„Îmi aduc aminte foarte bine de swing-ul perfect, încă îl mai am în fața ochilor cu o înfiorătoare claritate, fusese minunat, la limita supranaturalului, piatra sărise o eternitate pe suprafața mării de șase, de șapte, de opt, de nouă ori… Închipuiește-ți, Chloë, că piatra străbunicului tău pur și simplu mergea pe apă!” (Frédéric Beigbeder – Un roman francez, trad. Doru Mareș, Pandora M, 2010)
(Gabriela Drăghici – Scânteieri albe – acuarelă)
Principiul Huygens–Fresnel: Fiecare punct de pe un front de undă poate fi considerat ca punct de plecare a unei unde elementare, care se propagă cu aceeași viteză și lungime de undă ca și unda inițială. Noul front de undă este creat prin însumarea tuturor acestor unde elementare. După care îţi dădea exemplul acela cu piatra aruncată în apă. Ştii… dacă piatra ar fi degetul arătător, iar apa sufletul și dacă l-am atinge, sufletul spun, dacă l-am atinge cu degetul, se va propaga?
… de atunci „mergând”, între „a fi” întru ființă și „a avea”, mă întreb și eu… așa, fără de trebuință… la ce-mi spuneam, trebuind…. „ar trebui”
Ar trebui
Ana Blandiana
Ar trebui să ne naștem bătrâni,
Să venim înțelepți,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să știm din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Și iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi și puternici s-ajungem la poarta creației,
Să trecem de ea și-n iubire intrând adolescenți,
Să fim copii la nașterea fiilor noștri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăța să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
Hristos a Înviat!
