eros. Îndepărtându-le de tehnoTerra, o energie vitală le animă. Ea produce noul, noul contemporan, uneori împingând condiţia umană înspre o revoluţie planetară, spre Marte, poate, dincolo de apogeul hibridului, unde heterotopiile scufundă hărţile. Ca lumea să nu fie auto-imundă, ea trebuie să devină nomadă.“ – Călin-Andrei Mihăilescu

Laura T. Ilea a publicat două romane (Cartografia lumii de dincolo, Humanitas, 2018, Les Femmes occidentales n’ont pas d’honneur, Harmattan, 2015), un volum de nuvele (Est, Harmattan, 2008), volume de eseuri literare printre care Literatura canadiană în infraroșu. Nihilismul feminin (Tracus Arte, 2015), Littérature et scénarios d’aveuglement –  Orhan Pamuk, Ernesto Sabato, José Saramago (Honoré Champion, 2013), și un studiu despre filosoful Martin Heidegger (Viața și umbra ei. Întemeierea existențială a cunoașterii, Idea, 2007). Volumul de eseuri Politiques du désir. Pour une condition relationnelle a apărut în 2021 la editura Mimesis din Milano, iar volumul de dezbateri Inflexiuni în 2022 la Editura Școala Ardeleană. Din 2023, publică texte de analiză literară și filosofică în rubrica „Intermitențe” a Observatorului Cultural. Autoarea predă la Departamentul de literatură comparată, Universitatea Babeș-Bolyai.

Arthur Suciu – Simulacru și război. Discursul politic în postistorie
„Care mai poate fi temeiul vieților noastre? De ce au eșuat ideologiile și mai toate tipurile de discurs vizionar? În ce să mai credem și ce șansă mai are politicul – înțeles ca tentativă de a ordona cumva întunericul ce ne așteaptă? Arthur Suciu își asumă riscul acestor întrebări foarte dificile și le răspunde printr-o analiză filosofică a mișcărilor și puterilor care se luptă să ne cucerească mințile după căderea comunismului.“ – Mihnea Măruță
Arthur Suciu este lector univ. dr. al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și scriitor. A publicat mai multe cărți la intersecția dintre filosofie, politică și literatură: Discursul autonom(2013, 2024), Drumul către viața privată (2009, 2020), Pierdut între medii (2020). Arthur Suciu are o îndelungată experiență în jurnalism și comunicare. După studii de filosofie, a debutat, în 2008, cu volumul de fragmente existențiale Contribuții la apocalipsă, ulterior publicând încă două volume, Fericirea în vid (2012) și Cel care așteaptă (Cartier, 2021). O amplă selecție a fragmentelor a apărut la editura Cartier, în 2024. În 2016, a câștigat premiul pentru debut literar al revistei „Convorbiri literare” cu romanul În gaură. A publicat și volumul de poezii O nouă pantă (Tracus Arte, 2023).
Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura