Misiunea unui muzeu (nu neapărat național) este să păstreze obiectele de artă în stare cât mai bună, să le expună și să atragă cât mai mulți vizitatori prin intermediul diferitelor programe asociate expozițiilor (permanente sau temporare). Depozitele unui muzeu ascund adevărate comori și puțină lume știe că un muzeu are nevoie și de ateliere de restaurare și conservare a obiectelor de artă – tablouri, obiecte din ceramică, tapiserii etc. Iubitorii de artă sunt obișnuiți să vadă ce e pe simeze, să admire, să compare și să dezbată asupra valorii intrinseci a obiectelor expuse. Puțini, extrem de puțini știu să facă diferența între original și copie, dacă originalul a suportat intervenții de-a lungul timpului etc. Oarecum, așa și trebuie să fie – specialiștii pe cât de importanți sunt, pe atât de puțini vizibili, altfel n-ar putea lucra. Din când în când apar în presă știri despre tablouri vechi, restaurate și expuse din nou în galerii celebre și foarte rar este pomenit efortul echipei de restaurare. Dincolo de can-can există multă, foarte multă migală, se caută obsesiv răspunsuri cu privire la cât este (ne)voie să se intervină, astfel încât să se poată vorbi în continuare de un produs original și nu de o copie etc. Nu întâmplător, frescele de pe zidurile bisericilor vechi (exterioare, dar mai ales interioare) sunt conservate doar pe suprafețe foarte mici, pentru că în timp peretele s-a degradat, s-a intervenit cu straturi de vopsea sau fumul lumânărilor a creat o peliculă foarte greu de îndepărtat (un singur exemplu dau aici – Biserica Domnească Sf Nicolae din Curtea de Argeș). Cu atât mai prețioase devin aceste mărturii istorice, iar eforturile restauratorilor ar trebui recompensate și valorizate cu mult mai mult decât o face societatea (românească) la ora actuală.
Muzeul Național de Artă al României are în derulare un program care se intitulează simplu Laborator, prin intermediul căruia își propune să expună obiecte restaurate, dar și să documenteze procesul de restaurare și conservare al acestora, astfel încât vizitatorii să înțeleagă și să aprecieze importanța muncii de cercetare, documentare și diversele specializări de care este nevoie pentru a readuce în circuitul muzeistic o operă de artă. Primele două expoziții au fost Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeștri” (2019), respectiv Laborator II. 1989. Restaurarea picturilor împușcate” (2020), iar cea de-a treia, care a avut recent finisajul a fost Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR. Sala Kretzulescu s-a dovedit a fi o alegere foarte bună pentru o astfel de expoziție, întrucât obiectele mari de ceramică, două lampadare de porțelan japonez realizate de manufactura Arita, alcătuite din 14 elemente suprapuse de porțelan pictat cu albastru cobalt sub glazură și cu emailuri colorate peste glazură (colecția Toma Stelian) aveau nevoie de un anumit spațiu de expunere. În jurul acestor obiecte au fost expuse cinci lucrări de pictură pe mătase și hârtie cu montări tradiționale și patru gravuri ukiyo-e (imagini ale lumii trecătoare). Expoziția a fost foarte bine panotată, astfel încât fiecare obiect expus a fost însoțit de o fișă care documenta procesul de restaurare, o combinație de ilustrații și date tehnice deloc greoaie, care a introdus vizitatorii în lumea fascinantă a restaurării. De departe, cei mai câștigați au fost tinerii, cei care au putut înțelege astfel cât de elaborată este munca din spatele unei expoziții temporare (sau permanente) cu obiecte de o anumită vechime. Expunerea inclusiv a instrumentelor folosite în procesul de restaurare a dat măsura fineții de care trebuie să dea dovadă specialistul atunci când face intervenții asupra unui obiect de artă.
Evenimentul de închidere al expoziției Laborator III. Aspecte din restaurarea unor lucrări de grafică și ceramică din China și Japonia aflate în patrimoniul MNAR a fost, în realitate, o serie de activități menite să încurajeze publicul să vină la muzeu. Demonstrațiile de ikebana, atelierul de caligrafie și pictură chinezească și miniconcertul de final au atras un public numeros. La ateliere au participat, de asemenea, Excelența Sa, domnul ambasador Han Chunlin, alături de doamna Zhang Lili, consilier cultural al Republicii Populare Chineze și Excelența Sa, domnul ambasador al Japoniei în România, Hiroshi Ueda, alături de soția domniei sale. Prezența Excelențelor Sale a fost onorată de domnul director al MNAR, Călin Stegerean, cel care i-a condus pe invitați în galerie și le-a dat câteva detalii cu privire la exponate. Eu n-am putut ajunge la atelierul de caligrafie și pictură chineză, în schimb am participat la cea de-a două demonstrație de ikebana, realizată de Andreea Georgescu (profesor autorizat al Scolii Sogetsu, Japonia) și la cele două recitaluri: primul de shakuhachi (flaut de bambus japonez), susținut de Andrei Perciun, profesor de limba japoneză și al doilea, cel de taiko (tobe tradiționale japoneze), susținut de Cristi Diaconu (membru al formației Kodama Daiko).
Sala Kretzulescu s-a dovedit a fi neîncăpătoare, vizitatori de toate vârstele fiind curioși să asiste în direct la demonstrația de ikebana, iar Andreea Georgescu le-a răsplătit curiozitatea realizând patru aranjamente de tip ikebana, combinații de diferite flori și materiale neconvenționale (la cele patru aranjamente se adaugă cele trei realizate în prima sesiune, cea de dimineață). Vasele de diferite forme și mărimi au impus Andreei Georgescu alegerea florilor și aranjarea acestora, astfel încât aranjamentele au fost pe cât de diferite, pe atât de frumoase. Foarte interesante și explicațiile date în timpul realizării aranjamentelor de Andreea și Șerban Georgescu, explicații cu privire la reguli de bază, principii de asociere ale florilor și materialelor etc. O lecție fascinantă de armonie obținută din combinația de culoare și formă, atent echilibrată pe înălțime. Cele două recitaluri care au încheiat seara au fost cu adevărat fascinante. Instrumentele tradiționale și muzicile tradiționale au țintuit publicul în scaune, cei doi instrumentiști dovedindu-se artiști în toată regula. Fluierul tradițional a fost când suav, când grav și ne-a trimis direct în Țara Soarelui Răsare, acolo unde și tăcerea capătă sens. În schimb, tobele mi-au adus aminte de filmele lui Akira Kurosawa, ba chiar și de Ultimul samurai, filmul cu Tom Cruise în rol principal. Tunetele scoase de prima tobă la care a cântat Cristi Diaconu au completat furtuna de afară (în timpul demonstrației de ikebana au sunat alarmele telefoanelor), iar sunetele scoase de toba mică ne-au trimis direct în mijlocul ploii. O demonstrație completă de muzică tradițională, din care nu puteau lipsi cântecele tradiționale, specifice.
Astfel de programe sunt necesare în viața unui muzeu, îl mențin în atenția publicului și, ce e cu adevărat important, realizează conexiuni între public și terți – autorități, specialiști ai muzeului, oameni implicați în realizarea unei expoziții. Educația vizuală se realizează și cu ajutorul unor astfel de programe, de aceea ar fi bine să avem parte de cât mai multe astfel de oferte. MNAR și-a făcut un crez din a atrage cât mai mult public în galeriile muzeului, iar oferta de programe a acestuia se diversifică pe zi ce trece. Nu ne rămâne altceva decât să ne informăm din timp cu privire la datele viitoarelor evenimente organizate de cei de la MNAR.
Notă: Andreea Georgescu (profesor autorizat al Scolii Sogetsu, Japonia), Andrei Perciun (profesor de limba japoneză) și Cristi Diaconu (membru al formației Kodama Daiko) sunt membrii Centurlui de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”. Aceștia au fost ajutați de voluntarii atent coordonați de Șerban Georgescu, astfel încât vizitatorii să se simtă bineveniți și să afle cât mai multe date de istorie și cultură japoneză. Aceștia, împreună cu echipa MNAR au arătat că se poate colabora eficient și că se pot promova valori culturale fără să se facă compromisuri de ordin estetic.
